Toți copiii au doi părinți

Bărbații vânau și femeile se ocupau de cuib și prunci. Ați reținut timpul, da? E trecut.

Ciudat e că eu tot mă lovesc de stilul ăsta de viață și-n prezent. Bărbații lucrează la corporație și aduc acasă prosciutto crudo, iar femeile se dedică fiicelor și fiilor, pe care-i alăptează până dau cei mici cu pumnu-n masă și până decid că e prea mainstream să facă-n scutecele de bumbac. Ei ridică multinaționalele care-i angajează, ele se dedică exclusiv carierelor de mame.

STOP. Îmi place prosciutto crudo, mă doare undeva cât, cum și unde își alăptează mămicile copiii și nu prea înțeleg scutecele de bumbac, dar ceea ce mi se pare cu adevărat strigător la cer e că ne întoarcem în preistorie.

Observ o tendință stupidă (ardeți-mă pe rug pentru părerea mea) a femeii de a-și asuma exclusiv creșterea și educația copiilor săi. Mama naște, mama hrănește, mama spală, mama gătește, mama se joacă, mama învață, mama explică, mama se ocupă. Pe principiul ăla putred că nimeni nu e ca mama.

Haideți să vă zic un secret: tata e ca mama. Știți, anexa aia care a ajutat la procreere? Omul ăla a cărui barbă uneori înțeapă, cel care face pipi din picioare. Știți ce nu poate acel om să facă? Să-și alăpteze nou-născutul. În rest, odată ce progenitura sa a deschis ochii în lume, are exact aceleași drepturi și obligații ca și cea care l-a adăpostit în cele 9 luni de la concepție.

Mă irită foarte tare ideea asta că nimeni altcineva nu e ca mama și tata habar nu are ce e bine pentru copil. Un copil are doi părinți. Nu se naște prin minuni divine, nu se câștigă la loto și nici nu apare în urma vreunui proces de fotosinteză. Are doi părinți care îl concep (vorbesc în această postare de familii biparentale), tot ăia trebuie să-l crească până la minim 18 ani. Împreună. Educația nu e un atribut al femeii, așa cum nici producția nu e unul al bărbatului.

Un copil sănătos și fericit nu e unul al cărui tată face bani pe bandă rulantă și a cărui mamă renunță (inclusiv) la sine pentru a-i oferi tot ce e mai bun. Să nu fim ridicoli, bucuria lui ține de implicarea amândurora în viața sa, de la bun început.

Ai mei și-au împărțit sarcinile în ceea ce mă privește. Încă o fac. :)) Ceea ce observ eu cu tristețe e că și-n rândul fetelor de vârsta mea care au devenit mame, se urmează același model: mama lasă tot deoparte și crește copilul, tata lucră și se odihnește. Mama nu-l deranjează, copilul nu-l tulbură. Toată lumea poate să doarmă liniștită, durează mult până se culeg roadele acestui stil de viață.