Prea mult, prea repede

Că tot am vorbit de prejudecăți și tipare săptămâna asta, nu pot să nu continui pe aceaași linie. De fapt, nu a fost cu intenție, așa a ieșit după ce am fost martora unor discuții între niște cunoștințe de vârsta mea.

Și ochi dați peste cap și mirări și oftări și bătut din picioare și din gene și râs pe sub mustâți pentru ce? Ia deduceți voi din următoarele citate din mari clasici în viață:

”Noi anul ăsta mergem la Praga și la Lisabona, că doar n-om merge în Grecia!”

”Noi zburăm la Berlin.”

”Vai dragă, dar la Paris nu mergeți???”

”Și ziceți că nu ați fost încă la Barcelona? Dar ce așteptați?!”

”Vă zic, nu se poate să nu mergeți la Nisa, e destinația ideală!”

”Acuma trebuie mers în capitalele europene, anul ăsta, acuma se vizitează astea!”

Și-așa mi-am dat seama că apocalipsa vine totuși, altfel nu-mi explic de ce cred unii că intră zilele-n sac și e tragic că nu ai bani de Paris acuma. Sau că nu mergi anul ăsta să vezi schimbul de gărzi de la Londra. Sau că bronzul va fi din Retezat și nu din Bora-Bora.

De când vrem așa de mult și așa de repede? Avem toată viața la dispoziție să o trăim și să ne-o construim cum vrem. Chiar nu cred că-i nevoie să ne dăm peste cap și să facem 3 credite ca să mergem la Mamaia și nu la Moneasa.

Foarte bine dacă ne permitem să vedem lumea! Nimic mai frumos! Dar asta nu ne dă dreptul să râdem de cei care nu își permit și-și planifică vacanțele în anumite limite financiare.

Pentru că, să nu mă-nțelegeți greșit, eu nu-s anti-călătorii (ba chiar visez la cât mai multe), eu îs contra unei asemenea atitudini (de care povesteam mai sus). Culmea, viața chiar nu se termină dacă nu vedem în 2 ani Madridul, New-York-ul, Florența și Sydney-ul.