De când am văzut coperta de la ”Nono” și am citit descrierea de câteva cuvinte de pe site-ul All, mi-am dorit cartea. Și m-am rugat de Loredana de la All să mi-o trimită și miiiiiiiiiiieeeeeeeeeeeeee. Da, cam pe tonul ăsta de copil răzvrătit. Bine, trebuie să recunosc că dorința de a citi ”Nono” mi-a fost inspirată și de ursul meu de pluș Miki, care a dat numele pisicii mele Miki (stăteam prost cu imaginația la 13 ani!).
Și am primit-o. Și când am deschis-o (cartea), m-a cucerit. Pentru că Nono nu e orice urs de pluș, ci unul absolut special (asta pe lângă faptul că e blogger, da?). Nono e ursul ăla care simți că te trimite înapoi în copilărie și în același timp te face să vezi lucrurile cu ochi de adult. Pentru că Nono are suflet. Are și ochelari, dar are și un suflet mare care se bucură și care suferă. Nono are viață! Am citit povestea lui dintr-o răsuflare și mi-am imaginat filmul. L-am văzut prin ochii ochelarii mei, așa cum și Nono vede viața prin ochelarii lui fără lentile.
sursă foto
Dar să nu mai bat câmpii, vă dau minim 3 motive pentru a citi cartea asta:
1. E înduioșătoare! Nu știu dacă doamna Carageani a vrut să stârnească așa un sentiment, dar pe mine m-a înduioșat. E o carte care mie mi-ar fi plăcut să o citesc în copilărie și aș fi iubit-o și atunci, dar o iubesc și acum, la 24 de ani.
2. E altfel. Nu e de scos ochii la copii, gen ”O să ajungi ca fata babei!”. Nono e un drăguț și un gentil, iar celelalte personaje nu sunt rele, poate cel mult puțin răutăcioase și prostuțe (ahhh, nu vreau să dau din casă!).
3. E scrisă de o scriitoare româncă. Contemporană. Care, sper eu, nu se va opri aici. De fapt, eu sper că și ”Nono” e doar începutul poveștii ursului ochelarist.
Și câteva citate din carte, de poftă:
”… am nimerit cu urechea sub pieptul lui. (…) făceam ce făceam și mă așezam în așa fel încât să îi ascult inima. Nu știu dacă ați cunoscut vreodată senzația asta. E extraordinar să te afli atât de aproape de inima cuiva. E ca și cum ai fi și tu viu.”
”Pisicile sunt cele mai îngâmfate făpturi. Nu-s capabile să-ți povestească ceva fără să se laude.”
”… adevărații stăpâni ai lumii sunt cei mici, că li se îndeplinesc toate dorințele.”
”Sunt cinci mirosuri de bază: al nopții, al zilei, al fricii, al iubirii și-al mâncării.”
Dacă o să citiți povestea lui Nono, a prietenului lui (un cățel al cărui nume trebuie dedus din carte) și a Astei, o să înțelegeți de ce insist eu pe o continuare… 😉
Stay tuned, în câteva ore urmează un interviu cu doamna Renata Carageani. Nu m-am putut abține și cu ajutorul celor de la All am pus întrebări (a vrut să se facă jurnalistă fata lu’ mama!).