Ne-am intors inapoi in Irkutsk urmatoarea zi. Vantul incepuse deja sa bata iarasi foarte puternic pe insula cand am plecat. Am impartit masina de data asta cu un ungur, trei coreeni si patru rusi dintre care unul a facut pe DJ-ul tot drumul si ne-a pus muzica la telefon.
Si in Rusia se practica foarte frecvent deranjarea pasagerilor cu muzica de la telefon. La un moment dat am avut 3 DJ intr-un microbuz, dar despre asta va voi spune alta data. Csanad, ungurul, stia un hostel in Irkutsk asa ca a sunat si a facut rezervare pentru toti cei sase straini din masina. Daca tot ne cunoscusem hai sa stam si impreuna, nu ?
Am ajuns abia pe seara in oras si cu toate insistentele noastre, soferul tot la autogara ne-a lasat, asa ca a trebuit s-o luam pe jos pana la hostel. Nu era prea departe, stiam deja cam pe unde e pentru ca trecusem pe langa strada cand mersesem de la gara la autogara, cu doua zile inainte.
Cand am ajuns acolo am vazut ca ocupasem aproape tot hostelul, in afara de noi mai fiind acolo o frantuzoaica pe care o intalnisem tot pe insula, o canadianca si un finlandez care fusese in Romania de cateva ori.
Coreenii au spus ca gatesc ei pentru toata lumea in seara aia asa ca am plecat impreuna la supermarket. Eu mi-am luat omul afumat si bere Gold Mine. Cand am iesit se facuse noapte deja, iar in drum spre hostel am trecut printr-un parc ce era tot decorat ca de Craciun.
Irkutsk sarbatoarea in acea perioada 350 de ani de la infiintare asa ca era atmosfera de sarbatoare. Dar, vazand acei turturi de gheata, simtind frigul ce-ti taia rasuflarea, am hotarat sa facem o petrecere de Craciun la hostel. A doua zi era si ziua lui Csanad asa ca pe langa masa copioasa gatita de coreeni am avut si tort de mere la desert. Punctul culminant al serii a fost cand la radioul local au inceput sa difuzeze muzica de Craciun.
A doua zi dimineata ne-am pus pe cautat bilete pentru autobuzul ce pleca din Ulan Ude spre Ulaan Baatar a doua zi dimineata. Daca am fi fost in Ulan Ude ar fi fost foarte simplu dar noi eram in Irkutsk si era imposibil sa ajungem in Ulan Ude inainte de ora 6, cand agentiile de turism inchideau.
Am inceput sa trimit e-mailuri la toate agentiile pe care le-am gasit si intr-un final am primit raspuns de la o agentie din Irkutsk care colabora cu una din Ulan Ude si care putea sa ne rezerve locurile. Am mers la ei, am platit 1200 de ruble de caciula si ne-au asigurat ca pana mai pe seara o sa avem biletele pe e-mail.
Seara ne-am intalnit inapoi la hostel, ne-am laut bagajele si ne-am indreptat spre gara, de unde am luat o marshrutka spre Ulan Ude. Trenul pe care vroiam sa-l luam initial nu mai avea locuri libere asa ca a trebuit sa apelam la aceasta varianta.
Mark… sunt niste microbuze foarte rapide, cu soferi carora le place sa apese acceleratia foarte mult. Bagajele noastre au zburat imediat sus pe masina si nu au mai fost acoperite, astfel ca la destinatie le-am recuperat pline de praf. In acest microbuz am avut 3 DJ locali plus soferul, fiecare ascultand alt gen de muzica.
Intr-un final, cu mari emotii, am ajuns si in Ulan Ude. Am ramas in gara pana cand s-a facut ora 6:45, cand ne-am urnit spre statia de unde pleca autobuzul spre Ulaan Baatar. Nu aveam bilet dar Dimitri din Irkutsk ne asigurase ca soferul stie despre ce e vorba si ca va trebui sa-i aratam doar pasapoartele.
Right… soferul nu stia o boaba de engleza, eu ma chinuiam sa-i zic in rusa ca avem bilete, sa verifice, el nimic… o tinea intr-un ca nu avem bilet si ca nu urcam. Pana la urma ne-au lasat sa urcam dupa ce ne-au luat numarul de pasaport ca sa verifice dar tot insistau sa platim.
Din fericire mai erau doi englezi in situatia noastra asa ca era un cor de patru voci care spunea acelasi lucru: avem bilet !. Pana la urma s-au dat niste telefoane si s-a dezlegat misterul. Platisem si aveam bilet asa ca ne-au lasat in pace si au pornit autobuzul.
Ultima zi in Rusia, prima cearta cu niste rusi !