Incep sa se piarda prietenii…

Cand mi-am ales prietenii, am facut-o rational, nu conjunctural. De asta nu pot sa spun acum ca mi-au plecat in Spania la cules capsuni. Cateodata, mi-as fi dorit sa o faca, poate asa plangeam dupa ei pe vreo manea si vara ne-am fi intalnit la mare sa spargem paraii. Atat am reusit sa scornesc, cat de cat amuzant. Pentru mine macar, ca altii poa’ sa-mi conteste imediat afirmatia cu capsunile. Imi pasa mai mult nu.

Si revenind la prieteni, am un gust mult prea amar sa mai pot scrie, insa stiu ca daca o voi face voi fi mai linistita. Nu mi-a placut sa pierd niciodata, cu atat mai mult, doua prietenii intr-o zi. Poate nici macar nu le-am pierdut… sunt prea dezamagita ca sa ma amagesc. Mi-e cu atat mai greu cu cat nu pricep foarte clar, eu trebuie sa ma modelez dupa altii, sa nu supar, sa nu deranjez, sa nu provoc, sa nu instig si altii cum se modeleaza dupa mine?! Eu pana unde ma pot intinde sa nu deranjez?! Ei ma protejeaza pe mine sau si ei simt acelasi lucru?!

Mi se reproseaza timpul petrecut impreuna… eu nu pot avea timpul meu si nu pot alege cat de des sa fie cineva prezent in viata mea? Trebuie sa sun zilnic sau cat de des pentru a fi clar ca tin la prietenie? Daca sun de doua ori pe zi sau o data la doua luni si reiau conversatia ca si cand ne-am vazut acum 5 minute, asta nu-i semn de prietenie? Daca am o problema eu sun, nu transmit telepatic ca am nevoie de ajutor. Daca ai nevoie de mine, suni si-mi spui ca ai nevoie de ajutor ca eu telepatic n-am primit mesajul. Daca e orice ora din zi sau din noapte, nu ma deranjezi, si eu am sunat la ore tarzii si nu te-ai suparat.

Si nici eu n-am simtit ca deranjez. Daca te-am jignit si eu nu am realizat, nu intri in carapace si ma blagoslovesti la toata lumea ca eu cand tu m-ai jignit ti-am spus frumos ca sari calul. Tu nu te-ai suparat si ti-ai cerut iertare. Iar azi, daca ne-am mai vorbi, am rade de cat de sensibili suntem. Daca ai vrut sa-mi spui ca viata ta nu valoreaza nimic si vrei sa-i pui capat, da-mi argumente si poate te ajut si eu sa te duci pe lumea de apoi dar daca eu am argumente pe care sa ti le dau, de ce provoci Divinitatea?

Daca eu ti-am marturisit ca sunt in punctul in care ma doare-n cur de tot, tu m-ai strans in brate si mi-ai zambit. Am inteles de aici ca tu mi-esti alaturi. As fi putut sa fac si eu asta pentru tine, pentru ca as fi simtit sa o fac. Daca tu ai fost suparat si ti-ai varsat nervii pe mine, eu n-am inteles ca ai nevoie de o pauza, te-am sacait cu glume crezand ca te amuzi si tu. Daca n-ai facut-o, nu era mai simplu sa-mi spui ce simti?!

De fiecare data zic “am pierdut mai mult la viata mea”… Oare in ce zi am pierdut cel mai mult? Ca zilnic pierd cate ceva si nu mai stau sa cantaresc… era doar o curiozitate. Intr-o zi ma intrebam cum stii ca esti prieten sau coleg cu cineva, azi ma intreb cum stii ca ai pierdut sau nu pe cineva… Raspunsul la prima intrebare l-am gasit, printre lacrimi, adevarat, raspunsul la a doua… tot pe pielea si ceasul meu o sa-l aflu… Nu va ingrijorati si nu-mi plangeti de mila, le duc pe toate asa cum sunt. Simt doar multe dezamagire dar asta vine si pleaca atat de des incat am inceput sa ma calesc…