Fă, ce mesaje lungi trimite asta!

Numa’ ieri ce-am citit asta și m-am amuzat.

Și numa’ ieri ce-am plecat spre casă cu autobuzul. Ca niciodată, am prins și loc. Așa că, evident, după 8 ore de stat jos la job, eram obosită și m-am pus jos, de ce să pierd ocazia? (Nu se întâmplă des în 40, trust me!)

Aveam la mine o carte, dar o terminasem deja, așa că am recurs la resursa anti-plictiseală numărul 2 – telefonul, la care m-am concentrat în ciuda înghesuielii și a vocilor din jurul meu.

La un moment dat se înfig în picioare, lângă mine, 3 domnițe rumenite bine, genul ăla care poartă cercei cât roata carului, de se purtau în 1995, masivi, din aur. Și aur la gât. Și la mâini. Și pe degete. Treninguri cu brandul la vedere, poșete glossy, mno, mă gândesc că v-ați prins care-i imaginea și impresia pe care o lasă.

Mestecau gumă și plescăiau fix în urechile mele așa că indiferent că am vrut sau n-am vrut, le-am auzit șușotind și amuzându-se. Ba chiar la un moment dat am remarcat că-s ținută sub observație și mă întrebam dacă au de gând să-mi fure telefonul pe care probabil n-ar primi nici măcar 100 de lei. :))

Doar că, trecând minute bune, am văzut că una din cele 3 domnișoare se chinuia să vadă ce citesc sau ce tastez. Și cum tot eram cu degetul pe ecran și îl mișcam destul de rapid îi cam puneam piedică nesfârșitei sale curiozități.

Așa că am auzit suflându-mi-se aproape în ceafă:

Io nu înțeleg ce zâce acolo. Și, făăăăăăăăă, ce mesaje lungi trimite asta!!!

Eu de fapt… citeam o carte. În aplicație. În engleză.