Domnisoara N

Mai bine tăceam. Din toată coada la bilete, m-am trezit eu să strig la cel ce se băga în față, și-l bănuiam de pilos. S-a întors spre mine și mi-a arătat legitimația de servici… Omul lucra acolo! Murmure, priviri dezaprobatoare din coadă, de parcă aș fi fost nu știu ce scandalagiu.

În spatele meu, nu remarcasem până atunci, era o tipă cu palton lung, de tweed, un fular colorat în tonuri calde, brunetă. Mi-a prins privirea și a dat din cap aprobator. I-am mulțumit, tot din priviri, și mi-am reluat locul în coadă.

Îmi era rușine. Era una din zilele alea în care mă îmbracam doar ca să nu-mi fie frig, cu o vestă de un albastru decolorat, un tricou roșu pe sub, o geacă neagră peste. Ea, fular, mănuși, toată o armonie și un ton.

Mă tot foiam, mă mai întorceam pe un sfert, doar doar îi mai prind privirea, și până la urmă am reușit. La care spectacol mergi, am întrebat-o? Poftim? La casa asta se dau bilete la toate spectacolele. La care mergi? Aaa, zice ea. Păi la nici unul. Și ce faci la coadă? Aștept pe cineva aici, și nu-mi place să stau creanga pe marginea drumului. Așa, dacă tot stau, mai bine stau la coada asta și cedez locul cuiva mai în vârstă, dacă e cazul.

Hmm.

N-am mai insistat, dar am urmărit-o discret. După vreo 10 minute primește un mesaj, și o văd că se uită cui să cedeze locul. Mă uit la ea, îmi fac curaj, și-i zic: douazeci de minute de frig merită un ceai cald, ce zici? cu un zâmbet în colțul gurii. Se uită la mine amuzată, probabil gândindu-se la următoarea mea replică previzibilă. E un bar, chiar aici, pe colț. Hai să donăm locurile astea două de la coadă cuiva, și să ne încălzim. Fumezi? Și eu.