Care-i şmecheria cu ‘casa mea’?

N-am înţeles niciodată de ce limita ‘casei mele’ trebuie să fie un contract de cumpărare. De ce trebuie să mă numesc proprietar ca să-mi permit luxul de a fi familiară cu locşorul meu. Pe vremea când încă locuiam cu mama mea, niciodată nu mă exprimam altfel. Era ‘vii pe la mine’ şi ‘ajungeam acasă’. Adevărat că mă exprimam ‘câtă mizerie poa’ să fie în camera mea’ dar întotdeauna simţul proprietăţii îşi făcea loc în vorbirea fluentă. Teoretic şi practic, apartamentul este pe numele mamei mele deci nu era al meu. Şi totuşi era casa mea…

Acum doi ani am hotărât cu Mihai să ne mutăm la ‘casa noastră’. Evident că nu aveam bani suficienţi pentru a ne permite o casă de cumpărat aşa că a sta în chirie a devenit o variantă pertinentă. De aici au început problemele celor din jurul nostru. Pe părinţi i-am înţeles, aveau temeri că nu vom reuşi dar restul băgăcioşilor…?! ‘Da’ ar trebui şi voi să aveţi o casă a voastră’… ‘Nu ne permitem deocamdată dar când ne vom permite vei fi primul care te vei bucura de veste.’ ‘Ştii cum e, nu-i casa ta, altfel e!’ ‘Eu mă simt ca acasă… cu ce-ar fi deosebit?!’ ‘Că ar fi casa ta!’ O raţiune imbatabilă.

Adevărat că în fosta casă aveam oarece temeri pentru că proprietarul de drept şi de fapt avea un stil unic de a ne sugera că ‘de luna viitoare să vă căutaţi altceva că pe mine dacă mă dă nevasta afară, eu unde mă duc?!’ A reuşit timp de un an să ne facă să stăm ca pe ghimpi, înţelegeam de aici că cei din jur au dreptate. Nu-i casa mea… Şi totuşi, când ne-am mutat în respectivul apartament, nu vreau să-mi mai amintesc în ce hal era. Ne-a luat două săptămâni să-l curăţăm, am muncit zi-noapte în el, am rearanjat, am decorat, l-am transformat atât de tare încât proprietarul a întrebat ‘aţi vopsit geamurile?’ ‘Nu, le-am spălat doar!’

În fine, ajunşi în situaţia de a ne muta, urma să ne căutăm altceva. Pentru că preţurile sunt jegos de ridicate la chirii, am hotărât că diferenţa dintre două şi trei camere este nesemnificativă pentru comfortul avut. Nu mai povestesc despre chinul căutării, despre discrepanţa între teorie şi practică, ajunsesem să ne bucurăm că apartamentul ‘are vană!!!’. Toţi, dar toţi proprietarii, aveau răspuns comun la întrebarea mea ‘dar de ce este atât de mizerabil?’ ’Chiriaşii, domnişoară, chiriaşii, nu le pasă că nu-i casa lor!’. Adică… nu tu locuieşti în ea?! De ce nu ai spăla chiuveta sau vana sau wc-ul- doar tu le foloseşti, de ce nu ai freca aragazul- doar tu găteşti pe el, de ce ai rupe canapeaua- doar tu dormi în ea, de ce, de ce- ÎMPUŢIŢILOR!

Când eram cu nervii la pământ şi obosisem de atâta căutare, mi-au sărit ochii pe un anunţ, ‘apartament în casă, zona Bălcescu, proprietar’ adică în traducere liberă o zonă inaccesibilă ca preţ şi cu trei camere. Sun, vorbesc, ne întâlnim. E la mansardă şi pare ciudat. Îl văd pe Mihai că tresaltă şi se învârte prin el ca şi când ar fi ‘la el acasă’. E… e al nostru! L-am luat! Despre preţ, e inutil să-mi amintesc frustrările celor din jur. ‘Cu banii ăştia îţi plăteai rata la casa ta!’ Plăteam pe naiba, plăteam. Dacă am fi putut, nu ne-am fi luat?! Vorbim de mii de euro, de avans, de salarii mari pe cartea de muncă, de… mult prea multe.

Şi casa noastră e aici, acum, la mansardă. Am aranjat totul cum am vrut noi, apartamentul străluceşte în mare parte de curăţenie, ne-am cumpărat mobilă şi lucruri care chiar sunt ale noastre, am bătut rafturi şi poliţe fără niciun fel de problemă, ne-am plătit conştiincios chiria şi întreţinerea, am anunţat întotdeauna când ştiam că o să facem petrecere, Mihai ascultă muzică atât de discret încât eu aud de la parter când vin de la lucru. Mihai are biroul lui şi camera lui. Avem dormitorul nostru. Sufrageria este a mea. Acoperişul este al Tisei. Toţi avem locul nostru aici. Pentru că este casa noastră! Musafirii bine intenţionaţi zic ‘ce frumos e la voi’ iar invidioşii zic ‘foarte frumos e aici, păcat că nu e a voastră!’ ‘Ba e a noastră şi tu a doua oară n-ai să mai fi invitat pe aici!’

Pentru că aceeaşi cârcotaşi insistă a ne toca mărunt cu întrebarea ‘voi de ce nu vă căsătoriţi?’ am găsit răspunsul ‘că n-avem casa noastră’. 

Casa fiecăruia este acolo unde se simte acasă. Casa fiecăruia este acolo unde se simte în largul său. Casa ta este locul pe care-l personalizezi, căruia îi amprentezi tu personalitatea ta, locul care reprezintă în fapt oglinda ta. O casă este un loc ce spune multe despre tine. Indiferent că-i cu chirie sau nu. Indiferent că stai cu mama şi cu tata. Indiferent că poţi sau nu să-i baţi peretelui un cui. Casa mea este aici… la mansardă…