keith

Keith.. Ioana mi-a spus “uite-te la filmul asta si ai sa bocesti; oh well.. de obicei nu plang la filme insa cand am vazut prima oara filmul asta mi-au dat lacrimile..nu stiu de ce..probabil pentru ca ma gandeam la el..
uneori am impresia ca viata mea e un film…viata fiecaruia este un film in care el este protagonistul.

filmul nostru nu a avut un happy ending (aici ar merge melodia de la mika-happy ending) si viata mea nu e un film (sau o carte)in care sa ma indragostesc de iar apoi unul dintre noi sa plece.. nu e un film cu happy ending, nu e un film in care sa ne indragostim unul de altul si sa imi simti lipsa, in care sa iti para rau pentru ca m-ai ranit!..este doar un film in care se intampla atatea lucruri cu care tin pasul .. nu ma plang!

Am o viata plina, agitata, am cunoscut multe persoane si voi cunoaste altele, am calatorit, am cateva persoane care ma iubesc si, cand ma uit in urma pot spune ca am facut ceva cu viata mea. Logic, nu lipsesc prostiile, copilariile pe care le regret insa, asta este..nu am cerut o viata perfecta! si, micile lipsuri pe care le-am avut, problemele , piedicile pe care le-am intalnit m-au maturizat. Deci, nu ma plang.

Filmul Keith merita vazut..a devenit unul dintre preferatele mele.
Deschide inima si primeste-o in viata ta, primeste-o langa tine.Ai grija sa nu pierzi pe cineva care merita.. desi,cine merita nu o/il pierzi niciodata. va fi mereu acolo pentru tine, si cand ai sa vrei sa-ti ceri scuze.. stii inca astept ziua aia chiar daca va dura o saptamana, o luna, un an, trei, cinci..astept ziua aia!
So..vizionare placuta 🙂 si, poate invatati ceva din filmul asta

Madi

Nu ştiu de ce am ales să scriu despre Madi azi însă o voi face.
Madi e sora mea (mulţi ştiaţi asta). Ea mi-a fost mereu alături, ca o soră adevărată ce este..pot spune că mi-a fost ca o a doua mamă. Când eram mică normal că o sâcâiam şi, dimineţile din timpul săptămânii erau un chin pentru ea deoarece trebuia să mă ducă la cămin iar eu nu vroiam să merg.. într-un final reuşea să mă îmbrace însă când ajungeam la cămin începeam să plâng pentru că nu vroiam să rămân singură acolo (nişte colegi mă speriaseră la un moment dat şi aveam nişte pitici pe creier).

Madi..m-a ajutat mereu cu drag şi chiar dacă uneori nu îi spun cât de mult o iubesc ea ştie asta.
E cu 10 ani mai mare decât mine însă e cea mai bună soră din lume 🙂
Fiind mezina, trebuia să mă ia cu ea peste tot.

Madi e un bun sfătuitor, şi mereu are dreptate. Este mereu veselă şi îţi dai seama când are ceva chiar dacă nu îţi spune..

De aproape 9 luni este mămică. David, este copilul pe care şi l-a dorit mereu şi nu cred că există persoană mai fericită ca Madi. La nunta ei, radia de fericire, a avut un zâmbet larg pe faţă toată ziua (şi noaptea), iar în ochii ei puteai citi fericirea.

Aşa a fost Madi mereu şi aşa e şi acum. Cât m-a ajutat ea (şi faptul că a învăţat la aceeaşi şcoală, acum la aceeaşi facultate) nu m-a ajutat nimeni.

Mulţumesc pentru tot sormea :*..mi-e dor de tine!

Zile fara scop

Astazi a fost o zi de relaxare, am rezolvat cateva probleme la niste proiecte, citit putin pentru facultate, maine am examen tampit si fara scop. Cu cat am inaintat in facultate, cu atat mai mult mi s-a parut ca tot ce fac e degeaba, o pierdere de timp per total si din pacate nu m-am inselat.

Sa luam examenul de maine, materia Modelarea si simularea proceselor industriale, unde subiectele sunt aproape cunoscute, profesorul ne va intreba cum vedem sistemul Scufita Rosie sau Alba ca zapada. Pentru cei care inca nu stiu, sunt la Inginerie, calculatoare. In incercarea profesorului de a parea “cool” sau cel putin “diferit” fata de colegii sai, profesorul incearca sa ne dea subiecte neobisnuit de absurde si subiective. La astfel de subiecte nu exista raspuns corect, ci raspuns pe placul profesorului, ceea ce nu mi se pare deloc normal, nu sunt la Litere si nici nu vroiam vreodata asa ajung.

In fine, sunt satul de facultatea asta, inca regret decizia de a nu merge la Cluj Napoca la facultate, impins de familie am acceptat sa vin la Sibiu, pentru motive comune. Nu stiu ce a fost in capul meu, de obicei fac ce vreau eu, dar atunci am avut un moment de slabiciune, acele scarbe de momente in care te gandesti sa fie bine pentru toata lumea, cand de fapt trebuia sa fie un moment egoist in care sa-mi pun interesele inainte. Nu am facut-o si azi regret. Learn from it. Citește în continuare „Zile fara scop”

Top 3 țărănisme de birou

Păstrez un respect profund pentru țăranul veritabil, dar când îl regăsesc la birou dezvolt un dezgust dulce pentru comportamentul tipic de om de la sapa, cu calculator in fata. Am zis sa fac un top 3 țărănisme pe care din păcate am ajuns sa le vad de-a lungul scurtei mele cariere.
Pana acum am lucrat doar în open space și în IT, oameni cu propriul birou și PC.

#1 – Mâncatul la birou
Multe companii interzic (pe buna dreptate) asemenea practici si aici nu ma refer la covrigul de la coltul străzii sau napolitana de la automat. Când îmi ești la PC cu roșii / castraveți si te apuci sa mănânci din cuțit, nu știu unde sa ma mai întorc cu privirea, oricum nu ar ajuta pentru ca deja ai împuțit tot spațiul de lucru cu brânza fără de care prânzul nu ar fi la fel.

#2 – Taiatul unghiilor
Printre cele mai scârboase lucruri e tăiatul unghiilor in public / la munca. Mai bine hai cu ele de un metru la munca, cu țarâna sub ele, decât sa te apuci sa strici liniștea relaxanta de la munca cu zgomotul unghierei care taie metal. Citește în continuare „Top 3 țărănisme de birou”

Parfum de distanta

Din nou ii simt mireasma dimineata in timp ce sorb lenes ultima picatura de cafea. Imi place sa vad cum se crapa de ziua, linistea dinaintea zilei. Sunt momente pentru care as da orice sa te tin de mana, sunt momente in care as renunta la dulcea singuratate doar pentru clipele in care sa te privesc cum dormi.

Te-am dat de pamant de atatea ori, te-am aruncat uitarii, logica mea te vroia departe, gura mea te spurca in toiul noptii, dar tot la tine m-am intors in pofida ratiunii care te-a tinut atata timp departe. Am jurat de atatea ori ca nu te mai vreau, tot de atatea ori te-a urat mai mult decat credeam ca pot ura pe cineva.

Te-am strans in brate, te-am strans intre buze, te-am pierdut printre asternuturi, te-am chemat peste mari si tari timp de 3 luni jumatate, m-ai chemat timp de 3 luni si jumatate, am avut parte de o istorie mica scrisa impreuna si de parfum de distanta.

Yup, the feeling is back.

Ce inseamna sa nu fi inteles

Putini sunt cei care ma inteleg si putini vor fi cei care o sa ma inteleaga. Dar in ultimul timp si cei care au ramas, practic, au plecat. E curios cum prietenii ma stiu ca un tip optimist, intotdeauna calm, iar familia ma priveste ca un tip nevrotic, nemultumit, vesnic neinteles. Bias for the win!

In seara asta am inteles ceea ce nu vreau sa fiu, persoana care o detest, cu care nu m-as impaca vesnic. Poate inca nu stiu ce vreau de la mine, cum sa-mi conturez personalitatea, dar in fiecare zi, bucata cu bucata, strang cateceva din mine. Nu vreau sa fiu underfucker-ul sau flower power man daca ma intelegi. Nu vreau sa fiu omul extremelor, ci echilibrul din fiecare. Vreau sa fiu un pic din fiecare, inteligenta prietenului mai matur, copilaria prietenei cu camera plina de plus, analiza colegei de munca, bunatatea colegului de camera #1, crezul puternic in ceva al colegului de camera #2, optimismul mamei mele, naivitatea lu’ tata, hiperactivitatea prietenei cu Matiz, rabdarea celui batran, simtul umorului studentului la medicina si alte calitati furate de la prietenii din jurul meu.

A nu fi inteles e pentru un introvertit o continua manifestare de prostie, te zbati in acte si comportamente care nu te reprezinta, doar pentru a te inconjura mai mult in ceata. E inutil si o sa ma opresc aici. Citește în continuare „Ce inseamna sa nu fi inteles”

A fi stresat, o cerinta la job

Toate studiile facute arata ca nivelul de stres la locul de munca e intr-o continua crestere, indiferent de postul pe care-l ocupi, de la femeia de serviciu la directorul regional. Stresul a devenit o componenta a oricarui job si ce am descoperit de curand e ca nivelul de stres pe care un angajat il arata angajatorului e asociat cu nivelul de implicare al angajatului. Ok, total gresit si tampit pe deasupra. Parerea mea.

Eu sunt o persoana care abordez probleme cu calm, chiar daca uneori pare sa nu existe solutii la problema cu care ma confrunt, dar se pare ca tocmai aceasta atitudine e confundata cu indiferenta. Ciudat. Foarte ciudat.
A te stresa pentru un job e la fel de daunator ca un pachet de tigari pe zi, te toaca si te omoara in fiecare zi, cate putin. Fiecare minut din viata noastra trebuie evaluat, fiecare neuron ars degeaba trebuie recuperat si egoismul individual trebuie apreciat pentru ca acesta te va ajuta sa supravietuiesti (vorbind locuri de munca).

Experienta mea in domeniul muncii e minimala, dar atat cat am dobandit mi-am dat seama, uimitor, ca face parte din viata, adica munca innobileaza omul, not always ma’ friend, not always.
Imi place ceea ce fac, dar in conditiile mele. Over & out.

Imi pare rau

Mi se pare mie sau îl auzim tot mai rar. Scuzele, iertarea sinceră cautată în persoana rănită, toate au dispărut astăzi sau se regăsesc în sintagme artificiale aruncate pe IM: “Noah, sorry”, “Nu am vrut, doar şti” …
Nu mi s-a întâmplat nimic, nu aştept din fericire declaraţii de iertare, dimpotrivă, sunt puţin melancolic. Weekendul trecut, la Copşa, m-am reîntâlnit cu o prietenă avută din clasă a I a până astăzi. Era în vizită, are o familie acum, departe de locul ăsta, în Olanda. Aceiaşi vârstă, însă destine atât de diferite. De ce m-a impresionat, nu ştiu. Probabil mă sperie timpul care trece pe lângă noi, ce lăsăm în urmă?

Anda, de 6 luni mămică, nu reuşesc să văd peste fătuca care a stat atâtea clase lângă mine în bancă, fata de pe crunta navetă pe tren la 6 dimineaţă sau prinţesa în căutare de Făt Frumos. Finalul poveştii ei pare cu happy end, însă doar ea ştie dacă e aşa.

Îmi pare rău de iubirile trecute (nici o legătură cu Anda 🙂 ), de persoanele aruncate pe fereastră în graba mea. Toţi ne grăbim, eu parcă mai mult. De multe ori mă întreb încotro plec, de multe ori răspunsul se lasă aşteptat. De puţine ori mă văd cu o chitară în braţe, tânjesc după gălăgie, liniştea mă-ngrozeşte. E semn de părăsire, de singurătate. Citește în continuare „Imi pare rau”

Ce faci când ai o zi proastă?

Astăzi a fost o zi mult prea lungă, una din acele zile în care totul merge teribil de prost. O persoană dragă ţie să ţi se îmbolnăvească subit cred că e cel mai trist lucru care ţi se poate întâmpla. Urăsc bolnavii. Urăsc spitalul şi tot ce ţine de el, probabil la fel ca mulţi alţii. Mi-am dat seama că în vara lui 2018, când am fost în Statele Unite la o urgenţă medicală, sentimentul a fost diferit.

Camera de aşteptare semăna mai degrabă sala de aşteptare de la coafor, ambianţă plăcută şi un personal nu doar foarte bine pregătit, dar şi cu obiceiuri sănătoase. Oare chiar banii mai multi fac ca medici să se poarte civilizat cu pacienţii? La noi pacienţii respectă doctorii, dar nu şi invers. Mici excepţii, ici colo.

Eu când am o asemenea zi, mă îndop cu mâncare nesănătoasă, nişte melodii emo şi un film lacrimogen. Legătura asta dintre mâncare şi sentimente mi se pare amuzantă de fiecare dată, ce bine ar fi dacă o ciocolată ar umple amărăciunea noastră. Citește în continuare „Ce faci când ai o zi proastă?”

Poți să iubești fără să întrebi de ce?

e la o vreme încoace nu mai pot să zbor și asta mă enervează. Prea des mă uit în portofel, prea des mă gândesc la ziua de mâine. Unde e clipa de acum, clișeul trăiește fiecare clipă? Criză, iPhone, rahați de câine, Kindle, ce sunt toate astea, de ce le dăm importanță și de ce ascult iar aceleași melodii?

Ne hrănim în fiecare zi cu aparențe și nu putem să iubim. Suntem incapabili să iubim. Pentru că totul începe cu un de ce. Toți analizăm, nu vrem motive simple pentru texte prea simple. Faptele au luat locul cuvintelor. Cuvântul nu mai are valoare, nu mai are putere. Cine mai crede în cuvinte astăzi? Eu nu.

Dar de ce am ajuns aici? Cine e de vină, ne simțim așa de bine când putem arăta cu degetul și atât de rău atunci când inexplicabilul își face loc în rutina noastră. Nu știu ce e cu iubirea asta, să fie oare overrated sau o substanță ieftină fără formă? De multe ori stau și mă gândesc la ce a fost, niciodată la ce va fi. Ce va fi mă îngrădește prea mult. Nu vreau să mă simt albastru din nou, e prea mult albastru în jurul nostru. Citește în continuare „Poți să iubești fără să întrebi de ce?”