ROMANIA !!!!

Stand drept si judecand stramb sau stand stramb si judecand drept ….ori judecand la cald sau la rece, oricat ma gandesc la un cuvant legat de meciul de ieri ….imi vine in minte acesta: ROMANIA. Stiu ca poate un adjectiv ar putea descrie poate mai bine unitatea, demnitatea, forta si cate si mai cate alte calitati ale acestei ECHIPE.

A fost un meci unde am fost dominati aproape permanent pe tabela, dar pe care l-am dominat psihic. Nu mai tin minte de cand nu am vazut o echipa romaneasca atat de puternica psihic, la orice sport. Avem o ECHIPA, o care lupta pentru tara noastra si ne daruieste mult. Mi-am amintit de 1994 – cand desi eram mica era o atmosfera grozava ..te uitai si simteai tensiunea dar si bucuria …traiai alaturi de ei bucuriile si tristetile. Asa si acum, fetele ne daruiesc emotiile, bucuria si cel mai important mandria de a fi romani.

Invinsul, uitat de invingatori…..

Daca ei nu ar fi atunci nu ar exista competitia, nu ar mai fi interesant si nu am mai trai emotiile acesteia. Aceste ganduri sunt un mic tribut invinsilor.

Cand simti ca esti asa aproape sa ai totul si totusi nu reusesti simti cum totul se prabuseste in jurul tau, totul se naruie si lumea de vis ce te inconjura se transforma intr-un cosmar. De ce? Si daca….DACA .Ce cuvant nedrept si crud, un cuvant ce tortureaza constiinta celor ce au fost atat de aproape de varf, de vis de VICTORIE si nu au reusit.

Nu numai in sport se intampla asta, ci peste tot in jurul nostru, ni se intampla noua, prietenilor nostrii, tuturor la un moment dat.

E dureros. Nu atat fizic, cat psihic. Ai fost doar la un pas, atat de aproape si totusi nu ai reusit. CE ti-a lipsit? De ce? De ce tie? Poti sa fii linistit cu tine insuti spunand ca ai facut tot ce ai putut si asta e, se mai intampla, nu ai avut sansa, ai fost nedreptatit? Nu! Orice ai face, orice ai zice in mintea ta stii cat de aprope ai fost, si nu te poti impaca cu tine pana cand nu iti iei revansa si reusesti victoria, sa reusesti sa implinesti ceea ce nu ai reusit ultima data: Sa invingi!! Citește în continuare „Invinsul, uitat de invingatori…..”

Muzica si versurile

Nu, nu ma refer la filmul cu acelasi nume. Ma refer strict la muzica.

Muzica transmite emotii, trairi, sentimente, este un mod de exprimare si o stare de spirit. Dar ce face o melodie reusita: muzica sau versurile? Cand ambele variante sunt extraordinare, melodia este deosebita. Dar nu intotdeauna se intampla, asadar: ce conteaza mai mult? Stiu ca este o discutie subiectiva, iar fiecare are propiul raspuns, plus ca mai intra in discutie si muzica instrmuentala, cea care se exprima fara cuvinte.

Si nu as vrea sa ajungem la la stabilirea tiparului unei melodii de succes ,care sa vanda bine si aduca bani, ci doar exprimarea preferintei noastre, a ascultatorilor.

Eu as inclina spre versuri, pentru ca a te regasi in ele dezvolta un sentiment deosebit, o eliberare si o evadare din cotidian. Versurile ar trebui sa trasmita ceva nu doar sa fie o insiruire de cuvinte/fraze care “suna bine”, sunt catchy si vand bine. Dar totusi intalnim si acest gen de muzica, pentru ca goana dupa bani si faima este un lucru foarte “cool” si trandy in zilele noastre.

Voi ce alegeti? muzica sau versurile …

Incredere si loialite

Rutierul danez, detinatorul tricoului galben dar si a celui pentru cel mai bun catarator, e in mijlocul unui scandal de suspiciune dopaj, dupa ce a fost suspendat de federatia daneza din echipa nationala. Motivul? Nu a trimis date privind locatia lui pentru controalele inopinate ale UCI. Pentru asta a primit al doilea avertisment, el recunoscandu-si eroarea. Dar suspendarea prevazuta de regulament este atunci cand sunt 3 avertismente, considerandu-se atunci test pozitiv.

Ce mi se pare mie ciudat este momentul ales pentru dezvaluire: stiau de 3 saptamani si anunta acum cand e purtatorul tricoului galben ?! Sa zicem ca nu asta ar conta, daca regulamentul interantional prevede suspendarea la 3 avertismente de ce se face atata tam-tam daca a primit al doilea avertisment? E mai complicata situatia decat pare la prima vedere. Trebuie mentionat ca el a fost testat si inainte si in timpul turului si nu au fost probleme.

Imi asum riscul de a fi “lovita sub centura” de rezultatele finale eu imi mentin increderea si prin urmare raman fana si pro Rasmussen.

P.s. inainte sa aflu de situatia lui Rasmussen vroiam sa scriu depre patinaj sau motogp, m-am razgandit si o sa incerc sa fac un update pe subiect. Promit o detaliere a subiectului pe viitor pentru ca acum incerc sa “rumeg” informatiile, si sa incerc sa nu reactionez la cald.

Fanaticul si violenta

Violenta in fotbal a devenit din anormalitate o normalitate, din pacate. Sa mergi la un derby sau chiar la un meci oarecare se poate transforma intr-o experienta neplacuta. Si inevitabil iti pui intrebarea: “Mai sunt in siguranta cand sunt inconjurat de fanatici/huligani?”. Oare mai are loc suporterul obisnuit in tribune?

Fanaticul are mania de a nega evidenta si ajunge pana la anihila ratiunea. El vine la stadion unde cu puterea data de a fi printre cei multi, il face ca din umilit sa umileasaca, din fricos, sa ajunga sa starneasca frica. Puterea aceasta pare sa nu mai aiba limite, eliberat pentru o zi, acesta are de razbunat multe. El nu vine la stadion pentru meci, ci pentru a se rafui cu “dusmanul”. Acesta din urma poate fi oricine nu-i impartaseste opinile, de la suporterii adversi la simpli spectatori.

Fanatici isi zic ultrasi, se definesc drept suporteri adevarati. Suporterul adevarat isi sustine echipa in mod civilizat, suporterul adevarat nu vine si distruge stadionul echipei pe care o iubeste, nu se bate cu jandarmi si cu suporterii echipei adverse, nu invadeaza terenu si lista poate continua. Stadioanele au devenit scene de razboi, iar infrangerea poate declansa adevarate revolutii. Citește în continuare „Fanaticul si violenta”

Fast-living

Am o problemă (încă una).
Mă gândesc uneori că mă plictisesc foarte repede de orice, chiar dacă e ceva ce-mi place. Abia-aştept să se termine. De exemplu, vreau să ajung foarte repede la o destinaţie oarecare, deşi îmi place să conduc. Vreau să se termine cât mai repede un film, deşi mi se pare interesant.

Vreau să plec de la o întâlnire cu diverse persoane (ca sa generalizez) deşi mă simt bine. Am sentimentul că mi-ar trebui un buton de „next” sau ”fast forward”. Mai mereu îmi doresc să trec la următoarea acţiune, deşi n-am ceva anume planificat. Nu-mi place să aştept pe cineva la o întâlnire, dacă am stabilit o oră. Nu-mi place să aştept mâncarea în restaurant. Nu-mi place să aştept autobuzul în staţie; prefer să plec pe jos.

Nu-mi place să stau cu maşina în trafic; prefer să fac de 3 ori distanţa, dar să MERG. Nu-mi place să circul în spatele unei maşini care merge încet. În concediu, abia aştept să mă întorc şi să fac whatever is next, deşi concediul e perfect. Mă duc la vreun concert şi mă gândesc la ce-o să fie după, etc. Exemplele pot continua.

În plus, nu mi s-a mai întâmplat de multă vreme să pot să ma aşez undeva şi să stau. Să nu fac nimic (somnul nu se pune). Tot timpul trebuie să fac ceva; dacă se poate, fac mai multe lucruri în acelaşi timp. Citesc pe net, mă joc, văd un film (mai rar), lucrez la un site, scriu un cd, repar o subtitrare, alerg, etc. Tot timpul trebuie să fac ceva, productiv sau nu (de obicei NU).

Roman in Europa

Ziceam că suntem un popor naşpa şi îmi menţin părerea. Şi dacă n-aş vrea să fac asta, conaţionalii mei se străduiesc să-mi dea zilnic motive să fiu şi mai înverşunat. Am ajuns în aşa hal încât mi-e milă de spanioli şi de italieni pentru faptul că românii le-au împânzit ţarile. Mint, pe italieni nu-i prea am la inimă aşa că îmi pare rău doar pentru spanioli. Au avut o ţară frumoasă şi se duc românii să le-o cace. Cat despre Italia, statisticile spun totul: 90% din infracţiunile comise în Milano, de către imigranţi, sunt săvârşite de ROMÂNI.

Nu cred că imaginea proastă pe care o are România în afară (Europa) e nemeritată. E drept că se mai şi exagerează uneori şi că rromii sunt cei care, de fapt, au la activ cele mai multe infracţiuni, dar e puţin irelevant. Infractorii români de aici au plecat. Tot infractori erau şi aici. Greşeala e a statului român, care lasă toţi pulifricii să iasă la furat în afara ţării şi a sistemului de căcat care aplică legea din joi în paşti.

Ăia ar trebui să putrezească în puşcării, nu să facă ţara de rahat. Autorităţile se laudau la începuturile marii migrări că a scazut rata infracţionalităţii, uitând sa ia în vedere faptul că locurile “libere” vor fi ocupate de alţi găinari/hoţi/peşti/ etc.

Calatorie placuta!

Circul rar cu mijloacele de transport in comun, dar mai ales cu RATB o fac foarte rar. De obicei, am drum spre centru, la un suc, o bere, o ceva, unde nu vreau sa ajung cu masina (din afirmaţiile de mai sus se poate deduce uşor ce fel de viaţă socială am..) . Luni a fost o astfel de ocazie.

Ma duc in statie, iau autobuzu’, ma asez pe un scaun (erau multe libere, l-am luat la a2a statie de pe linia respectiva) si-mi ascult linistit, in casti, un mix Christian Green. La urmatoarea statie se urca multa lume. O babuta alearga sa prinda un loc aflat la doua scaune de mine. Reuseste, se aseaza, dupa care arunca priviri acre in jur. Se uită la mine, n-am idee ce o deranjează, clar e ca are o faţă parcă proastăt extrasă dintr-un borcan de castraveţi. Langă mine (în picioare!) se înghesuie un nene care-şi lasă geanta jos. Simt că sunt sufocat. Baba cu privirea, nenea cu poziţionarea strategică, şoferul cu căldura imbecilă din autobuz. Citește în continuare „Calatorie placuta!”

Anunt (ne)important pentru natiune

Si daca tot ati ajuns aici, hai sa va zic ce am patit ieri. Eram in parcarea de la IKEA. Parcarea full. Cica e criza in Romania, huh? Eram chiar departe de magazin, nu’s genu de om care vrea sa parcheze in usa magazinului pe o aglomeratie ca asta. Si nimeresc pe o alee in care se circula in coloana, bara la bara – masini care plecau. Nu prea se misca deloc respectiva coloana. Vad un nene care vine spre masina lui, la 3-4 metri in fata mea. Ma bucur ca prind loc, dau semnal, sa se vada.

Nenea se misca greu, no problem, oricum coloana se misca la fel de greu, deci nu incurcam pe nimeni. Si cum ma pregateam eu sa intru pe locul ce tocmai se elibera, vine unu’ din sens opus si se pregateste sa intre. Il claxonez, ii arat ca asteptam, ca semnalizam, etc. Deschide geamul si zice: – Ce ma, ai vazut ca se elibereaza si gata, vrei tu? Baaaaai smechere! .. Ce sa`i mai zic.. I-am explicat ca stau acolo de ceva vreme si`mi zice.. care bai, ca abia se misca coloana.. Anyway, a plecat prostu, probabil fara sa`si dea seama ca daca abia se misca, atunci chiar stateam de ceva vreme acolo:)).

Alta faza asemanatoare mi s-a intamplat in fata blocului. Gasesc un loc liber dar trec de el (1 metru). Semnalizez, incerc sa dau inapoi – unde sa mai dau, a venit o fufa in spatele meu si nu m-a lasat. Ii arat ca am fost primu’ (nu, nu cu degetul mijlociu:)) ), dar n-ai cu cine. Nu m-a lasat. Mai si zambea. 😐 E o faza de genul asta in Seinfeld.. cu George care trece de locul de parcare si da cu spatele..

Am fost pus si in situatia de a ajunge langa cineva care a gasit loc, mi`a explicat ca urmeaza sa parcheze si gata. Am trecut mai departe. Inteleg ca nu prea sunt locuri de parcare prin orasul asta de rahat, dar hai sa nu fim nesimtiti.

19 decembrie 2019

Azi am fost în Iaşi. hi hi hi, ha ha ha, ajung la departament.
De acolo mă trimite la Oficiul Juridic pentru o ştampilă.. Ok.. erau vreo 3 persoane înaintea mea. Era vreo 11. aştept, aştept, aştept.. pe la 12 jumate ne trimite cineva la director că poate ştie dacă vine cineva sau nu. bun, se duce o tipă..o dă secretara sau ce era afară din birou “Nu ştim! “. Bun..mai stăm noi vreo oră şi vine un domn (ţin să menţionez că pe hol erau doar vreo 3 scaune iar noi eram vreo 7, 8 persoane .. din care cei care nu prinseseră loc pe scaun stăteau pe jos..se uita lumea la noi ciudat 🙂 ) ma rog..) .

Drăguţ domnul ne întreabă dacă avem treabă la oficiul juridic .. zicem noi “da” şi el sec “hmm..aşteptaţi puţin!” coboară el.. ne lasă acolo şi revine peste vreo 5 minute : “doamna nu mai vine azi e în concediu încă 2 zile dar mergeţi la departament” 🙂 ) deci, am stat vreo 2 ore să aşteptăm (2 aşteptau de pe la 10) ca să ne zică într-un final un domn să lăsăm totul la departament. Mă rog..a trecut..eu mă resemnasem deja şi am zis că trebuie să stau până a doua zi etc. Uite că am rezolvat într-o zi 🙂 .

M-am întâlnit apoi cu Anny (îmi fusese dor de ea. plus că nu o mai văd până mă întorc..stau şi prost cu banii şi nu îmi mai permit drumuri iaşi-piatra neamţ), am mers la un suc cu ea şi cu 2 foste colege de cameră.
Am povestit. am râs. a fost drăguţ.