Oamenii dau valoare locului….sau nu!

De curând, după o scurtă întâlnire ca-ntre fete, ne-am răspândit, fiecare la casa ei. Prietena de care povestesc, s-a îmbrăcat bine (era în perioada aia cu -20 de grade) și a plecat și ea spre casă. Pe drum, s-a decis să intre într-un magazin de cosmetice (care are și marcă proprie) și produse de igienă ca să-și ia un gel de duș (parcă). Zgribulită cum era, a luat câteva să vadă cum miros și le punea înapoi la raft pe măsură ce le mirosea. La un moment dat, domnul paznic apare și o ia la trei păzește, spunându-i că n-are ea ce să caute într-așa un magazin (și vă asigur că nu-i de lux!), că nu e de nasul ei și să plece, să nu o prinde că fură!

Menționez din nou că era doar foarte îmbrăcată, nu cu hainele rupte sau murdare etc. 

WTF?! După o porție intensă de jigniri, prietena mea i-a explicat individului că nu vroia să fure, cu precizarea că poate verifica și pe cameră și că nu are niciun drept să se comporte așa. Evident, grobianul s-a ținut tare pe poziție, că el are dreptate.

Ea a plecat din magazin și m-a sunat tremurând de nervi (cred că niciodată nu a mai fost așa umilită) să-mi povestească toată pățania. Am sfătuit-o să ia legătura cu managerul magazinului și să depună o reclamație. Până la urmă, s-a hotărât să dea un mail la departamentul de marketing al magazinului de vis-a-vis de Billa din Circumvalațiunii și să ceară niște explicații.

Se pare că persoana de la acel departament era cu capul pe umeri, pentru că și-a cerut scuze și a promis că pe viitor astfel de incidente vor fi evitate. Paznicul… nu mai e acolo! Dacă a fost mutat sau concediat, nu știm nici noi.

Ideea e că dacă ea nu lua atitudine, omul ăla ar fi pus pe fugă o mulțime de alți clienți, iar conducerea magazinului s-ar fi mirat de ce nu merge treaba….

Oamenii dau valoare locului

De mult timp tot intenționam să scriu pe tema asta. E legată de un incident în care am fost implicată și un altul în care a fost implicată o prietenă.

Eu am fost norocoasă și am fost tratată minunat, iar ea, groaznic. Întâi vă spun pățanie mea și ca să nu o lungim, revin mâine cu a doua poveste.

Să explic: prin 2006 (cred), eram prin mall după țoale (era perioada reducerilor) și încărcată cu enșpe mii de plase cu cârpe și accesorii intru la un magazin faimos de decorațiuni pe care nu îl voi numi. Timișorenii se vor prinde despre care e vorba pentru că e cel care era în locul unde e acum H&M. Magazin, deși foarte fain, era (și este) foarte îngrămădit.

Cu toate catrafusele pe care le căram eu, am înțeles ușor cum se simte un elefant într-un magazin de porțelanuri. Deși m-am străduit să am grijă, după ce am ales o cană, fix mă chinuiam să o bag în coș (da, am luat și așa ceva), coșul mi-a alunecat cu tot cu cana care s-a făcut bucăți. Cred că m-am făcut roșieverdealbastră, mai ales că toți clienții s-au întors spre mine. În câteva secunde a apărut un angajat care nu știa cum să-și mai ceară scuze că nu m-a ajutat, mi-a luat plasele și m-a întrebat dacă îmi doresc altă cană. Am spus că da, i-am spus că doar atât doresc și am mers împreună spre casă să-mi plătesc cana și daunele provocate 😀 .

E incredibil cât de fain am fost tratată (zic incredibil, dar așa e defapt normal) – nu mi s-a permis să plătesc cana spartă și din nou mi s-au cerut scuze MIE pentru ceea ce s-a întâmplat.

Nu dați bir cu fugiții încă

Nu dați bir cu fugiții încă, pe cuvânt că nu m-am apucat de propagandă religioasă. ”Proxy baptism” este un termen de care m-am lovit zilele trecute citind un articol despre celebra Anne Frank. Pe yahoo era menționat că ea a primit acest ”proxy baptism” și comunitățile religioase din lume și-au arătat colții la auzul veștii.

Nu-s eu cea mai spiritualo-credincioaso-religioasă persoană, dar WTF?

”Proxy baptism” este un botez făcut celor morți, ca să se asigure că ei voi intra în împărăția lui Dumnezeu and so on and so forth. Chestia, că altfel nu-i pot zice, vine de la frații mormoni, care au avut geniala idee de a-i mai boteza și pe alții, dar au culminat cu Anne Frank (Doamne, iartă-i, că-i clar că n-au habar ce fac!). Cică oamenii fac chestia asta din 1840. Îi clar, la sfârșitul lumii, după ce morții botezați s-au sucit destul în morminte o să îi căpăcească.

Chiar dacă e doar o chestie simbolică absolut stupidă, cum să faci așa ceva? Cine le dă oamenilor ăstora dreptul de a lua decizii în numele celor care nu-s? Mi se pare incredibil.

Ca să nu mai zic de Anne Frank, așa-zisul ei botez a fost cireașa de pe tort! Așa o situație gen PLM și WTF mai rar văd! Avem un evreu mort, simbol al Holocaustului. EVREU! Ce facem cu el? Pac! Hai să-l botezăm!

Bine, acuma, citind un pic pe wikipedia despre o serie de inepții ale mormonilor am aflat și despre căsătoria de după moarte și despre ”levirate marriage” când fratele personei decedate trebuie să se însoare cu văduva.

Încep să mă bucur că-s ortodoxă! Și conform unui mare clasic în viață: ”I don’t want to live in on this planet anymore!”

Înghețata de la Valison

Ce amintiri dragi aveți din copilărie? Ce gusturi vă aduc aminte de primii ani de viață? Ce parfum vă trimite înapoi în timp pe vremea când nu existau griji?

Ieri dimineață, mergând spre job mi-am amintit brusc de o parte importantă a copilăriei mele – înghețata de la Valison. Cine își mai aduce aminte frigiderele alea mari unde existau vreo 10 feluri de înghețau și se vindeau cu un leu cupa? Încă mă ridicam pe vârfuri ca să văd ce feluri de înghețată sunt atunci când cerșeam de la ai mei un leu promițând să o mănânc încet. Stăteam și mai că nu băleam în fața vitrinei uitându-mă la cutiile colorate, cu impresia că există un ocean de posibile alegeri. De citit, nu știam să citesc. Așa că mă bazam pe instinctul meu. Care în 99% din cazuri lua aceiași decizie – înghețata de căpșuni. Înghețata aia de căpșuni cred că a fost cea mai divină din viața mea. Nu i-am mai regăsit gustul.

Când Valison, adică Vali & Son 😉 s-a închis, ai mei s-au reorientat. Mă duceau la o cofetărie din zonă unde mergeam toți 3, aproape de fosta mea grădiniță. Când și aia s-a închis (cred că port ghinion 🙂 ))) a apărut la vreo stație distanță de noi, tot în zonă, înghețată tot la cornet dar de la aparat. Erau două feluri, ciocolată cu vanilie și ceva combinație de fructe. Eu săream pe aia cu fructe întotdeauna, ai mei preferau ciocolată și vanilie, alegere care mie mi se părea deosebit de… adultă!

Anii au trecut. Înghețata de la Valison nu am mai găsit-o niciunde. Ani întregi am devorat înghețată cu nemiluita. Acum? Nu-mi trezește nici cel mai mic sentiment. De vreo 3 ani mănând numai dacă-s nevoită…

Dar înghețata aia de la Valison aș degusta-o iar chiar și-acum!

”Cântec de leagăn” de Chuck Palahniuk

Mi-am propus să nu mai citesc cărți care nu-mi plac, dar asta avea atâtea review-uri bune și auzisem atâtea chestii pozitive despre Chuck Palahniuk că am zis că sigur e ceva și la un moment dat o să mă dea pe spate. Wrong!

Începea promițător și primele zeci de pagini aproape că m-au prins, dar partea de mijloc m-a făcut să mă întreb ce dumnezeu se întâmplă și finalul mi s-a părut total lipsit de sens.

E vorba de un cântec de leagăn care, odată rostit provoacă moarte bruscă a sugarului. Când Carl Streator investighează ce se întâmplă cu multitudinea de bebeluși care mor aparent brusc, află misterul acestui blestem. Evident, nu se poate abține, la propriu, și se folosește de el, omorând și el o grămadă de oameni.

Totuși, pentru a evita decimarea definitivă a populației, pleacă alături de Helen Hoover Boyle – o afaceristă ciudată, și încă două personaje (nu le pot numi altfel) într-o călătorie pentru a distruge toate cărțile în care e scris acest cântec de leagăn.

Ideea e interesantă și merită dezbătută, dar mi s-a părut așa prost scrisă și/sau tradusă cartea, încât m-a frustrat la maxim citirea ei. MIE nu mi-a plăcut deloc, deși am am rămas cu niște idei interesante. Nu mi-a făcut plăcere citirea cărții (și consider asta o chestie importantă) și nu am de gând să mai citesc ceva de Chuck Palahniuk în viitorul apropiat.

“Departe de Kensington” de Muriel Spark

În cartea de față este vorba despre doamna Hawkins, o văduvă de 28 de ani care după Al Doilea Război Mondial trăiește într-o casă din South Kensington, Londra, înconjurată de o mulțime de oameni oarecum… ciudați.

Misterul e dat de o altă chiriașă a casei – croitoreasa ploneză Wanda, care primește scrisori de amenințare anonime și telefoane ciudate. Doamna Hawkins, văzută drept o zeiță a înțelepciunii de către ceilalți chiriași este oarecum… mama răniților și se implică și în cazul Wandei.

Pe parcursul cărții aflăm cum doamna Hawkins decide să se schimbe dintr-o văduvă plinuță într-o tânără atrăgătoare și își găsește și viitorul soț în persoana unui alt chiriaș al casei din Kensigton. De asemenea, o vedem cum schimbă joburile până găsește ceva potrivit și în cele din urmă părăsește South Kensington.

La sfârșitul cărții deslușește și misterul legat de Wanda și sinuciderea ei legată de relația ciudată cu un pisseur de copie.

Doamna Hawkins mi-a plăcut la nebunie. Este un personaj simpatic, care se transformă treptat pe parcursul cărții și își construiește o viață frumoasă. Practic, ea povestește toată acțiunea, la zeci de ani după ce a avut loc și condimentează poveste cu o grămadă de faze amuzante și spirituale.

Ce înseamnă de fapt familia?

De o grămadă de ori mi-am pus întrebarea asta. Tocmai pentru că nu ne alegem familia, de aici și curiozitatea mea.

Auzisem odată, când eram mai mică, că niciodată nu trebuie să îți fie rușine cu rudele tale, ci să te mândrești cu ele. Atunci nu am înțeles. Acuma, nici atâta!

Dacă la o anumită vârstă am înghițit teoria pe nemestecate, acum lucrurile nu mai stau la fel. Nu înțeleg de ce s-ar mândri cineva cu oamenii care fură sau cu cei care ucid, în fond și la urma urmei și ei sunt rudele cuiva, nu-i așa?

Eu mă pot mândri cu familia care chiar îmi este familie, cu cei care mă sună să vadă dacă mi-e bine și cei pe care îi sun să văd ce mai fac. Cei la care mă gândesc și cei la care le fac bucurii. Familia mea înseamnă pentru mine altceva decât o legătură de sânge sau un nume comun. Înseamnă afecțiunea aceea pe care o primesc când am nevoie și cea pe care o ofer fără constrângere.

Pentru că pentru mine, în general, familie egal cei care mă iubesc și cei pe care îi iubesc, îs curioasă ce înseamnă și pentru voi.

Fără frecare aveţi?

A fost deajuns un singur cuvânt şi ăla prins din zbor, pentru ca gândurile mele s-o rupă la fugă cu vreo optsprezece ani înapoi…

Eram cu Florin, antrenorul şi prietenul meu, la Sala Sporturilor din Iaşi pentru unul din antrenamentele ce le făceam împreună la acea vreme. Aşteptând noi să se elibereze spaţiul unde urma să ne desfăşurăm “artistic” atenţia ne este atrasă de o pereche ce îl căuta de zor pe administratorul sălii.

EL, o beizadea arogantă, încerca prin cuvinte puţine şi gesturi ample să o lămurească pe EA, că nu-i o paţachină grasă, plină de vopsele şi duhnind a parfum ieftin, atâta doar că nu i-ar strica puţină mişcare…

După minute bune în care, de voie de nevoie, am asistat la pregătirile în vederea transformării omizii în nimfă(pupă), a apărut în sfârşit administratorul sălii, moment în care beizadeaua a lovit apoteotic: “Prietene, caut şi eu pentru tovarăşa mea un club d’ăla de gimnastică aerodinamică…”

Acum, după atâta amar de vreme, o întrebare mă chinuie neuronal “o fi ieşit pe piată paraşuta aerodinamică?!

Cum să deblochezi un telefon mobil

Daca telefonul dvs. este blocat la operatorul dvs. actual și, dacă nu puteți remedia acest lucru, nu veți putea căuta pe scară largă o ofertă mai bună în toate rețelele.

Deci, cum puteți să vă deblocați telefonul și să alegeți cele mai bune oferte pentru SIM? Din fericire, raspunsul este de fapt destul de simplu.

Care sunt beneficiile unui telefon deblocat?
Pe lângă faptul că proprietarul telefonului poate sa aleaga orice retea doreste, există alte câteva motive pentru care ați putea dori să vă deblocați telefonul mobil chiar înainte de încheierea contractului.

Dacă plecați în străinătate, de exemplu, s-ar putea să doriți să utilizați o cartelă SIM locală în timp ce vă aflați acolo pentru a evita taxele mari de roaming. Sau dacă ați decis să vă vindeți telefonul, atunci probabil veți primi mai mulți bani și telefonul va avea un interes mai mare pentru ca poate fi utilizat gratuit cu orice rețea.

Am permisiunea de a debloca un telefon mobil?
Nu este nimic ilegal în a vă debloca telefonul. Este al tău și ai dreptul să îl folosești în orice rețea.

Cu toate acestea, există șanse mari ca deblocarea telefonului să vă încheie garanția, așa că cel mai bine ar fi să așteptați până când ajungeți la sfârșitul contractului și sunteți gata să părăsiți furnizorul.

Cum îmi deblochez telefonul mobil?
Vă puteți asigura că telefonul dvs. are nevoie de deblocare inserând o cartelă SIM dintr-o altă rețea în telefonul dvs. mobil. Dacă este blocat, va apărea un mesaj pe ecranul de pornire.

Care este cea mai buna metoda de deblocare?

Există site-uri web care vă oferă coduri de deblocare, dar este o idee bună să citiți recenziile și să vedeți cât de eficiente sunt. Metoda gasita de noi este Unlockpedia deoarece ofera coduri de deblocare gratuit, in cateva minute.

Am comparat cu mai multe servicii de deblocare, si Unlockpedia a fost cel mai eficient. Plus ca sunt destule website-uri care ofera deblocare contra cost. Daca nu vreti sa platiti pentru un cod de deblocare, trebuie doar sa urmati pasii aplicatiei respective. In primul rand, aveti nevoie de codul IMEI al telefonului, prin intermediul lui se va genera si codul necesar deblocarii.

Dupa ce primiti codul, veti primi si instructiunile de folosire, totul este foarte usor. Nu aveti nevoie de cunostiinte tehnice. Este cea mai buna metoda de deblocare pentru orice retea de telefonie mobila.

De ce sunt obligat să plătesc un serviciu pe care nu-l folosesc?

Montarea liftului, în urmă cu vreo 30 ani, a fost un real motiv de bucurie pentru ţâncii ce locuiam la acea vreme în bloc. Plimbarile spre etajele superioare şi înapoi, explorarea subsolului, blocarea vecinilor între etaje, toate mi-au condimentat acea perioadă a vieţii.

Unde mai pui că maldărele de gunoaie, aruncate până atunci pe “casa liftului”de tot felul de “babuini” aflaţi la etajele superioare, au disparut ca prin minune iar odată cu ele şi mulţimea de şobolani cu care ne disputam teritoriul.

Anii au trecut şi, cam de prin adolescenţă, am renunţat la bucuria de a-l mai folosi. Motivele sunt variate şi în general legate de igienă şi siguranţă (în primavara asta o tânără a coborât de la etajul patru cu mult mai repede decât şi-ar dori oricare dintre noi, practic în cădere liberă până la subsol).

Acum, se ridică o problemă: de ce sunt obligat să plătesc, de atâta amar de vreme, un serviciu pe care nu-l folosesc? Doar pentru ca el vine la “pachet cu blocul”?

Eu şi familia mea locuim la etajul 2 şi în timp ce vecinii de la primul etaj sunt scutiţi de la plata liftului, noi nu beneficiem de acelaşi tratament.

P.S. – uşa liftului este blocată la etajul 1, la etajul meu nu se poate pentru că dintre cele patru familii ce locuim aici, una foloseşte liftul.