6 semne că o să ajung o babă procesomană

V-am mai zis de câteva ori că nu-s cu toate țiglele pe casă și-n unele situații de-a dreptul mă bucur de o ceartă sănătoasă. Uite așa au tras și alții concluzia, dar și eu, că-n viața mea există câteva semne clare că am să ajung o babă procesomană.

1. În 99% din cazurile în care nu îmi convine ceva, vociferez. Nu prea știu să-mi cer drepturile doar din priviri, mă exprim clar și cu voce tare. Chiar tare, Anca poa’ să confirme că ea a fost colega mea de bancă la StraightAD și încă suferă de pe urma mea.

2. Cu greu pot să tac atunci când se comite o nedreptate. Indiferent că mă privește sau nu mă privește, eu mă trezesc vorbind. It’s a gift.

3. Când începe să mi se zbată vena de la tâmplă încep și să-mi fac lista de argumente în cap. Și pentru că-s o viitoare babă procesomană isteață, mă gândesc și la răspunsurile dujmanului din timp, ca să le barez cu tact.

4. Sunt un fel de văru’ de la tocmai.ro. Ai nevoie să tai două crengi la un copac care amenință să-ți spargă geamurile pe timp de furtună, să scapi de vecinu’ care face gălăgie ziua în amiaza mare când îți doarme pruncul mai bine sau să o faci pe crizata de la RDS să priceapă că nu ai netul trecut în contract și nu ai de ce să-l plătești? Te rezolvă Oana! Dacă tu n-ai informația în mână și sincer, nici capu’ nu prea te duce să o cauți, fac rost eu de ea pentru tine. Pentru că mă descurc!

5. Păstrez toate mailurile, chitanțele, facturile, bonurile, tot ce reprezintă dovezi. :)) Acasă le-am organizat pe dosare (la 2 ani jumate după ce m-am mutat, dar nu e asta relevant), iar în portofel am o chestie care stă să explodeze. Din când în când mă uit pe bonuri, constat că n-am murit de la iaurtul cumpărat acum două luni, nici nu mi-au picat unghiile de la lacul cumpărat acum două veri și le mai și arunc.

6. Îs curajoasă. Sufăr câteodată de un curaj fără limite, la care i se mai zice și prostie. Are darul de a se dezlănțui în pereche cu limbarnița. Am fost hărțuită, amenințată cu bătaia, cu cuțitul și că o să fiu tăiată și încă nu consider că e cazul să-mi țin gura în fața unor malaci cu două clase care de obicei își arată pumnul pentru a mă intimida (în diverse situații). Așa că nu m-am potolit. 🙂

Deci… să nu mă supărați. Că pe la 80 de ani o să fiu la pensie și o să am timp de umblat prin tribunale. 🙂

Drumul fascinant al creșterii unui nou născut

În drumul fascinant al creșterii unui nou născut, etapa diversificării alimentare este un moment crucial și plin de întrebări pentru mulți părinți. De la momentul când să începeți să introduceți alimente solide în dieta micuțului până la alegerea celor mai sănătoase și nutritive opțiuni, sursele de informații joacă un rol vital în călătoria voastră. Dar de unde obțineți cele mai fiabile și actualizate informații despre diversificarea bebelușilor?

Consultanța Medicului Pediatric
Primul și cel mai important pas în diversificarea alimentară a bebelușului este consultarea medicului pediatric. Acesta este specialistul care cunoaște cel mai bine nevoile individuale ale copilului vostru și poate oferi sfaturi personalizate. În funcție de istoricul medical al copilului și de orice factori de sănătate specifici, medicul poate oferi îndrumări precise cu privire la momentul și modalitatea în care să începeți diversificarea alimentară.

Site-uri de Încredere
În căutarea informațiilor despre diversificarea alimentară, este esențial să apelați la surse de încredere, cum ar fi organizațiile medicale și site-urile specializate în sănătatea copiilor. Organizații precum Academia de Pediatrie sau Organizația Mondială a Sănătății oferă ghiduri și recomandări actualizate în legătură cu alimentația bebelușilor. Site-uri de încredere precum WebMD sau Mayo Clinic sunt, de asemenea, surse excelente de informații verificate medical.

Există numeroase cărți scrise de experți în nutriție infantilă și medicină pediatrică care pot fi resurse valoroase pentru părinți. Cărțile precum „Baby-Led Weaning” de Gill Rapley și Tracey Murkett sau „The Complete Baby and Toddler Cookbook” de America’s Test Kitchen oferă sfaturi practice și rețete sănătoase pentru diverse etape ale diversificării alimentare.

Comunitatea Online a Părinților
Uneori, cele mai utile sfaturi pot veni de la alți părinți care au trecut deja prin experiența diversificării alimentare. Comunitățile online precum grupurile de Facebook sau forumurile de părinți pot fi locuri excelente pentru a împărtăși experiențe, întrebări și sfaturi practice. Cu toate acestea, este important să filtrăm informațiile din astfel de surse și să ne bazăm pe sfaturi doar de la părinți care au experiență și cunoștințe solide în domeniu.

Cursuri și Seminarii
Unele centre comunitare sau organizații non-guvernamentale oferă cursuri și seminarii despre nutriția infantilă și diversificarea alimentară. Acestea pot fi o oportunitate excelentă pentru părinți de a obține informații practice, de a pune întrebări și de a interacționa cu alți părinți și profesioniști în domeniu.

Experiența Personală și Intuiția Părintească
Nu în ultimul rând, nu subestimați puterea experienței personale și intuiția părintească. Fiecare copil este unic, iar uneori cele mai bune decizii vin din observație și conexiunea personală cu micuțul vostru. Fiți atenți la semnalele pe care le transmite bebelușul în timpul introducerii alimentelor solide și adaptați-vă în funcție de nevoile și preferințele lui.

Românu’ s-a născut eclectic

În weekend ne-am îndesat câteva haine în rucsaci, am aruncat corturile în mașină, sacii de dormit, ceaunul și crema cu SPF 50 și-am fugit la Surduc, că nu era rost de rămas în oraș, mai ales că-n Timișoara erau semne de vreme de stat în casă și numărat bani (cine-i are) sau făcut copii (iară, cine și-i permite).

Cum bani de numărat nu avem, cu plozii nu ne grăbim și în casă nu voiam să stăm, Surducul a fost paiul ‘ăl scurt pe motiv că la Văliug și Trei Ape am tot fost. Ne-am strâns un grup mare de patru oameni și-am ajuns pe un mal de lac unde am constatat că totul e inundat. Noroc că un bătrânel din unul din satele de pe lângă Surduc ne-a îndreptat spre proprietatea privată a unui domn care în schimbul unei taxe modice (10 lei/mașină + 10 lei/cort) ne-a lăsat să campăm la el în ogradă. Ogradă mare, că mai eram noi și mulți alții, dar cum oferea condiții de lux (adică avea patru bude de lemn care nu se închideau și-un robinet cu apă posibil potabilă), am trecut cu vederea prezența vecinilor de tarla.

Și-am constatat în weekendul ăsta că fie mi s-a mai potolit spiritul războinic, fie încep să iubesc în secret duiosul sunet de manea. Nădăjduiesc că prima explicație e valabilă. Ca să vă explic și ce-i cu titlul și ce-i cu fire mea bătăuș-tranchilizată, am să vă povetesc etapele de petrecere ale românilor eclectici de lângă noi:

1. S-a așezat tăt satu’ la masă (sau o familie foarte mare, că erau multe mașini, mese, scaune… aveau tabără, nu alta) și-a început să bea bere.

2. Au dat drumul oamenii la niște ritmuri bănățene.

3. În timp ce Andreea Voica urla din boxe despre cum e Banatu’ colț de rai/pământ sfânt/colț de soare/loc unde vin cerbii să se adape și alte făloșenii, micii sfârâiau pe grătar.

4. S-a înserat așa că bănățănii mei făloș’ au constatat că vara nu dorm și-au trântit și fleicile pe grătar.

5. În timp ce-au băgat la maț mititei și costițe, au mai golit câteva zeci de PET-uri de bere și-au decis că e vremea pentru artileria grea: manele. Am ascultat zeci de piese, dar am remarcat că la modă e un subiect nou: poza de cuplu. Am aflat deci, că, la despărțire ”toate pozele cu tine” pot fi șterse/rupte/arse/uitate/udate de lacrimi/udate de vin/frângătoare de inimi/tăietoare de vene (asta ultima am pus-o de la mine, restul sunt pe bune).

6. Și ce merge mai bine pe stomacul plin, sufletul greu și ficatul bombardat? Înălțatul de lampioane!!! Oamenii ăia au au fost fucking loviți de romantism (sau prostie) și au înălțat lampioane!!!

7. După care au trecut la clasicul foc de tabără, stropit cu alcool, că ce mama dracu’? O viață avem, măcar s-o trăim bine!

8. Pe la ora două cred că aveau loc discuții intense în tabăra lor, că era liniște și pace, eu am intrat în cortul meu și m-am culcat, cert e că pe la 8 dimineața oamenii au început să se certe și să-și care pumni. Pesemne că careva a uitat să șterge pozele cu prințesa și altul a vrut să le dea foc. Cu telefon cu tot. N-am aflat, dar îmi pare o explicație plauzibilă după șirul evenimentelor care a dus la bătaie.

Mă rog, așa am concluzionat eu că românu’ e eclectic. Mai lipsea un pic de muzică house, un Joe Cocoker și era peisajul complet. Da’ e vreme și pentru alte ieșiri cu cortul și nu știu niciodată ce surprize îmi rezervă viața. 🙂

Ipocrizia din spatele tăcerii

Azi îs un pic dezamăgită. Un pic. Se poate și mai rău, dar zic și eu ca Scarlett – am timp în altă zi să mă gândesc la asta.

Păstrez unele relații în scris, definite de schimburi de cuvinte făcute prin diverse metode, pentru că altfel s-ar mistui în focurile aprinse la nervi. Printre țipete, pumni în masă și foșnete din telefon, cuvintele nu se mai aud, așa că rămân scrise în liniște, pentru a fi citite în timp ce respirăm adânc.

Nu știu cum se simte din perspectiva celuilalt, însă mie lipsa de reacție (chiar și scrisă), îmi inspiră de multe ori ipocrizie. În timpul unei dezbateri față în față omului îi este greu să ignore pur și simplu un argument valid, îi e greu să tacă, preferă să umple vidul cu gălăgie. În scris însă, omul alege să întoarcă privirea. Se face că nu a văzut, că nu a aflat, că nu a fost atins de informație.

Mă frustrează foarte rău ipocrizia care se ascunde în spatele tăcerii virtuale. Sau a celei de pe hârtie.

Eu sunt persoana aia care-și pune cenușă în cap atunci când greșește. Să-mi cer scuze sau să recunosc că am crezut neadevăruri nu e sentimentul meu preferat, dar îl aleg atunci când vine vorba de a păstra o relație deschisă. Pentru că dacă nu există sinceritate între două persoane, nu văd pe ce baze s-ar construi respectul. Iar apropierea ar fi o simplă chestiune de aparență, un înlocuitor penibil și forțat al politeții dintre doi oameni care întrețin o relație bolnavă.

Exagerez?

Doi pentru unu

Și dacă mă enervează ceva pe lumea asta, în afară de a spăla vase și a sta la coadă și alte un milion de chestii, mă-nervează că se taie copaci și nu se pun alții în loc. Nu știu dacă voi ați vorbit despre așa ceva la școală, dar eu îmi amintesc clar regula pe care domnul învățător (da, am avut învățător & da, a fost fain) ne-a făcut s-o băgăm la cap: dacă tai un pom (fructifer) sau un copac, pui alții doi în loc!

Acuma îs convinsă că probabil nu e 100% aplicabilă regula, dar mă irită maxim că se taie copaci într-o veselie și se fac tot felul de chestii comerciale în loc (avem nevoie de cumpărături, nu de aer curat, d’oh!), dar alți copaci nu prea apar (să NU ziceți nimic de palmieri că ș-așa-s cu capsa pusă).

Îi bine că îi plin de ambrozie! Nu putem respira de la ea, ne sufocăm, ne curg mucii până la bărbie și ne dorim să ne băgăm niște furculițe în ochi și să ne dăm foc la urechi, da’ nu ne putem plânge că nu avem un oraș verde, nu?