Despre smoothie-uri. Ce-i bun și ce nu.

După ce v-am povestit cum mă hrănesc de dimneața de o vreme încoace am primit o grămadă de încurajări scrise sau verbale de la mulți oameni, chiar și de la unii de care nu știam că ar fi cititori de bloguri. Și tot ei, cei care au reacționat la postare, m-au îndemnat să revin cu mai multe detalii.

Așa că am considerat că-i cazul să scriu iar despre smoothie-uri. Dar ca să ne lămurim din start, nu mă voi referi deloc la milkshake-uri sau alte chestii în afară de combinațiile fructe + apă. Multă lume a sugerat să încerc și smoothie-uri verzi gen combinații de spanac, pătrunjel, salată și verdețuri. Nu pot să-mi beau salatele, pur și simplu nu merge la mine. I am a fruit person. 🙂

Ca să fim bine înțeleși, orice smoothie făcut de mine e extrem de simplu: fructe bucăți și apă plată cât să le acopere. Blenduite bine. Nimic nu se pierde, totul se transformă (atât mai știu și eu de la orele de chimie).

Cum e după mai bine de o lună jumate cu smoothie-uri pe post de mic dejun?

Foarte bine. Mă simt excelent. Nu mai beau sucuri de alt fel că nu le mai înțeleg, astea proaspete sunt mi-nu-na-te! Nu mor de foame până pe la 12-12:30 când iau prânzul, să știți. Adevărat, îmi iese și o cantitate considerabilă de smoothie zilnic, minim un pahar de 300 de ml, dar de obicei cam unul și încă jumate. Și beau tot, nu mă prostesc.

Am slăbit?

Ceva, ceva am slăbit eu, dar n-aș da vine pe sucurile astea, sincer. Fac un pic de tot de mișcare, mănânc rezonabil, la orele de masă tradiționale (nu aiurea), nu sar calul cu caloriile și cu mâncatul de prostii, în schimb beau multe lichide – apă plată și ceai (fără zahăr). Seara evit să mănânc greutăți pe motiv că le pot mânca și a doua zi. Dacă vă interesează cifre, două kilograme, dar nu mă cântărisem de prin februarie, așa că nu-i relevant.

Ce combinații sunt bune?

Pe scurt: cele cu banane și cele cu piersici. Ambele sunt cremoase și dau o textură faină la smoothie-uri. Împreună-s delicioase. Eu le-am mai combinat și cu mere, pepene, pere, portocale, mandarine, căpșuni, kiwi, goji, fructe de pădure și avocado (poate și altele, dar astea mi le amintesc acum).

În caz că vă întrebați de unde pepene bun – de la Lidl. E unul galben, cu aspect comercial, soiul Honeydew, mult mai bun decât aș fi crezut vreodată. Foarte gustos.

Căpșuni (că și astea ridică probleme în afara sezonului) tot de acolo. Nu de plastic, dar nici de aruncat. Bunicele chiar în smoothie-uri.

Fructe de pădure faine am găsit la Auchan, combinate gata și congelate. Și astea mai bune decât mă așteptam eu.

Ce combinații nu sunt bune?

Pară + căpșuni + goji. :))

O țin minte că nu mi-a plăcut de nici o culoare, nici de mai multe culori. Groaznic! De foame și de rușinea dezastrului l-am băut.

De goji să nu mă întrebați detalii că nu știu, le-am pus doar în smoothie-uri, am pus puține și mi se pare că miros ca naiba. Dar cică-s bombă de sănătate. Se poate.

Avocado iar nu e o alegere fericită. Nu-i ca la mama lui acasă, e tare și destul de nasol. Nu mai iau să mai pun.

Aș fi vrut ananas, dar încă n-am găsit niciunul copt în Timișoara de când m-a prins febra fructelor. Ar trebui să li se rupă frunzele ușor ca să fie buni, până acum toți ananașii  găsiți se legănau fericiți de frunze fără să-și ia zborul de pe ele.

Atenție, orice combinații faceți trebuie să scoateți părțile neplăcute de la fructe: chestiile alea albe de la citrice, partea albă și tare de la kiwi etc.

Cam asta mi-a venit în minte acum, dacă aveți întrebări, feel free to ask, subiectul îmi face plăcere.

P.S. Și dacă tot e cald și frumos și fructele-s bune, încercați și salate de fructe! 😉

Mancarea îngrașă

  • Nu iau vitamine…
  • Nu iau anticoncepționale…
  • Nu râd…
  • Nu mănânc la ora 12 noaptea…
  • Nu fac sport…

… pentru că mă îngraș.

Le-ați spus? Sper că nu!

Le-ați auzit? Sunt sigură că da!

Nimic din ce-i mai sus nu adevărat dacă știți cum să manipulați situațiile în care sunteți puși (sau puse, că tot ziceam și de contraceptive).

Vitaminele nu îngrașă. Vitaminele (pastile, la ele mă refer) dau poftă de mâncare. Încă o dată: poftă! Nu foame, da? Vitaminele nu zic nimănui să mănânce o șaorma cu de toate sau să bea jumătate de litru de Cola lângă un kebab suculent. Nici nu ne împing să cerem două savarine pufoase și zemoase și trei clătite cu gem de căpșuni oricui ne dă o fărâmă de atenție.

Anticoncepționalele nu îngrașă. Habar n-am nici măcar dacă ele chiar dau poftă de mâncare. Eu tind să cred că e un mit care se înfige în mintea fetelor și de la prima pastilă le fac să creadă că-s leșinate de foame. De fapt, e o poftă autosugestivă confundată cu foamea, cred eu. Jur cu mâna pe inimă că până acum nici o folie de anticoncepționale nu mi-a pus un pistol la tâmplă să mă oblige în miez de noapte să mănânc o bucată mare de friptură de porc. E alegerea voastră dacă mă credeți sau nu.

Asta cu râsul chiar e de tot râsul. Dacă mai aud pe cineva zicând că râsul îngrașă cred că o să îi zic câteva de nici nu o să mai zâmbească. E atâta de stupidă chestia asta de n-am cuvinte. Eventual, pentru că râsul gâdilă mușchii, ne ajută să slăbim 0,000-și-ceva grame la o porție sănătoasă de amuzament.

Mâncatul la 12 noaptea poate îngrășa, evident! Dacă facem comandă de pizza și primim și-o Cola pe lângă, mmmmm, ne mai mirăm? Dacă roadem un morcov am mari dubii că ne facem balene (sau baleni? :D).

Sportul presupune efort. După efort apare pofta de mâncare sau chiar foamea. Păi da, dacă alergăm 15 minute și apoi ne răsplătim cu o tabletă de ciocolată pentru efort o să ajungem la mirifica idee că sportul îngrașă. Un pic de grijă, logică și informare și e simplu de dedus că sportul ajută la slăbit și la conturarea unui corp armonios.

Ultimul trend în fotografia de cuplu

Vă zic de acum că tot ce urmează e părerea mea 100% personală, nu cred că renunț la ea, deși îs curioasă de contra-argumente (bine fundamentate, nu că pozele astea rămân ca amintire de familie și bla bla) și nu vreau să se simtă nimeni jignit de ceea ce am să zic, chiar dacă mă exprim mai din topor, cum îmi stă în fire.

E vorba de ultimul trend în materie de fotografie de cuplu: logodna surprinsă pe ascuns.  Nu celebrarea ei, ci chiar cererea în căsătorie. Ca să înțelegeți ce-i cu disclaimerul de mai sus, vă zic că mi se pare o mare prostie. Și vă explic de ce.

Din punctul meu de vedere, în viață trebuie să existe și momente intime. Fără martori, fără poze, încărcate de fericire și emoție pură și sinceră. Odată ce unul din cei doi, de obicei el, știe că e undeva cineva care urmărește toată scena, naturalețea s-a dus. Chiar dacă pentru ea e o surpriză, el știe că este fotografiat, că trebuie să arate bine și să facă impresie pentru a arăta mai departe și altora după ce momentul Z trece. Pentru că nimeni nu face fotografii pentru a le ține ascunse, nu-i așa?

Nu mă înțelegi greșit, iubesc fotografiile frumoase, de calitate. Dar aducerea unei terțe persoane în cele mai personale momente pentru a bate în cuie faptul că ele vor deveni publice rapid după ce se vor fi consumat, nu mi se pare o idee strălucită. Ne vindem. Vindem tot ceea ce contează din noi pentru a impresiona niște oameni care în 80% din cazuri ar uita de noi când am da rău. Chiar e necesar să expunem TOT? Chiar trebuie să vadă părinții, verișorii și vecinele așa un moment?

Următorul pas? Fotografia artistică a nașterii? Să zicem că sar calul cu ideea asta, dar nimic nu mă mai miră.

Nu neg că unele clipe sunt incredibile și trebuiesc avute în minte toată viața. Dar în același timp cred că tot ceea ce e important trebuie să aparțină actorilor principali, celor ce trăiesc momentul. Și sunt sigură că orice poză amărâtă cu un telefon sau cu un aparat vechi, cu fețele celor doi în prim plan și cu zâmbete largi, neclară, surprinzând fericire maximă și poate lacrimi de bucurie, făcută cu o mână care tremură, e de un milion de ori mai valoroasă.