O prietenă m-a întrebat de ce nu mai scriu despre ce se-ntâmplă prin tramvaie, autobuze și alte mijloace de transport din minunata noastră Timișoara. Păi e simplu: merg la lucru cu un coleg cu mașina, că amândoi stăm peste 9 mări și 9 țări de job. Și când nu merg sau vin cu el, circul cu absolut orice, nu mai stau să aștept, iau orice vine și nu mai am parte de atâta timp de observații.
Darrrrrrrr, colegul meu mai pleacă și-n vacanță, ca toți colegii. Și așa, numai bine, într-o dimineață am încercat o rută clasică. Și în în stația în care așteptam eu autobuzul era o bucată bunică + o bucată nepoată de școală primară (estimez eu, mare specialistă-n copii). Vine 40-ul, coboară puhoiul de oameni cu treabă în zona centrală a fermecătorului nostru oraș șiiiiiiiii pardon, n-apucă bine să coboare liniștiți oamenii, că baba hrăpăreață o și-nfige pe a’ mică-ntre călătorii dornici de a ieși în aerul (mai) curat și țipă la ea să urce sub privirile siderate ale oamenilor izbiți de copil.
Și stau ca tot omul, adult, și mă uit prostită. Evident, m-am întrebat dacă baba e proastă sau needucată. Nu pleca 40-ul fără ele, nu părea să ardă nimic, dar ea tot își împingea nepoata-n lume, de-mi venea mie să o iau de-o aripă și să o trag de acolo să lase copilul să respire. Fetița, ce să zică? Se uita inocentă la babă-sa care probabil pierdea începutul de la vreo telenovelă de n-o livra urgent la școală. Sau, cum ar zice a mea mamă, să nu judec! Poate avea de dus vreun pomelnic la biserică și îl mai prelua popa dacă nu făcea ea cumva să și urce și să și coboare prima.
Și pentru că mi-au auzit urechile multe despre tineretul din ziua de azi concluzionez eu că tineretul din ziua de mâine are șanse că a’ mică nu părea deloc dornică să-și dea coate aiurea, ci mai degrabă făcea cel mai logic lucru – se trăgea deoparte ca să nu o calce în picioare cei mari.