Brandurile și brandurile personale suferă de o constantă foame de like-uri.

În timp ce în unele părți ale lumii oamenii suferă din cauza foametei, la noi, brandurile și brandurile personale suferă de o constantă foame de like-uri. Cred că în ultimele 30 de zile mi-au poposit ochii pe minim 5 articole cu sfaturi de strâns like-uri pe Facebook, și nu, nu le-am căutat cu lumânarea, așa a fost să fie. Și-am dezvoltat propria mea teorie, că mai nou suntem toți specialiști soușăl midia, da?

Eu, cu al meu impozant și bine dezvoltat brand personal vreau să-mi fidelizez și mai tare adepții, conform teoriei, da? Și să strâng cât mai mulți fani adevărați. Mă urmăriți, da? Că ăsta e momentul meu de glorie și nu puteți rata faza, mai ales că la sfârșit am o cerere specială (nu, nu să-mi dați like, nu ați ghicit nici acuma).

Și să-i fac ceva la ROI. Nu știu ce să-i fac, am pus termenul că dă bine în domeniu și am vrut să știți și voi că eu știu ce-i ăla ROI – Return Of Investment. Deci, dacă vreau eu să fie toți cititorii mei fanatici care mă ascultă până-n pânzele albe și cumpără lac de unghii, cărți și adoptă câini că așa le zic eu, n-ar trebui să cerșesc altceva?

Eh, v-am dat de gândit, right?

Știu că sunteți copii deștepți, dar touși vă zic clar (de fapt, e pentru cei care ajung pe aici din greșeală, căutând organe umane de vânzare și având pretenția să primească rinichiul lui Dostoievski la pachet cu niște know-how de pe blogul ăsta sărac). Dacă nu vreți să îmi citiți:

  • teoriile absurde,
  • elucubrațiile patetice,
  • fanteziile despre cumpărături,
  • teoriile despre familie, viață și alte subiecte grele,
  • părerile mai puțin autorizate despre cărți,
  • postările superficiale și vinovate despre cosmetice, frumusețe, îngrijire și alte treburi femeiești,
  • ideile mai mult sau mai puțin geniale,
  • poveștile despre prietenii mei (sunt o bârfitoare, ce să zic!),
  • advertorialele, rare (că nu suntem la piață) și necesare (că zic părinții că nu-mi dau bani de domeniu și alte fițe),
  • amintirile din copilărie,
  • chestiile legate de mâncare pe care le-aș putea scrie (da, îmi place să mănânc, guilty!),
  • dramele,
  • bucuriile,
  • secretele publice
  • sau divagațiile de orice fel

sunteți liberi să-mi dați unlike. Că așa mi se pare fair. Și la fel de fair mi se pare să mă urmăriți ca să mă criticați, că teoretic ar trebui să-mi asum toate inepțiile înșirate chiar de-am trecut de etapa în care le-am așternut în draft și-am apăsat apoi sfântul Publish.

Teoria mea kovacsiană – liber la unlike la tot, nu vă pierdeți timpul cu chestii care nu vă interesează și nu vă ajută cu nimic!