Copil mic şi sensibil?

Aka ce fac părinţii un bebeluş care e speriat din fire şi plânge din orice. 3 idei inspirate de o mămică lipsită de idei sau empatie.

Se dă: un bebeluş timid, sperios, sensibil, care plânge din aproape orice şi nu ştie să stea decât cu mama lui şi o mamă care doreşte să repare situaţia (cu tatăl care n-are timp de prostii şi zice da la orice propune mama, fără să ciulească urechile).

Poate o să vă amuzaţi, dar 90% din ce scriu de suprapune cu realitatea. Deci, ce fac părinţii cu bebeluşul?

1. Îl duc la biserică. Un loc înghesuit, cu mirosuri multe, cu babe trăgătoare de obraji pufoşi şi cu bărbaţi cu voci severe care cântă încontinuu.

Rezultat: bebele plânge cât ţine slujba, mama transpiră şi se umple de nervi şi babele zic că-i posedat după ce l-au ascultat urlând toată slujba.

2. Îl duc în Grecia, să aibă şi el vacanţă în străinătate. Cu autocarul, doar 20 de ore pe drum. 50 de oameni noi, înghesuială, mirosuri, plictiseală. Urlă 75% din drum copilul, 25% părinţii când se ceartă. Ceilalţi turişti vor să îi dea pe părinţi jos şi să-i lase într-o pădure şi să pună bandă izolatoare pe gura copilului. Noroc că nu e legal. Pentru ambele tabere.

Rezultat: un concediu ratat, un bebe care a urlat aproape non-stop, părinţi care se întorc frustraţi şi zeci de turişti nemulţumiţi.

3. Îl ţin doar între adulţi. Să se obişnuiască cu oamenii. În plus, copiii mici îs răi şi-l pocnesc şi-i iau jucăriile. O să aibă timp de copii când începe şcoala.

Rezultat: bebeluşul urlă cât îl ţin plămânii când se vede între alţii de aceiaşi mărime ca el.

După ore întregi de auzit copil mic şi urlător în bloc (o săptămână în vizită la o mătuşă pe care evident nu cunoaşte şi e speriat…!) nu mai am nervi şi nu mă mai mir când îi văd pe părinţi că-şi aruncă priviri urâte şi latră unul la altul. Până la următoarea revedere (şi stat la o poveste) cu ei, le doresc multă răbdare, deşi nu cred că citesc aici.