Săracul de tine…

Eu și prietenul meu suntem de ceva timp împreună. De peste 5 ani, ca să fiu mai exactă. Și în pură tradiție românească, toată lumea ne întreabă când mă face femeie serioasă mă ia de nevastă ne căsătorim. Și răspunsul nostru e tot timpul extrem de grațios: Vlafheio rfwehru8ey hfuweyhfuer fhueryterytre!!! cu continuarea Și ce ziceați că este de mâncare? dacă suntem la rude sau Și fiica/ fiul/ nepoata/ vecinul dumneavoastră când face nunta? dacă suntem la cunoștințe.

Evident, subiecții se prind la un moment dat de schimbarea bruscă a cursului discuției și revin… ”Și când ziceați că e, hmmm, evenimentul?” Și atunci mai batem câmpii cu din-alea de le știți și voi – avem timp, suntem tineri, nu ne grăbim, să ne cunoaștem (deși ne-am cunoscut deja 😀 ) etc.

Și cei cu care dialogăm concluzionează că va fi o nuntă. Și urmează INVARIABIL două reacții, în aceiași ordine de fiecare dată.

Prima, către Alex (întotdeauna către el!): ”Săracul de tine… ai pus-o!”, cu variantele ”Gata, îți pui lanțul la gât?” și ”Acuși te nenorocești și tu, la toți ne vine rândul!”.

A doua (către amândoi): ”Deci jucăm la nuntă!”, cu variantele ”Ooooooo, păi să ne ziceți când e evenimentul!” și ”Să ne anunțați din timp, ca să strângem banii.”

Dar cel mai mult îmi plac dialogurile noastre, pe care le avem când rămânem singuri și care vin ca o continuare a reacțiilor de mai sus: Dacă vă invităm, muahahahahahahahaahahahah! >:)