Lună: noiembrie 2022

Românii nu ştiu să aprecieze valoarea banilor, asta mi-e clar. La cumpărături, fie mă trezesc că vor să mi-i ia cu forţa, fie că nu vor să mi-i ia deloc. Să vă povestesc două faze, ambele întâmplate în mai puţin de o săptămână.

Faza 1 – Vrei, nu vrei, plăteşti!

Merg să-mi iau bilete de tramvai, 4 la 2 lei bucata. Dau o bancnotă de 10 lei, aştept biletele şi banii. Tanti îmi întinde 4 bilete şi o moacă acră. Mă uit la ele, bilete de express, la 2,5 lei bucata.

– Bilete de tramvai vreau, vă rog.

– Dar îs bune şi astea.

– Dar eu vreau bilete de tramvai.

– Dar poţi să le faci şi în tramvai.

– Nu. Vreau bilete de tramvai cu 2 lei bucata. Aveţi sau nu?

– Nu.

– Bun, atunci daţi-mi banii înapoi, că nu arunc 2 lei aiurea că nu aveţi ce-mi trebuie mie.

S-a ofticat. Numai bine, ştiu să nu mai calc pe la ea, că-i nesimţită şi-şi permite cam multe pe banii mei. Nu e vorba de sumă, ci de principiu. Urât obicei.

Faza 2 – Dacă vrei să plăteşti, mai şi munceşti.

Mi se strică încărcătorul de la laptop, relativ proaspăt ieşit din garanţie. Dau pe Facebook, dau pe Twitter, n-are nimeni să-mi vândă unul. Îmi zice o prietenă să merg în Flavia, că găsesc acolo (Flavia e piaţa noastră de… de toate, de la parfumuri furate de dincolo până la chiloţi purtaţi). Mă duc în Flavia, găsesc 4 oameni cu încărcătoare de la laptop. Din 4, unul nu avea ce-mi trebuia mie iar cu ceilalţi am avut următorul dialog, mai mult sau mai puţin identic.

– Încărcător pentru laptop HP Compaq nx6310 aveţi?

– Nu ştiu.

– …?

– Caută!!!

– Poftim?

– Caută că eu nu ştiu la ce-s bune astea.

– Eu să plătesc şi să şi caut în grămadă? Păi şi dacă nu mă pricep, nu pot să cumpăr.

– Păi caută că-s multe, de unde să ştiu eu?

– Nu mă pricep. Eu am vrut să vă dau banii, dar dacă nu ştiţi să vă vindeţi marfa…

Una a şi stricat după mine că-s o putoare albă or something că nu vreau să caut. Vă las să-i ghiciţi etnia din moment ce a ţinut să specifice culoarea pielii mele. 😀

Acuma-s conştientă şi eu că într-o piaţă de vechituri nu-s toţi profesori, dar nici nu ştiu cum să facă să-şi vândă marfa. Puteau să ceară să vadă încărcătorul meu cum arată, să mă ajute să caut, etc. Dar nu… era mai uşor de stat cu mâinile-n sân.

Eu și prietenul meu suntem de ceva timp împreună. De peste 5 ani, ca să fiu mai exactă. Și în pură tradiție românească, toată lumea ne întreabă când mă face femeie serioasă mă ia de nevastă ne căsătorim. Și răspunsul nostru e tot timpul extrem de grațios: Vlafheio rfwehru8ey hfuweyhfuer fhueryterytre!!! cu continuarea Și ce ziceați că este de mâncare? dacă suntem la rude sau Și fiica/ fiul/ nepoata/ vecinul dumneavoastră când face nunta? dacă suntem la cunoștințe.

Evident, subiecții se prind la un moment dat de schimbarea bruscă a cursului discuției și revin… ”Și când ziceați că e, hmmm, evenimentul?” Și atunci mai batem câmpii cu din-alea de le știți și voi – avem timp, suntem tineri, nu ne grăbim, să ne cunoaștem (deși ne-am cunoscut deja 😀 ) etc.

Și cei cu care dialogăm concluzionează că va fi o nuntă. Și urmează INVARIABIL două reacții, în aceiași ordine de fiecare dată.

Prima, către Alex (întotdeauna către el!): ”Săracul de tine… ai pus-o!”, cu variantele ”Gata, îți pui lanțul la gât?” și ”Acuși te nenorocești și tu, la toți ne vine rândul!”.

A doua (către amândoi): ”Deci jucăm la nuntă!”, cu variantele ”Ooooooo, păi să ne ziceți când e evenimentul!” și ”Să ne anunțați din timp, ca să strângem banii.”

Dar cel mai mult îmi plac dialogurile noastre, pe care le avem când rămânem singuri și care vin ca o continuare a reacțiilor de mai sus: Dacă vă invităm, muahahahahahahahaahahahah! >:)

Nu cred că v-am povestit ce fac ai mei de când am pus piciorul afară din casă. Investiții, asta fac! Azi un cuptor cu microunde, mâine o zugrăveală nouă, poimâine un televizor nou. Cred că e LCD tv-ul sau ce o fi (eu și tehnologia 😀 ), în orice caz, e mare și are ecran plat. Numa’ bine, cu prima ocazie cu care fiică-sa (adică moi) s-a dus la el, el i-a făcut un scurt tur. Să vadă fiică-sa noul cuptor cu microunde, zugrăveala și bineînțeles televizorul.

”Are o imagine, nu-ți vine să crezi!” (Mi-a venit să cred.)

Și (revenind la persoana I că așa e normal) timp de minim 60 de minute m-a ținut lipită de el pe canapea, să mă treacă prin TOATE canalele de sport.

”Tu-ți dai seama cum văd eu meciurile vara asta??? Și olimpiada! Tu-ți dai seama?!?!” Partea cea tare e că mă sună chiar ȘI maică-mea să merg să văd meciuri pe la ei, deși eu nu-s a’ mai mare sportivă în viață. Cred că ea s-a gândit că dacă tot nu are ce-i face vara asta, măcar să i se alăture.

Așa că e răsfățat de cele două femei din viața lui. Pe deasupra, pentru ziua lui îi luăm cosmeticale de la Championship Collection, făcute special pentru pasionații de sport, chiar dacă ”marii sportivi” transpiră pe teren sau în fața televizorului, ca tata 😀 . Iar dacă toți îs fani geluri de duș și alte smacuri masculine, ca el, nu o să o ducă chiar rău Avon (tata-i fan, are și gentuță de cosmetice și o ține în baie!). Evident, tot datorită lui stau bine și cei care produc ziare sportive și orice minuni legate de evenimentele din vara 2012. Pentru că el nu se dă înapoi de la a-și alimenta pasiunea. Sper numai că vânzătorii de reviste și alte produse personalizate cu treburi din sport înțeleg mai multe ca mine din ce povestește el.

Eu vara asta presimt că o să sfârșesc în mai multe seri cu ochii în televizor la ai mei, dacă tot își promovează fără rușine gadgetul nou sub nasul meu! Măcar Olimpiada să o văd HD, nu? 🙂

”Că voi nu aveți televizor și îi păcat să ratezi!” dixit.