”Nono” de Renata Carageani

De când am văzut coperta de la ”Nono” și am citit descrierea de câteva cuvinte de pe site-ul All, mi-am dorit cartea. Și m-am rugat de Loredana de la All să mi-o trimită și miiiiiiiiiiieeeeeeeeeeeeee. Da, cam pe tonul ăsta de copil răzvrătit. Bine, trebuie să recunosc că dorința de a citi ”Nono” mi-a fost inspirată și de ursul meu de pluș Miki, care a dat numele pisicii mele Miki (stăteam prost cu imaginația la 13 ani!).

Și am primit-o. Și când am deschis-o (cartea), m-a cucerit. Pentru că Nono nu e orice urs de pluș, ci unul absolut special (asta pe lângă faptul că e blogger, da?). Nono e ursul ăla care simți că te trimite înapoi în copilărie și în același timp te face să vezi lucrurile cu ochi de adult. Pentru că Nono are suflet. Are și ochelari, dar are și un suflet mare care se bucură și care suferă. Nono are viață! Am citit povestea lui dintr-o răsuflare și mi-am imaginat filmul. L-am văzut prin ochii ochelarii mei, așa cum și Nono vede viața prin ochelarii lui fără lentile.

sursă foto

Dar să nu mai bat câmpii, vă dau minim 3 motive pentru a citi cartea asta:

1. E înduioșătoare! Nu știu dacă doamna Carageani a vrut să stârnească așa un sentiment, dar pe mine m-a înduioșat. E o carte care mie mi-ar fi plăcut să o citesc în copilărie și aș fi iubit-o și atunci, dar o iubesc și acum, la 24 de ani.

2. E altfel. Nu e de scos ochii la copii, gen ”O să ajungi ca fata babei!”. Nono e un drăguț și un gentil, iar celelalte personaje nu sunt rele, poate cel mult puțin răutăcioase și prostuțe (ahhh, nu vreau să dau din casă!).

3. E scrisă de o scriitoare româncă. Contemporană. Care, sper eu, nu se va opri aici. De fapt, eu sper că și ”Nono” e doar începutul poveștii ursului ochelarist.

Și câteva citate din carte, de poftă:

”… am nimerit cu urechea sub pieptul lui. (…) făceam ce făceam și mă așezam în așa fel încât să îi ascult inima. Nu știu dacă ați cunoscut vreodată senzația asta. E extraordinar să te afli atât de aproape de inima cuiva. E ca și cum ai fi și tu viu.”

”Pisicile sunt cele mai îngâmfate făpturi. Nu-s capabile să-ți povestească ceva fără să se laude.”

”… adevărații stăpâni ai lumii sunt cei mici, că li se îndeplinesc toate dorințele.”

”Sunt cinci mirosuri de bază: al nopții, al zilei, al fricii, al iubirii și-al mâncării.”

Dacă o să citiți povestea lui Nono, a prietenului lui (un cățel al cărui nume trebuie dedus din carte) și a Astei, o să înțelegeți de ce insist eu pe o continuare… 😉

Stay tuned, în câteva ore urmează un interviu cu doamna Renata Carageani. Nu m-am putut abține și cu ajutorul celor de la All am pus întrebări (a vrut să se facă jurnalistă fata lu’ mama!).

Muzică, nu zgomot

Cred că după ultima postare, face sens de ce blogul se numea inițial ”Locul în care îmi vărs inepțiile”.

Well, astăzi las prosteala de o parte și vă povestesc de 5 melodii pe care aș putea să le ascult aproape non-stop 🙂 . Și-s curioasă dacă voi aveți așa o listă de melodii iubite! Și-s curioasă și de ce le iubiți! (Multă curiozitate pe aici, știu!)

Le iau în ordine aleatorie că nu m-aș putea hotărî nicicum dacă ar trebui să fac un top. Dați click pe ele ca să le și ascultați și să le vedeți clipurile originale. 😉

Liquido – Narcotic

O iubesc pentru că îmi aduce aminte de liceu, de lipsa de griji de atunci și de chefurile la care dansam fără nicio grijă, fără să mă gândesc dacă mi s-a dus fondul de ten sau dacă o șuviță îmi stă prea șui. Nu că acuma aș da mare atenție chestiilor de genul ăsta când îs în largul meu, dar… anii au adus schimbări.

Ce nu știam: că trupa e formată din nemți și că a lansat cântecul în 1997.

Queen – Don’t stop me now

Deși ascult Queen since forever, pata mi s-a pus pe cântecul ăsta acum câțiva ani dintr-un motiv oarecum macabru. Pe Discovery era un documentar cu un băiat care avea o boală rară, dar totuși încerca să trăiască normal, pe cât putea. Știa că va muri și înainte de asta și-a personalizat sicriul și i-a rugat pe ai lui să pună cântecul ăsta la înmormântare.

Ce nu știam: că Freddie Mercury a compus cântecul în 1978, pe când se afla în Franța, în orașul Berre-les-Alpes diiiiiiiiiiiiiiiiiin… Provence!!!

Bon Jovi – It’s my life

Iubesc cântecul ăsta! Îmi dă chef de viață! Am impresia că îl știu dintotdeauna și nu cred că o să mă satur vreodată de el.

Ce nu știam: Jon Bon Jovi și Richie Sambora s-au certat din cauza versului unde se face referire la Frank Sinatra (”Like Frankie said, I did it My Way”). Jon Bon Jovi a inclus versul pentru că Sinatra e modelul lui în viață, dar Sambora i-a zis că nimănui nu-i pasă de Frank Sinatra în afară de el.

Aerosmith – Love in an elevator

Pe vremea când aveam telefon mult mai deștept ca acum, aveam melodia asta ca ton de apel când mă suna Alex. Îmi place la nebunie. Mă umple de energie. Și deși telefonul s-a dus de mult timp (de la etajul I dacă sunteți curioși 😀 ), melodia a rămas.

Ce nu știam: Steven Tyler susține că inspirația melodiei i-a venit de la o partidă de sex din liftul unui hotel. Colegii lui de trupă zic altceva. 🙂 )

James Blunt – Goodbye my lover

Știu că-i tristă melodia asta, dar nu m-am putut abține. Are niște versuri atât de simple și atât de profunde (zic eu!): ”You touched my heart, you touched my soul. You changed my life and all my goals.”, ”I’ve kissed your lips and held your hand. Shared your dreams and shared your bed. I know you well, I know your smell. I’ve been addicted to you.”, ”I’d be the father of your child. I’d spend a lifetime with you.” Au scris tastele fără mine, sper să nu provoc depresii!

Ce nu știam: ăsta e cântecul cel mai solicitat la înmormântări, conform site-ului unei baze de date cu oameni decedați. Creepy.

Acum voi!