”Cele zece mii de dorințe ale împăratului” de Jose Freches

Înainte să citesc cartea, mă așteptam la multă istorie și o grămadă de informații relativ greoaie despre cultura chineză. Le-am primit, doar că grămada de informații se referă mai degrabă la cultura de… alcov! Cum nu știam ce exact e ”clopoțelul birman” și cu bună intenție am evitat să mă documentez, mi-am zis că o să aflu citind. A fost o experiență, să o numesc așa… incitantă! 🙂

”Cele zece mii de dorințe ale împăratului” e o carte încărcată de erotism! O să citiți despre sex în doi sau… sex în grup, mai precis în 7. Și în alte combinații, dar nu vreau să vă vând toate ponturile chiar 🙂 ).

Jose Freches mi-a demonstrat prin cartea asta că societatea chineză de secol XVII nu era foarte diferită de cea de acum, doar că mijloacele de propagare ale informației erau total diferite. Ca să nu mai zic de faptul că împăratul avea niște angajați, numiți ”Pensule Roșii” care însemnau fiecare partidă fierbinte a sa în cele mai mici detalii, înregistrând totul, de la tehnici până la sunetele scoase de parteneri în timpul acțiunii.

Dacă sunteți mai pudici, nu vă îngrijorați, cartea nu e vulgară. Nu veți vedea niciun cuvânt urât, ci doar metafore care vă vor pune pe gânduri (cred eu).

Nu e ca și cum n-aș fi știut că oamenii făceau sex și atunci, dar m-a impresionat să văd cum era tratat subiectul și cât de important era pentru societatea chineză.

Dacă vreți literatură erotică scrisă de un contemporan, citiți deci ”Cele zece mii de dorințe ale împăratului”, tare am impresia că o să vă încânte.

Medici de familie vs. time management

Alt subiect serios pe care vreau să-l abordez de 1000 de ani, dar când se-ntâmplă chestii așa tragi-comice ca întâmplarea din cimitir, nu mă pot abține să nu amân la nesfârșit ce-i mai serios, pentru că și eu ca tot românul, prefer să fac haz de necaz.

Problema mea legată de medicii de familie există de… mulți ani. Adică de fix prima dată când a apărut conceptul și m-am înscris (de fapt, ai mei m-a înscris) la cea care mi-a fost medic de familie până prin decembrie.

Dacă vă-ntrebați care-i legătura dintre time management și medicii de familie, stați că vă explic. Eu am renunțat la fost mea doctoriță pentru că o durea fix în c.r de timpul meu. Adică dacă o sunam luni pentru că mă simțeam rău, mă programa în vinerea… următoare! Nu în prima vineri, ci în a doua, cam la două săptâmâni (aproape) după. Pentru că avea are MULT prea mulți pacienți și tot ”adună”. Iar în vinerea minune, dacă eram programată la ora 13, trebuia să fiu fericită dacă la ora 16 intram în cabinet.

Practic, în caz de gripă ( sau orice altceva) ori mă tratam singură, ori… 🙂

În decembrie am avut probleme destul de urâte de la gastrită. Știe că-s de mult timp problemele astea, nu m-a trimis nici măcar o dată la analize să vadă dacă nu cumva am afurisita aia de Helicobacter Pylori și problema mea se tot agrava. Când am sunat-o să mă programez pentru a nu știu câta oară în N ani la consult din nou pentru aceiași chestie, mi-a zis că nu are timp de mine decât după mai mult de două săptâmâni. Așa că m-am dus la urgență când nu mai puteam de rău, dar asta-i altă poveste 😀 .

În fine, ideea e că de fiecare dacă când mergeam în ziua stabilită, la ora stabilită, apăreau minim 5 oameni înaintea mea care intrau ca la ei acasă, doctorița îi lua, stătea și la povești cu ei înăuntru and so on. Și de fiecare dacă când o întrebam cât mai durează, răspunsul era același ”Imediat te iau pe tine.” La mine și la ea termenul de imediat e clar diferit, la mine fiind ceva gen, în câteva secunde/minute, iar la ea, în două, chiar 3 ore.

După atâția ani eram deja sătulă până peste cap de situația asta de rahat. Dacă aveam probleme de sănătate îmi trebuiau ore bune pentru o consultație în care nu îmi făcea mai nimic și nici nu rezolvam problema. Am întrebat în dreapta și-n stânga și una din prietenele mele mi-a recomandat o nouă doctoriță, într-un centru medical destul de cunoscut din Timișoara. Aceasta m-a luat ca pe unul din ultimii ei pacienți – nu dorește să mai înscrie pentru că nu le-ar face față.

Dacă am nevoie de consultație, durata de așteptare e de maxim, două-3 zile, iar dacă merg la ora stabilită în 5 minute ies. Pe ceas. Adică mă întreabă exact ce am, îmi explică planul de tratament și mă întreabă dacă am nedumeriri sau alte probleme. Nu o interesează ce fac în timpul liber, ce fac ai mei, ce face bunica sau vecina de la 2. Până acum am fost de două ori la ea și întotdeauna am intrat de cum am ajuns și am ieșit în aproximativ 5 minute, nu 15, nu 20, nu 25. Lămurită.

Deci da, există o legătură între medicii de familie și time management. Și dacă n-am o boală care să necesite atenție urgentă, apreciez când timpul meu este respectat.

Așa că m-aș bucura să aud că la facultatea de medicină se dedică măcar o oră în 6 ani și problemelor de genul ăsta (deși ar mai trebui învățată și empatia și multeeeeeeeeeee altele).