Dimineata a inceput din nou devreme, Baira si sotia lui trezindu-ne ca de obicei la ora 9 cu micul dejun. Deja temperatura incepea sa scada si era din ce in ce mai frig, chiar si la ora pranzului, la soare. Mongolia este bine cunoscuta pentru temperaturile sale extreme: foarte cald vara si foarte frig iarna.
La fel si pentru trecerile bruste de la vara la iarna. Cand am plecat din Ulaan Baatar era cald si frumos, cand ne-am intors, 5 zile mai tarziu, am aflat ca la nord deja ninsese si temperaturile scazusera sub 0 grade. In cazul nostru temperaturile erau inca pozitive dar vantul ne facea sa nu ne dorim sa mai iesim afara din masina.
Prima oprire pe ziua respectiva a fost in parcul national Yolun Am, recunoscut pentru mini canionul sau plin de gheata 10 luni pe an. Binenteles ca nu ne-a spus nimeni inainte ca luna septembrie este una dintre cele doua in care gheata este topita. Plimbarea prin canion a fost insa superba.
In locul ghetii am dat de un firicel de apa ce curgea la vale printre pietre dar si de numerosi soricei de stepa care topaiau de colo. Am intalnit si un sarpe la un moment dat, intalnire nu prea placuta pentru mine, avand in vedere ca nu-mi plac serpii deloc si ca era cat pe ce sa calc pe el.
Am mers mult prin canion, tot sperand la o urma de gheata. Am vazut 2-3 firicele de zapada, dar atat. Cand canionul s-a deschis intr-o vale larga si frumoasa, am decis sa ne intoarcem. Baira ne spusese ca putem lipsi treizeci de minute si deja trecuse mai mult de o ora. Jumatate din grup era deja inapoi din cauza frigului si a foamei – era ora pranzului.
Excursiile pe cont propriu decurgeau in felul urmator: soferul ne spunea cat timp avem de explorat, ce avem de vazut iar noi mergeam sa cucerim locurile. De obicei eram doar noi, singuri, pe vreun munte, printre ruine sau prin desert.
Dupa ce ne-am reintors la masina si am mancat am plecat mai departe. Iesirea din canion a fost foarte interesanta pentru ca drumul era practic inexistent iar Baira conducea duba ruseasca printr-un parau.
Spre seara, destul de tarziu, am ajuns intr-un final si la destinatia finala a zilei, dupa multe ore de condus: dunele de nisip. Gobi este un desert mai altfel, aici nu exista decat o mica parte in care exista nisip. In rest, este un desert arid fara nisip, cu vegetatie rara, cu multi cai si camile in sud.
Desi am ajuns spre seara, mongolezii de la tabara de la baza dunelor de nisip ne-au pregatit cate o camila pentru fiecare si ne-au trimis intr-o plimbare calare. A fost o experienta foarte interesanta pentru ca nu am mai fost pe o camila inainte si pentru ca am “dirijat-o”eu.
Nu era ea prea ascultatoare dar am reusit sa o fac sa mearga in grup si sa nu se abata prea mult de la traseu. La intoarcere am prin apusul si rasaritul lunii din spatele unei coline… Superb !