Lună: februarie 2022

A doua zi ne-am trezit in the middle of nowere. In zare, pana hat, departe, nu se vedea nici o tipenie de om, nici o iurta, nici macar un nor de praf. Era liniste, doar un caine ce se plimba in jurul lantului cu care era legat. Desi era abia ora 8 iar temperatura era destul de scazuta, animalele erau trimise deja la pascut. Cerul era senin si mi-am spus ca pe buna dreptate Mongolia este “the country of blue skies”.

Dupa ce am luat micul dejun am plecat din nou pe un drum neasfaltat, spre Gobi, nestiind ca eram deja in Gobi. Nu aveam ghidul LP al Mongoliei si nu stiam ca de fapt Gobi este un desert mai special, fara nisip. Are cateva dune, undeva spre sudul tarii, dar nimic spectaculos, precum Sahara. Gobi este de fapt o zona arida ce isi pierde din vegetatie pe masura ce cobori spre sud.

Am petrecut toata ziua in masina. Nu ne-am oprit decat pentru pranz.Pana a fost gata mancarea am adunat pietricele si am observat fauna locala: soparle si cameleoni.

Am avut insa surpriza sa intalnim primele grupuri de camile ce pasteau linistite la marginea drumului. Nu am putut sa nu ma intreb ale cui or fi avand in vedere ca in continuare, cat vedeam cu ochii nu puteam zari nici un semn de viata umana.

Seara am ajuns intr-un orasel, la intrarea caruia statea un mongolez cu o pusca in mana. Ciudat… Acest orasel era format in special din ger-uri, avea sistem de iluminat public pe baza de energie solara si avea si bai publice. A fost o experienta interesanta si ieftina. 🙂 De asemenea, tot in acest oras am gasit un supermarket care avea biscuiti facuti in Republica Moldova pe care scria in romaneste. Uite ca limba noastra draga a ajuns si in mijlocul Mongoliei !

Dimineata m-am trezit inainte sa sune ceasul, foarte entuziasmata de excursia ce urma s-o incep spre desertul Gobi. Ca o paranteza, desi acasa profitam de orice zi libera ca sa dorm cat mai mult, in timpul calatoriei nu am avut nici o problema in a ma trezi devreme dimineata.

Micul dejun la hostel nu a insemnat mare lucru, doar paine cu unt, gem sau ciocolata si ceai sau cafea. Bucataria era foarte mica si nu incapeau inauntru mai mult de 4 persoane in acelasi timp. Dupa ce am mancat m-am indreptat spre living unde m-am intalnit cu Anna si cu Martin.

In scurt timp a venit si sotia lui Kim, proprietarul, care ne-a anuntat ca ne-a venit masina si ca ne asteapta jos. Repede ne-am incaltat (in hostelurile din Rusia si Mongolia trebuie sa te descalti la usa inainte sa intri in hol), ne-am luat rucsacurile si am coborat inspatele blocului.

Intre timp ni s-a alaturat si Doru si fata din Koreea de Sud. In acelasi timp cu noi a coborat inca un Korean de vreo 40 de ani care nu vorbea aproape deloc engleza. Desi stiam ca vom fi doar 5 in excursie, se pare ca se inscrisese si el pe ultima suta de metri.

Masina ne astepta pe o straduta de langa bloc si era .. exact o Russian van, cum ne spusese Kim. Cand am vazut-o am zis ca n-are cum sa fie aia, ca se dezmembreaza pana ajunge in Gobi. Baira, soferul si totodata ghidul nostru, ne-a luat bagajele si le-a indesat in spate, langa cutiile cu provizii. Apoi inainte sa plecam, Kim si-a adus aminte ca nu ne-a dat saci de dormit si a fugi inapoi in hostel sa ne aduca. Fara acei saci de dormit cred ca am fi degerat in desert. 🙂

Intr-un final, pe la 9 jumate, am plecat, nu inainte sa ni se ureze drum bun si o excursie frumoasa de catre Kim si sotia lui. Prima oprire a fost la benzinarie, unde Baira a alimentat cele doua rezervoare ale masinii si alte doua canistre pe care le-a bagat sub bancheta pe care stateam noi. Interesting, ne-am spus. Apoi am oprit la un magazin de la periferia Ulaan Baatar-ului, de unde ne-am cumparat fiecare cateva sticle de apa. In tur era inclusa doar mancarea, apa nu.

Pe masura ce ne indepartam de capitala peisajul devena tot mai “galben”. Pamantul era acoperit de iarba uscata iar din loc in loc mai era cate un smoc de vegetatie verde. Drumul devenise deja inexistent. In loc de asfalt, masina mergea direct pe iarba, urmand urmele altor autoturisme care trecusera pe-acolo. Nu era nici tipenie de om, doar turme de vaci sau de cai ce pasteau in zare.

Dupa vreo doua ore de mers ne-am oprit pentru pranz. Sotia lui Baira, care era bucatar, ne-a pregatit o supa cu carne similara cu cea pe care am mancat-o in Rusia, in regiunea Buriatia. Interesant a fost modul in care a facut mancarea. A pus plita cu gaz in masina si a gatit pe jos, la doar cativa centimetri de canistra cu benzina. 🙂

Dupa ce am mancat afara, la soare, am plecat mai departe. Dupa alta ora de mers prin pustiu, in fata noastra a aparut un munte foarte ciudat. Nu semana cu nici un munte pe care l-am vazut pana acum. Pur si simplu se “ridica” din pamant brusc si semana cu o bucata foarte mare de stanca fragmentata. In spatele lui se intindea un lac, unde am oprit din nou pentru a face poze.