Am iesit din gara putin nedumeriti pentru ca nu stiam incotro s-o luam. In Lonely Planet apareau doua statii de autobuz, una in fata garii iar cealalta in partea opusa a orasului. Am sperat pana in ultima clipa ca cea din care plecau autobuzele spre Kuzhir, insula Olkhon, era in fata garii. N-a fost sa fie asa ca am luat-o la pas prin frig spre podul imens ce travera raul Angara, care ducea spre oras. Inainte insa am reusit sa prindem un semnal slab de wi-fi in gara si am vazut ca primisem raspuns afirmativ la cererea de Couchsurfing pe care i-o facusem singurului membru din Kuzhir: preotul satului, Serghey.
Ajunsi in autogara imediat am fost repelati de un buriat care ne-a aratat drumul spre marshrutka ce pleca spre insula Olkhon. Pretul este de 500 de ruble iar drumul dureaza cam 6-7 ore, depinde cat de repede merge soferul. Marshrutka sunt microbuze marca Istana ce transporta pasageri intre orase apropiate la un pret similar sau la fel ca al trenului. Avantajul este ca ajungi mai repede, dezavantajul este modul de a conduce al soferilor: viteza si starea proasta a drumurilor.
Pana in Kuzhir nu exista tren asa ca am fost nevoiti sa apelam la marshrutka. Era frig afara dar era frig si in masina. Pana pe insula am impartit spatiul cu 4 polonezi, un francez si doi buriati. Pe la mijlocul drumului am oprit la un restaurant buriat sa mancam. Polonezii stiind foarte bine rusa ne-au recomandat supa solianka si mancarea traditional a buriatilor, pose. Ambele au fost foarte bune iar supa a fost mai mult decat bine venita pe frigul ala.