Lună: octombrie 2021

Afara ploua de doua zile. E intuneric si e frig. In dreapta o lumina difuza, in stanga o cana mare, aburinda, de ceai negru englesc. Ceai bun, cel mai bun. Maneci prea lungi imi acopera podul palmelor in momentul in care tastez. E cald. Ma joc si ascult un post de radio ciudatel care vine “la pachet” cu jocul. Online.

Am chef de vazul apusul de pe platou, din Bucegi, dar e doar o dorinta solitara. Singura nu ma duc. De ce nu merge nici un telefon de la cabana ? Oameni pe care nu-i cunosc si care nu ma cunosc ma streseaza. Get a life ! Imi trebuie o cutie sa trimit un cadou prin posta. Toate sunt ba prea mari, ba prea mici. Lumanari cu miros de vanilie pe masa si telefon fara baterie. M

aine ma duc sa salvez un brad din Carrefour. Il iau si il plantez in gradina. Mai sunt 8 luni jumate si deja nu mai am rabdare. Visez doar Viena, Paris, Londra, Dublin, Amsterdam. Vreau si Stochkolm. Plicitseala si planuri mari. God kväll. Vreau sa vad un film bun. Decent, dragut si amuzant. Greu. Cadouri, cadouri, cadouri. E luna cadourilor. Can I open them, mommy ? Buzy. Trebuie sa fac ordine pe birou. N-am chef.

Sunt doar eu sau e doar leneveala specifica sezonului ? 40 de favourites in playlist-ul youtube. Lame. Pentru sanatatea dumneavoastra evitati consumul de bla, bla, bla. Am racit si nu mai am Nurofen. N-am fiert destul pastele si le-am mai si varsat pe mine. Fantastic ! M-am plictisit, dar am mai spus-o o data.

Ce e mai usor pe pamantul asta decat bataia de joc ? Nu imi sta in fire sa acuz sau sa barfesc oamenii, nu imi sta in fire sa scriu de rau despre oamenii pe care o data ii credeam prieteni buni… de data asta insa, simt ca ma sufoc si am nevoie de cuvinte pentru a ma elibera.

Inca nu pot sa inteleg… inca sunt in stare de soc… e ciudat sa-mi fie teama sa ies din casa… e ciudat sa ma satur cu o felie de paine si-atat… e ciudat sa-mi fie greu sa ridic ceva de jos… e ciudat sa nu am vointa sa ma ridic din pat… e ciudat sa ma simt goala…

Trebuia sa fie o vacanta de vis ! Tot anul am pus bani deoparte… Cu cateva zile inainte sa plec ma simteam atat de bine si eram atat de fericita, incat vorbeam numai despre asta. Si am plecat… am plecat cu sentimentul ca nu voi mai vedea niciodata Colosseumul.

Aiurea, mi-am spus in gand… aiurea, am repetat de zeci de ori… doar eram in drum spre Colosseum ! Inca de pe aeroport ar fi trebuit sa-mi dau seama ca ceva nu merge bine… intarzierea mea, raceala cu care am fost primita… am iesit din aeroport cu bratele deschise, sa-mi imbratisez prietena pe care n-o mai vazusem de atata timp… in locul altor brate deschise am primit priviri reci si reprosuri ca nu am anuntat intarzierea avionului… In acel moment mi-as fi dorit sa nu ma astepte nimeni la aeroport !