Nu ştiu de ce am ales să scriu despre Madi azi însă o voi face.
Madi e sora mea (mulţi ştiaţi asta). Ea mi-a fost mereu alături, ca o soră adevărată ce este..pot spune că mi-a fost ca o a doua mamă. Când eram mică normal că o sâcâiam şi, dimineţile din timpul săptămânii erau un chin pentru ea deoarece trebuia să mă ducă la cămin iar eu nu vroiam să merg.. într-un final reuşea să mă îmbrace însă când ajungeam la cămin începeam să plâng pentru că nu vroiam să rămân singură acolo (nişte colegi mă speriaseră la un moment dat şi aveam nişte pitici pe creier).
Madi..m-a ajutat mereu cu drag şi chiar dacă uneori nu îi spun cât de mult o iubesc ea ştie asta.
E cu 10 ani mai mare decât mine însă e cea mai bună soră din lume 🙂
Fiind mezina, trebuia să mă ia cu ea peste tot.
Madi e un bun sfătuitor, şi mereu are dreptate. Este mereu veselă şi îţi dai seama când are ceva chiar dacă nu îţi spune..
De aproape 9 luni este mămică. David, este copilul pe care şi l-a dorit mereu şi nu cred că există persoană mai fericită ca Madi. La nunta ei, radia de fericire, a avut un zâmbet larg pe faţă toată ziua (şi noaptea), iar în ochii ei puteai citi fericirea.
Aşa a fost Madi mereu şi aşa e şi acum. Cât m-a ajutat ea (şi faptul că a învăţat la aceeaşi şcoală, acum la aceeaşi facultate) nu m-a ajutat nimeni.
Mulţumesc pentru tot sormea :*..mi-e dor de tine!