Religie sau refugiu?

Trăim într-o lume în care religia are multe de spus. Războaie stârnite de mentalități diferite, revoltări în masă la cuvintele unor oameni, crime sub motivul păcatului şi al curățirii, toate fac parte din religie. Bineînțeles religie înseamnă liniște sufletească, credinţă, speranţă şi frică. Dar toate acestea sunt valabile doar atâta timp cât eşti naiv dispus să le crezi, să le iei de bune.

Părinții au fost dintotdeauna credincioşi, la fel ca şi restul rudelor. Firesc ar fi fost să întru în aceiaşi oală, să las raţionalul deoparte şi să cred cu înverşunare în existenţa divină care îmi supraveghează acţiunile, le notează apoi mă pedepseşte/recompensează.

Religia a devenit atât de puternică datorită faptului că vinde speranţă şi împarte frică. O combinaţie perfectă. De ceva vreme mă chinuie gândul că relgia e o fabulaţie a omului, o încercare disperată de a da seminificaţie vieţii. Câteodată mă întreb dacă nu cumva nemulţumirea şi trufia omului au inventat religia. Nu putem accepta că suntem muritori, că după moarte nu se află decât nimic. Pur şi simplu nu mai exişti. E un gând înfricosător, cum să accepţi aşa ceva când religia îţi oferă imortalitate într-un loc magic, încărcat cu dorinţele oamenilor. De ce am fi noi aşa speciali?

Am participat la diferite dezbateri/discuţii pe teme religioase la organizaţia (religioasă) de studenţi “Alege Viaţa”. Toate sunt un tipar. Nu e nimic concret, palpabil. Singurul lucru care se apropie de o dovadă e, ironic, minuniile prezentate necredincioşilor. Lucrurile pe care nu le înţelegem ar trebuie definite minuniile şi nu semne ale unui zeu pe Pământ. Citește în continuare „Religie sau refugiu?”