Astazi mi s-a reconfirmat un lucru. E mult mai obositor sa stai decat sa muncesti. Sigur, nu e cazul sa exageram. Odihna isi are rostul ei (am aflat asta de curand). Dar a sta nu e intodeauna odihnitor. Ba chiar poate fi foarte obositor. Mai ales daca esti obisnuit sa faci lucruri, sa fii mereu in actiune.
E foarte ciudat sa fii organizator si, apoi, brusc sa fii redus la statutul de invitat. Pare usor sa mergi la un eveniment sau sa apreciezi un proiect din pozitia de outsider. Si probabil ca asa si e. Dar, in acelasi timp, e destul de frustrant. Ai tendinta sa fii foarte critic si te gandesti mereu cum ai face tu daca ai fii in locul lor. Ba, mai mult de atat, iti vine sa iei atitudine, sa schimbi lucruri, sa le faci cum stii tu ca e mai bine. Ceea ce nu e deloc ok. Si atunci te straduiesti sa te abtii si sa-ti amintesti care e rolul tau in peisaj… niciunul. Prin urmare, a nu face nimic presupune un efort deosebit. Si, uite asa, dupa 2 ore de stat degeaba, pleci de la eveniment mai obosit decat daca l-ai fi organizat tu.