Domnisoara N

Mai bine tăceam. Din toată coada la bilete, m-am trezit eu să strig la cel ce se băga în față, și-l bănuiam de pilos. S-a întors spre mine și mi-a arătat legitimația de servici… Omul lucra acolo! Murmure, priviri dezaprobatoare din coadă, de parcă aș fi fost nu știu ce scandalagiu.

În spatele meu, nu remarcasem până atunci, era o tipă cu palton lung, de tweed, un fular colorat în tonuri calde, brunetă. Mi-a prins privirea și a dat din cap aprobator. I-am mulțumit, tot din priviri, și mi-am reluat locul în coadă.

Îmi era rușine. Era una din zilele alea în care mă îmbracam doar ca să nu-mi fie frig, cu o vestă de un albastru decolorat, un tricou roșu pe sub, o geacă neagră peste. Ea, fular, mănuși, toată o armonie și un ton. Citește în continuare „Domnisoara N”

Din ’89

Aveam 8 ani la Revoluție, și într-o noapte m-a dus tata în piața Operei, să țin minte toată viața.

A parcat în spatele parcului de lângă hotelul Continental, și am mers de acolo pe jos. Înainte de intrarea în parcarea de azi de la Modex era un cordon de oameni care te verificau să n-ai arme, și imediat ce am trecut de ei am simțit nebunia.

Tata m-a ridicat pe umeri, să văd mai bine scena. Lângă noi era un TAB cu oameni cățărați pe el, la balconul Operei vorbeau niște domni, nu-mi aduc aminte cine și ce ziceau. Pe mine m-a lăsat mut imaginea pieței, ticsită de oameni. Nu cred că era literalmente loc să arunci un ac. Incredibil, și înmărmuritor.

La jumătate de oră după ce-am plecat am auzit rafale de mitralieră. Începuseră să tragă, și am și acum senzația în minte, cum ar fi fost să fi fugit și noi la adăpost. Citește în continuare „Din ’89”