Mai bine tăceam. Din toată coada la bilete, m-am trezit eu să strig la cel ce se băga în față, și-l bănuiam de pilos. S-a întors spre mine și mi-a arătat legitimația de servici… Omul lucra acolo! Murmure, priviri dezaprobatoare din coadă, de parcă aș fi fost nu știu ce scandalagiu.
În spatele meu, nu remarcasem până atunci, era o tipă cu palton lung, de tweed, un fular colorat în tonuri calde, brunetă. Mi-a prins privirea și a dat din cap aprobator. I-am mulțumit, tot din priviri, și mi-am reluat locul în coadă.
Îmi era rușine. Era una din zilele alea în care mă îmbracam doar ca să nu-mi fie frig, cu o vestă de un albastru decolorat, un tricou roșu pe sub, o geacă neagră peste. Ea, fular, mănuși, toată o armonie și un ton. Citește în continuare „Domnisoara N”