Educatoarea, o superwoman

Ma aflam in primul meu an in invatamant. Aveam vreo trei luni “vechime” si inca ma straduiam sa deslusesc din tainele copiilor. Aflam lucruri noi zi de zi si ramaneam surprinsa de tot ceea ce aveau piticii de oferit, ma straduiam din rasputeri sa-i cuceresc… constatam cu frustrare ca nimic din cei cinci ani de practica nu se aplica la partea “practica”. E cu totul o alta lume sa te afli in fata lor, doar tu cu ei. Fara comisii, fara analize, fara mustrari, fara note. Tu versus copii.

E fascinant si intrigant in acelasi timp. Cum fac sa-i cuceresc? Ce zic? Cum zic? Cand zic? Multe, prea multe intrebari. Constatam cu stupoare ca in fond, copiii nu sunt altceva decat niste adulti miniaturali. Mult mai liberi, mult mai deschisi, mult mai veseli, mult mai mult decat poate fi oricare persoana pe care eu o cunosteam. Invatam si eu cu ei, deopotriva. Sunt infinite dovezile pe care le-am primit de-a lungul a sase ani cum ca ei, piticii sunt niste catapulte pentru lansarea superman-ului din mine. Citește în continuare „Educatoarea, o superwoman”