Lună: noiembrie 2018

Nu stiu precis daca imi place Paul Auster sau nu, nici macar n-as avea prea multe argumente sa-mi sustin afirmatia. Am citit doar cartea asta de el, asa ca e prea devreme sa ma pronunt. Cu siguranta stiu ca in niciun caz nu as numi “o culme a maiestriei scriitoricesti” (Jonathan Lethem) lucrarea sa.

Am trait stari divese citind cartea, am fost surprinsa, dezamagita, plictisita, intrigata. Asta e bine, cand o carte smulge stari inseamna ca autorul si-a indeplinit misiunea. Insa dezamagirea nu a venit (din pacate) de la cursul vietii unui personaj ci dintr-o actiune pe care eu am catalogat-o telenovelica, o sa revin cu detalii.

Este poveste in poveste, actiunea se invarte in jurul personajului Hector Mann, un actor de comedie muta. Actiunea este foarte complexa, intamplari sunt cu duiumul, schimbari de situatie o gramada. Adevarat ca Auster scrie atat de rafinat incat ai senzatia ca pierzi tot timpul trenul si-ti alearga privirea pe pagini. Revenind la continut, sfarsitul epocii filmelor mute este si sfarsitul semi-celebrului Hector Mann. Citește în continuare „Cartea iluziilor, Paul Auster” →

N-am înţeles niciodată de ce limita ‘casei mele’ trebuie să fie un contract de cumpărare. De ce trebuie să mă numesc proprietar ca să-mi permit luxul de a fi familiară cu locşorul meu. Pe vremea când încă locuiam cu mama mea, niciodată nu mă exprimam altfel. Era ‘vii pe la mine’ şi ‘ajungeam acasă’. Adevărat că mă exprimam ‘câtă mizerie poa’ să fie în camera mea’ dar întotdeauna simţul proprietăţii îşi făcea loc în vorbirea fluentă. Teoretic şi practic, apartamentul este pe numele mamei mele deci nu era al meu. Şi totuşi era casa mea…

Acum doi ani am hotărât cu Mihai să ne mutăm la ‘casa noastră’. Evident că nu aveam bani suficienţi pentru a ne permite o casă de cumpărat aşa că a sta în chirie a devenit o variantă pertinentă. De aici au început problemele celor din jurul nostru. Pe părinţi i-am înţeles, aveau temeri că nu vom reuşi dar restul băgăcioşilor…?! ‘Da’ ar trebui şi voi să aveţi o casă a voastră’… ‘Nu ne permitem deocamdată dar când ne vom permite vei fi primul care te vei bucura de veste.’ ‘Ştii cum e, nu-i casa ta, altfel e!’ ‘Eu mă simt ca acasă… cu ce-ar fi deosebit?!’ ‘Că ar fi casa ta!’ O raţiune imbatabilă. Citește în continuare „Care-i şmecheria cu ‘casa mea’?” →