Istoria asta şi repetitivitatea ei mă scârbesc.
În urmă cu două săptămâni, o profesoară pe care am lăudat-o şi faţă de activitatea căreia am manifestat entuziasm pe aici, se întoarce în preajma băncii mele şi mă atinge cu poşeta. Reacţia:
“Ce faci, îmi umbli în geantă? (de parcă dacă aş fi făcut-o aş fi fost suficient de dobitoc încât să recunosc)
Nu doamnă, mi-aţi atins umărul la întoarcere. Citește în continuare „Sunt un imposibil”