Fast-living

Am o problemă (încă una).
Mă gândesc uneori că mă plictisesc foarte repede de orice, chiar dacă e ceva ce-mi place. Abia-aştept să se termine. De exemplu, vreau să ajung foarte repede la o destinaţie oarecare, deşi îmi place să conduc. Vreau să se termine cât mai repede un film, deşi mi se pare interesant.

Vreau să plec de la o întâlnire cu diverse persoane (ca sa generalizez) deşi mă simt bine. Am sentimentul că mi-ar trebui un buton de „next” sau ”fast forward”. Mai mereu îmi doresc să trec la următoarea acţiune, deşi n-am ceva anume planificat. Nu-mi place să aştept pe cineva la o întâlnire, dacă am stabilit o oră. Nu-mi place să aştept mâncarea în restaurant. Nu-mi place să aştept autobuzul în staţie; prefer să plec pe jos.

Nu-mi place să stau cu maşina în trafic; prefer să fac de 3 ori distanţa, dar să MERG. Nu-mi place să circul în spatele unei maşini care merge încet. În concediu, abia aştept să mă întorc şi să fac whatever is next, deşi concediul e perfect. Mă duc la vreun concert şi mă gândesc la ce-o să fie după, etc. Exemplele pot continua.

În plus, nu mi s-a mai întâmplat de multă vreme să pot să ma aşez undeva şi să stau. Să nu fac nimic (somnul nu se pune). Tot timpul trebuie să fac ceva; dacă se poate, fac mai multe lucruri în acelaşi timp. Citesc pe net, mă joc, văd un film (mai rar), lucrez la un site, scriu un cd, repar o subtitrare, alerg, etc. Tot timpul trebuie să fac ceva, productiv sau nu (de obicei NU).

Roman in Europa

Ziceam că suntem un popor naşpa şi îmi menţin părerea. Şi dacă n-aş vrea să fac asta, conaţionalii mei se străduiesc să-mi dea zilnic motive să fiu şi mai înverşunat. Am ajuns în aşa hal încât mi-e milă de spanioli şi de italieni pentru faptul că românii le-au împânzit ţarile. Mint, pe italieni nu-i prea am la inimă aşa că îmi pare rău doar pentru spanioli. Au avut o ţară frumoasă şi se duc românii să le-o cace. Cat despre Italia, statisticile spun totul: 90% din infracţiunile comise în Milano, de către imigranţi, sunt săvârşite de ROMÂNI.

Nu cred că imaginea proastă pe care o are România în afară (Europa) e nemeritată. E drept că se mai şi exagerează uneori şi că rromii sunt cei care, de fapt, au la activ cele mai multe infracţiuni, dar e puţin irelevant. Infractorii români de aici au plecat. Tot infractori erau şi aici. Greşeala e a statului român, care lasă toţi pulifricii să iasă la furat în afara ţării şi a sistemului de căcat care aplică legea din joi în paşti.

Ăia ar trebui să putrezească în puşcării, nu să facă ţara de rahat. Autorităţile se laudau la începuturile marii migrări că a scazut rata infracţionalităţii, uitând sa ia în vedere faptul că locurile “libere” vor fi ocupate de alţi găinari/hoţi/peşti/ etc.

Calatorie placuta!

Circul rar cu mijloacele de transport in comun, dar mai ales cu RATB o fac foarte rar. De obicei, am drum spre centru, la un suc, o bere, o ceva, unde nu vreau sa ajung cu masina (din afirmaţiile de mai sus se poate deduce uşor ce fel de viaţă socială am..) . Luni a fost o astfel de ocazie.

Ma duc in statie, iau autobuzu’, ma asez pe un scaun (erau multe libere, l-am luat la a2a statie de pe linia respectiva) si-mi ascult linistit, in casti, un mix Christian Green. La urmatoarea statie se urca multa lume. O babuta alearga sa prinda un loc aflat la doua scaune de mine. Reuseste, se aseaza, dupa care arunca priviri acre in jur. Se uită la mine, n-am idee ce o deranjează, clar e ca are o faţă parcă proastăt extrasă dintr-un borcan de castraveţi. Langă mine (în picioare!) se înghesuie un nene care-şi lasă geanta jos. Simt că sunt sufocat. Baba cu privirea, nenea cu poziţionarea strategică, şoferul cu căldura imbecilă din autobuz. Citește în continuare „Calatorie placuta!”

Anunt (ne)important pentru natiune

Si daca tot ati ajuns aici, hai sa va zic ce am patit ieri. Eram in parcarea de la IKEA. Parcarea full. Cica e criza in Romania, huh? Eram chiar departe de magazin, nu’s genu de om care vrea sa parcheze in usa magazinului pe o aglomeratie ca asta. Si nimeresc pe o alee in care se circula in coloana, bara la bara – masini care plecau. Nu prea se misca deloc respectiva coloana. Vad un nene care vine spre masina lui, la 3-4 metri in fata mea. Ma bucur ca prind loc, dau semnal, sa se vada.

Nenea se misca greu, no problem, oricum coloana se misca la fel de greu, deci nu incurcam pe nimeni. Si cum ma pregateam eu sa intru pe locul ce tocmai se elibera, vine unu’ din sens opus si se pregateste sa intre. Il claxonez, ii arat ca asteptam, ca semnalizam, etc. Deschide geamul si zice: – Ce ma, ai vazut ca se elibereaza si gata, vrei tu? Baaaaai smechere! .. Ce sa`i mai zic.. I-am explicat ca stau acolo de ceva vreme si`mi zice.. care bai, ca abia se misca coloana.. Anyway, a plecat prostu, probabil fara sa`si dea seama ca daca abia se misca, atunci chiar stateam de ceva vreme acolo:)).

Alta faza asemanatoare mi s-a intamplat in fata blocului. Gasesc un loc liber dar trec de el (1 metru). Semnalizez, incerc sa dau inapoi – unde sa mai dau, a venit o fufa in spatele meu si nu m-a lasat. Ii arat ca am fost primu’ (nu, nu cu degetul mijlociu:)) ), dar n-ai cu cine. Nu m-a lasat. Mai si zambea. 😐 E o faza de genul asta in Seinfeld.. cu George care trece de locul de parcare si da cu spatele..

Am fost pus si in situatia de a ajunge langa cineva care a gasit loc, mi`a explicat ca urmeaza sa parcheze si gata. Am trecut mai departe. Inteleg ca nu prea sunt locuri de parcare prin orasul asta de rahat, dar hai sa nu fim nesimtiti.

19 decembrie 2019

Azi am fost în Iaşi. hi hi hi, ha ha ha, ajung la departament.
De acolo mă trimite la Oficiul Juridic pentru o ştampilă.. Ok.. erau vreo 3 persoane înaintea mea. Era vreo 11. aştept, aştept, aştept.. pe la 12 jumate ne trimite cineva la director că poate ştie dacă vine cineva sau nu. bun, se duce o tipă..o dă secretara sau ce era afară din birou “Nu ştim! “. Bun..mai stăm noi vreo oră şi vine un domn (ţin să menţionez că pe hol erau doar vreo 3 scaune iar noi eram vreo 7, 8 persoane .. din care cei care nu prinseseră loc pe scaun stăteau pe jos..se uita lumea la noi ciudat 🙂 ) ma rog..) .

Drăguţ domnul ne întreabă dacă avem treabă la oficiul juridic .. zicem noi “da” şi el sec “hmm..aşteptaţi puţin!” coboară el.. ne lasă acolo şi revine peste vreo 5 minute : “doamna nu mai vine azi e în concediu încă 2 zile dar mergeţi la departament” 🙂 ) deci, am stat vreo 2 ore să aşteptăm (2 aşteptau de pe la 10) ca să ne zică într-un final un domn să lăsăm totul la departament. Mă rog..a trecut..eu mă resemnasem deja şi am zis că trebuie să stau până a doua zi etc. Uite că am rezolvat într-o zi 🙂 .

M-am întâlnit apoi cu Anny (îmi fusese dor de ea. plus că nu o mai văd până mă întorc..stau şi prost cu banii şi nu îmi mai permit drumuri iaşi-piatra neamţ), am mers la un suc cu ea şi cu 2 foste colege de cameră.
Am povestit. am râs. a fost drăguţ.

keith

Keith.. Ioana mi-a spus “uite-te la filmul asta si ai sa bocesti; oh well.. de obicei nu plang la filme insa cand am vazut prima oara filmul asta mi-au dat lacrimile..nu stiu de ce..probabil pentru ca ma gandeam la el..
uneori am impresia ca viata mea e un film…viata fiecaruia este un film in care el este protagonistul.

filmul nostru nu a avut un happy ending (aici ar merge melodia de la mika-happy ending) si viata mea nu e un film (sau o carte)in care sa ma indragostesc de iar apoi unul dintre noi sa plece.. nu e un film cu happy ending, nu e un film in care sa ne indragostim unul de altul si sa imi simti lipsa, in care sa iti para rau pentru ca m-ai ranit!..este doar un film in care se intampla atatea lucruri cu care tin pasul .. nu ma plang!

Am o viata plina, agitata, am cunoscut multe persoane si voi cunoaste altele, am calatorit, am cateva persoane care ma iubesc si, cand ma uit in urma pot spune ca am facut ceva cu viata mea. Logic, nu lipsesc prostiile, copilariile pe care le regret insa, asta este..nu am cerut o viata perfecta! si, micile lipsuri pe care le-am avut, problemele , piedicile pe care le-am intalnit m-au maturizat. Deci, nu ma plang.

Filmul Keith merita vazut..a devenit unul dintre preferatele mele.
Deschide inima si primeste-o in viata ta, primeste-o langa tine.Ai grija sa nu pierzi pe cineva care merita.. desi,cine merita nu o/il pierzi niciodata. va fi mereu acolo pentru tine, si cand ai sa vrei sa-ti ceri scuze.. stii inca astept ziua aia chiar daca va dura o saptamana, o luna, un an, trei, cinci..astept ziua aia!
So..vizionare placuta 🙂 si, poate invatati ceva din filmul asta

Madi

Nu ştiu de ce am ales să scriu despre Madi azi însă o voi face.
Madi e sora mea (mulţi ştiaţi asta). Ea mi-a fost mereu alături, ca o soră adevărată ce este..pot spune că mi-a fost ca o a doua mamă. Când eram mică normal că o sâcâiam şi, dimineţile din timpul săptămânii erau un chin pentru ea deoarece trebuia să mă ducă la cămin iar eu nu vroiam să merg.. într-un final reuşea să mă îmbrace însă când ajungeam la cămin începeam să plâng pentru că nu vroiam să rămân singură acolo (nişte colegi mă speriaseră la un moment dat şi aveam nişte pitici pe creier).

Madi..m-a ajutat mereu cu drag şi chiar dacă uneori nu îi spun cât de mult o iubesc ea ştie asta.
E cu 10 ani mai mare decât mine însă e cea mai bună soră din lume 🙂
Fiind mezina, trebuia să mă ia cu ea peste tot.

Madi e un bun sfătuitor, şi mereu are dreptate. Este mereu veselă şi îţi dai seama când are ceva chiar dacă nu îţi spune..

De aproape 9 luni este mămică. David, este copilul pe care şi l-a dorit mereu şi nu cred că există persoană mai fericită ca Madi. La nunta ei, radia de fericire, a avut un zâmbet larg pe faţă toată ziua (şi noaptea), iar în ochii ei puteai citi fericirea.

Aşa a fost Madi mereu şi aşa e şi acum. Cât m-a ajutat ea (şi faptul că a învăţat la aceeaşi şcoală, acum la aceeaşi facultate) nu m-a ajutat nimeni.

Mulţumesc pentru tot sormea :*..mi-e dor de tine!

Zile fara scop

Astazi a fost o zi de relaxare, am rezolvat cateva probleme la niste proiecte, citit putin pentru facultate, maine am examen tampit si fara scop. Cu cat am inaintat in facultate, cu atat mai mult mi s-a parut ca tot ce fac e degeaba, o pierdere de timp per total si din pacate nu m-am inselat.

Sa luam examenul de maine, materia Modelarea si simularea proceselor industriale, unde subiectele sunt aproape cunoscute, profesorul ne va intreba cum vedem sistemul Scufita Rosie sau Alba ca zapada. Pentru cei care inca nu stiu, sunt la Inginerie, calculatoare. In incercarea profesorului de a parea “cool” sau cel putin “diferit” fata de colegii sai, profesorul incearca sa ne dea subiecte neobisnuit de absurde si subiective. La astfel de subiecte nu exista raspuns corect, ci raspuns pe placul profesorului, ceea ce nu mi se pare deloc normal, nu sunt la Litere si nici nu vroiam vreodata asa ajung.

In fine, sunt satul de facultatea asta, inca regret decizia de a nu merge la Cluj Napoca la facultate, impins de familie am acceptat sa vin la Sibiu, pentru motive comune. Nu stiu ce a fost in capul meu, de obicei fac ce vreau eu, dar atunci am avut un moment de slabiciune, acele scarbe de momente in care te gandesti sa fie bine pentru toata lumea, cand de fapt trebuia sa fie un moment egoist in care sa-mi pun interesele inainte. Nu am facut-o si azi regret. Learn from it. Citește în continuare „Zile fara scop”

Top 3 țărănisme de birou

Păstrez un respect profund pentru țăranul veritabil, dar când îl regăsesc la birou dezvolt un dezgust dulce pentru comportamentul tipic de om de la sapa, cu calculator in fata. Am zis sa fac un top 3 țărănisme pe care din păcate am ajuns sa le vad de-a lungul scurtei mele cariere.
Pana acum am lucrat doar în open space și în IT, oameni cu propriul birou și PC.

#1 – Mâncatul la birou
Multe companii interzic (pe buna dreptate) asemenea practici si aici nu ma refer la covrigul de la coltul străzii sau napolitana de la automat. Când îmi ești la PC cu roșii / castraveți si te apuci sa mănânci din cuțit, nu știu unde sa ma mai întorc cu privirea, oricum nu ar ajuta pentru ca deja ai împuțit tot spațiul de lucru cu brânza fără de care prânzul nu ar fi la fel.

#2 – Taiatul unghiilor
Printre cele mai scârboase lucruri e tăiatul unghiilor in public / la munca. Mai bine hai cu ele de un metru la munca, cu țarâna sub ele, decât sa te apuci sa strici liniștea relaxanta de la munca cu zgomotul unghierei care taie metal. Citește în continuare „Top 3 țărănisme de birou”

Parfum de distanta

Din nou ii simt mireasma dimineata in timp ce sorb lenes ultima picatura de cafea. Imi place sa vad cum se crapa de ziua, linistea dinaintea zilei. Sunt momente pentru care as da orice sa te tin de mana, sunt momente in care as renunta la dulcea singuratate doar pentru clipele in care sa te privesc cum dormi.

Te-am dat de pamant de atatea ori, te-am aruncat uitarii, logica mea te vroia departe, gura mea te spurca in toiul noptii, dar tot la tine m-am intors in pofida ratiunii care te-a tinut atata timp departe. Am jurat de atatea ori ca nu te mai vreau, tot de atatea ori te-a urat mai mult decat credeam ca pot ura pe cineva.

Te-am strans in brate, te-am strans intre buze, te-am pierdut printre asternuturi, te-am chemat peste mari si tari timp de 3 luni jumatate, m-ai chemat timp de 3 luni si jumatate, am avut parte de o istorie mica scrisa impreuna si de parfum de distanta.

Yup, the feeling is back.