A fi stresat, o cerinta la job

Toate studiile facute arata ca nivelul de stres la locul de munca e intr-o continua crestere, indiferent de postul pe care-l ocupi, de la femeia de serviciu la directorul regional. Stresul a devenit o componenta a oricarui job si ce am descoperit de curand e ca nivelul de stres pe care un angajat il arata angajatorului e asociat cu nivelul de implicare al angajatului. Ok, total gresit si tampit pe deasupra. Parerea mea.

Eu sunt o persoana care abordez probleme cu calm, chiar daca uneori pare sa nu existe solutii la problema cu care ma confrunt, dar se pare ca tocmai aceasta atitudine e confundata cu indiferenta. Ciudat. Foarte ciudat.
A te stresa pentru un job e la fel de daunator ca un pachet de tigari pe zi, te toaca si te omoara in fiecare zi, cate putin. Fiecare minut din viata noastra trebuie evaluat, fiecare neuron ars degeaba trebuie recuperat si egoismul individual trebuie apreciat pentru ca acesta te va ajuta sa supravietuiesti (vorbind locuri de munca).

Experienta mea in domeniul muncii e minimala, dar atat cat am dobandit mi-am dat seama, uimitor, ca face parte din viata, adica munca innobileaza omul, not always ma’ friend, not always.
Imi place ceea ce fac, dar in conditiile mele. Over & out.

Imi pare rau

Mi se pare mie sau îl auzim tot mai rar. Scuzele, iertarea sinceră cautată în persoana rănită, toate au dispărut astăzi sau se regăsesc în sintagme artificiale aruncate pe IM: “Noah, sorry”, “Nu am vrut, doar şti” …
Nu mi s-a întâmplat nimic, nu aştept din fericire declaraţii de iertare, dimpotrivă, sunt puţin melancolic. Weekendul trecut, la Copşa, m-am reîntâlnit cu o prietenă avută din clasă a I a până astăzi. Era în vizită, are o familie acum, departe de locul ăsta, în Olanda. Aceiaşi vârstă, însă destine atât de diferite. De ce m-a impresionat, nu ştiu. Probabil mă sperie timpul care trece pe lângă noi, ce lăsăm în urmă?

Anda, de 6 luni mămică, nu reuşesc să văd peste fătuca care a stat atâtea clase lângă mine în bancă, fata de pe crunta navetă pe tren la 6 dimineaţă sau prinţesa în căutare de Făt Frumos. Finalul poveştii ei pare cu happy end, însă doar ea ştie dacă e aşa.

Îmi pare rău de iubirile trecute (nici o legătură cu Anda 🙂 ), de persoanele aruncate pe fereastră în graba mea. Toţi ne grăbim, eu parcă mai mult. De multe ori mă întreb încotro plec, de multe ori răspunsul se lasă aşteptat. De puţine ori mă văd cu o chitară în braţe, tânjesc după gălăgie, liniştea mă-ngrozeşte. E semn de părăsire, de singurătate. Citește în continuare „Imi pare rau”

Ce faci când ai o zi proastă?

Astăzi a fost o zi mult prea lungă, una din acele zile în care totul merge teribil de prost. O persoană dragă ţie să ţi se îmbolnăvească subit cred că e cel mai trist lucru care ţi se poate întâmpla. Urăsc bolnavii. Urăsc spitalul şi tot ce ţine de el, probabil la fel ca mulţi alţii. Mi-am dat seama că în vara lui 2018, când am fost în Statele Unite la o urgenţă medicală, sentimentul a fost diferit.

Camera de aşteptare semăna mai degrabă sala de aşteptare de la coafor, ambianţă plăcută şi un personal nu doar foarte bine pregătit, dar şi cu obiceiuri sănătoase. Oare chiar banii mai multi fac ca medici să se poarte civilizat cu pacienţii? La noi pacienţii respectă doctorii, dar nu şi invers. Mici excepţii, ici colo.

Eu când am o asemenea zi, mă îndop cu mâncare nesănătoasă, nişte melodii emo şi un film lacrimogen. Legătura asta dintre mâncare şi sentimente mi se pare amuzantă de fiecare dată, ce bine ar fi dacă o ciocolată ar umple amărăciunea noastră. Citește în continuare „Ce faci când ai o zi proastă?”

Poți să iubești fără să întrebi de ce?

e la o vreme încoace nu mai pot să zbor și asta mă enervează. Prea des mă uit în portofel, prea des mă gândesc la ziua de mâine. Unde e clipa de acum, clișeul trăiește fiecare clipă? Criză, iPhone, rahați de câine, Kindle, ce sunt toate astea, de ce le dăm importanță și de ce ascult iar aceleași melodii?

Ne hrănim în fiecare zi cu aparențe și nu putem să iubim. Suntem incapabili să iubim. Pentru că totul începe cu un de ce. Toți analizăm, nu vrem motive simple pentru texte prea simple. Faptele au luat locul cuvintelor. Cuvântul nu mai are valoare, nu mai are putere. Cine mai crede în cuvinte astăzi? Eu nu.

Dar de ce am ajuns aici? Cine e de vină, ne simțim așa de bine când putem arăta cu degetul și atât de rău atunci când inexplicabilul își face loc în rutina noastră. Nu știu ce e cu iubirea asta, să fie oare overrated sau o substanță ieftină fără formă? De multe ori stau și mă gândesc la ce a fost, niciodată la ce va fi. Ce va fi mă îngrădește prea mult. Nu vreau să mă simt albastru din nou, e prea mult albastru în jurul nostru. Citește în continuare „Poți să iubești fără să întrebi de ce?”

Cum să mă îngraş

Oare câţi din voi au zis WTF?!?!? Ideea e simplă, iar problema complexă. Poţi să alegi orice revistă şi o să găseşti cel puţin o dietă/regim cum să slăbeşti într-un timp minune. Dar cu criza asta, oare câţi dintre noi s-au gândit cum să mă îngraş, repede şi armonios. Eh, asta e şi dilema mea. De exemplu eu am 1.88 (+/- 2 cm) şi 72 de kg, iar după nu ştiu ce formulă ar trebui să am 80 de kg.

Undeva citeam că soluţia rapidă să te îngraşi e McDonald’s dimineaţa, la prânz şi seara, sincer cred că e cea mai eficientă şi sigură metodă de a-ţi distruge corpul, însă te îngraşi. Jobul meu mă face un om sedentar, mai ales că la scoală tot cu calculatoarele am de-a face, iar educaţia fizică e o materie pe care nu am cunoscut-o niciodată. Cu toate acestea, am fost binecuvântat cu un metabolism rapid care arde repede caloriile în plus, iar până să ajung la facultate arătam bine, adică plat în locurile unde ar trebui să fiu plat. Citește în continuare „Cum să mă îngraş”

Apă plată vs. minerală

Astăzi nu am avut ce face şi am căutat pe net care apă e mai bună pentru consumul zilnic, apa plată sau apa minerală carbogazoasă.

Voi să nu faceţi ca mine, am aflat lucruri oribile despre apa din comerţ, nu ştiu câte substanţe suspecte conţin sau sursele lor de apă din pâraie provin.
Am aflat că apa carbogazoasă provoacă aciditate gastrica, perturbări digestive si nervoase, dar apa plată lasată mai mult de 2 zile face adevărate colonii de bacterii.
Bineînţeles că nu am ajuns la nici o concluzie, mai mult acum când o să beau un pahar cu apă o să mă gândesc prea mult la compoziţia ei, damn it!

Voi ce beţi în fiecare zi?

Religie sau refugiu?

Trăim într-o lume în care religia are multe de spus. Războaie stârnite de mentalități diferite, revoltări în masă la cuvintele unor oameni, crime sub motivul păcatului şi al curățirii, toate fac parte din religie. Bineînțeles religie înseamnă liniște sufletească, credinţă, speranţă şi frică. Dar toate acestea sunt valabile doar atâta timp cât eşti naiv dispus să le crezi, să le iei de bune.

Părinții au fost dintotdeauna credincioşi, la fel ca şi restul rudelor. Firesc ar fi fost să întru în aceiaşi oală, să las raţionalul deoparte şi să cred cu înverşunare în existenţa divină care îmi supraveghează acţiunile, le notează apoi mă pedepseşte/recompensează.

Religia a devenit atât de puternică datorită faptului că vinde speranţă şi împarte frică. O combinaţie perfectă. De ceva vreme mă chinuie gândul că relgia e o fabulaţie a omului, o încercare disperată de a da seminificaţie vieţii. Câteodată mă întreb dacă nu cumva nemulţumirea şi trufia omului au inventat religia. Nu putem accepta că suntem muritori, că după moarte nu se află decât nimic. Pur şi simplu nu mai exişti. E un gând înfricosător, cum să accepţi aşa ceva când religia îţi oferă imortalitate într-un loc magic, încărcat cu dorinţele oamenilor. De ce am fi noi aşa speciali?

Am participat la diferite dezbateri/discuţii pe teme religioase la organizaţia (religioasă) de studenţi “Alege Viaţa”. Toate sunt un tipar. Nu e nimic concret, palpabil. Singurul lucru care se apropie de o dovadă e, ironic, minuniile prezentate necredincioşilor. Lucrurile pe care nu le înţelegem ar trebuie definite minuniile şi nu semne ale unui zeu pe Pământ. Citește în continuare „Religie sau refugiu?”

Să fie dublă personalitate ?

Părul scurt/periuță mă avantajează și asta mi-au spus-o și alții, poate de asta am ajuns să nu-l suport nici un pic mai mare.

Chiar dacă nu am o frizură complicată și greu de executat, prefer să merg mereu la același frizer … să nu fiu nevoit să explic mereu cum și ce. Chiar dacă pare absurd și probabil aș putea să mă tund și singur dacă mă chinui, m-am tuns și pe la alții … care au ratat la maxim felul în care trebuiau să mă tundă.

Să revin la titlu și la ideea de la care am pornit. Nu mă mai tunsesem de anul trecut :), înainte de revelion, așa că am fost azi la frizeria la care merg de obicei de vreo 5 ani, toate doamnele/domnișoarele de acolo m-au tuns măcar de 3 ori. Am ajuns acolo și era un singur scaun liber, la care stătea o dudie care nu mă mai tunsese până acum … nu aveam chef să aștept așa că m-am lăsat pe mâinile ei, nu m-a tuns rău, chiar sunt mulțumit. Dar cred că avea o problemă de vorbire … sper că nu de personalitate. Citește în continuare „Să fie dublă personalitate ?”

Prostia doare

… Și dacă ești beat doare și mai mult.

Dacă tot e weekend, să vă destind puțin cu o întâmplase amuzantă. Nu, nu eu sunt personajul principal … să zicem că sunt doar povestitor.

Renunț la introducerile din poveștile de adormit copiii și trec direct la conținut. Spre rușinea mea am trecut cam rar pe la facultate anul ăsta și acum chiar îmi pare rău că am pierdut unele evenimente care meritau văzute. Locul de fumat în facultate este pe casa scarii, mai exact doar între etaje, că acolo sunt geamuri și scrumiere. În rest, toată facultatea este “tapetată” cu fumatul interzis însoțit de amenințătoarele amenzi în bani și ore de muncă în folosul comunității. Citește în continuare „Prostia doare”

Mai bine faci decat sa stai

Astazi mi s-a reconfirmat un lucru. E mult mai obositor sa stai decat sa muncesti. Sigur, nu e cazul sa exageram. Odihna isi are rostul ei (am aflat asta de curand). Dar a sta nu e intodeauna odihnitor. Ba chiar poate fi foarte obositor. Mai ales daca esti obisnuit sa faci lucruri, sa fii mereu in actiune.

E foarte ciudat sa fii organizator si, apoi, brusc sa fii redus la statutul de invitat. Pare usor sa mergi la un eveniment sau sa apreciezi un proiect din pozitia de outsider. Si probabil ca asa si e. Dar, in acelasi timp, e destul de frustrant. Ai tendinta sa fii foarte critic si te gandesti mereu cum ai face tu daca ai fii in locul lor. Ba, mai mult de atat, iti vine sa iei atitudine, sa schimbi lucruri, sa le faci cum stii tu ca e mai bine. Ceea ce nu e deloc ok. Si atunci te straduiesti sa te abtii si sa-ti amintesti care e rolul tau in peisaj… niciunul. Prin urmare, a nu face nimic presupune un efort deosebit. Si, uite asa, dupa 2 ore de stat degeaba, pleci de la eveniment mai obosit decat daca l-ai fi organizat tu.