Turbo Diesel

Nu, tot nu îmi plac motoarele mici şi tedei, însă am avut azi contact serios cu adevăraţii titani ai străzilor. În al nostru minunat oraş, la Casa de Cultură a Sindicatelor este zilele astea (până mâine pe la orele 18:00, de fapt) caravana Iveco, prin Cefin.

Nu ştiam, dar am fost anunţat de o cunoştiinţă şi mi-am spus că nu ratez ocazia să învârt roatele unor monştri cu sute de cai putere şi cuplu cât să-ţi mişte casa. Vremea nu era tocmai favorabilă pentru giganţii sponsori ai “All Blacks” a căror culoare cam aduna “frigul” în ele. După o aşteptare decentă… mi-a venit omul de legătură şi am avut parte de turul “de onoare” şi de lăfăit prin toate maşinile după voie.

Am găsit de apreciat interiorul robust, aşa cum trebuie la un asemenea vehicul. Nu te învălue în vreun lux de Phaeton, nu te imbrăţişează ca un Passat măcar… dar ergonomia e la ea acasă. Un mic exemplu, scaunele se reglează cam pe toate gusturile, şi indiferent de poziţie, nu există unghi să te orbească soarele în ciuda suprafeţei vitrate imense dacă te foloseşti corespunzător de ce ai la dispoziţie. Fiecare persoana are un suport de pahar dedicat şi pentru cele de cursă lungă se bucură de o cutie frigorifică de dimensiuni mai mult decât mulţumitoare.

Scopul şi-l deservesc cu nesimţire ridică, transportă şi aruncă încărcături de la 1,5 tone la 50 fără a transpira un schimb de ulei până la un milion de kilometri. Comenzile sunt făcute să dureze şi totuşi uşor de operat şi sunt pline de instrucţiuni de siguranţă şi manuale de operare. Ar fi puţin cam tocilare… dai contact şi îţi zice cam tot… chiar şi dacă e un ţânţar mort pe proiector… dar eficiente.

Şi acum partea interesantă: condusul 😮 . Comenzile sunt integral asistate, dar tot au un răspuns care să te anunţe că mişti şapte tone şi nu una. Cam toate se aseamănă cu un automobil. Diferenţele reale constau în perioada de ajustare cu dimensiunile, cercurile necesare virării dar mai ales în operarea cutiei de viteze, a căror rapoarte sunt gândite pentru economie optimă şi în caz de urgenţă pentru posibilitatea de a mişca încărcătura completă în condiţii nefavorabile ale terenului.

Cele cu care m-am dat au fost EuroCargo şi vedeta expoziţiei actuale Daily 4×4. EuroCargo-ul exact cum te-ai aştepta la gabaritul său… temperat şi puternic. Perioadă de acomodare, câteva minute. În Daily 4×4 erai acasă după prima ridicare de ambreiaj… cel puţin până erai nevoit să treci în marşarier care era cumva la poziţia treptei I doar că schimbai gamba. În mod suprinzător, 4×4 avea cutia mai obositoare în condiţii speciale. EuroCargo avea 8+2 trepte şi două poziţii ale gambei pe când minicamionul de oraş avea 2 poziţii ale gambei, 2 manete suplimentare pentru “low range” şi încă una pentru condiţii specifice de aderenţă… totalizând… 20 + 4 trepte… Din care în regim normal prin oraş nu foloseai decât 5 + 1 şi două poziţii pe gambă. Ciudat dar bine gândit 😀

M-am mai agitat pe acolo de am mai pozat în grabă jucăriile… că la întoarcere a condus văru şi nu era prea are el răbdare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *