Trenu

Cum ştiam cu mult timp inainte, situatia fiind planificata cu cateva ore. în care eu trebuia să las orice plan aveam, m-am trezit deodata în drum spre “ţară”. Cum alta varianta nu renta sau nu exista… am ales trenul. Bătrânul CFR, cel cu un personal drag mie, m-a primit cu braţele deschise şi am început călătoria de 80 km cu un pilotaj ce ţinea până în prima staţie. În timpul ăsta cineva care ştia drumurile ajungea la destinaţia mea fără probleme. Trecem peste, ne bucurăm de liniştea din vagonul aproape gol… cam în aceeaşi în care ne bucurăm de curentul din el. Asta e situaţia, încă nu i-a venit rândul să întinerească sau să iasă la pensie.

Şi mergând noi aşa târâş grăpiş… micuţul trenuleţ părea din ce în ce mai jecmănit pe măsură ce se întuneca. După câteva opriri începuse să accelereze din ce în ce mai serios, pe final se apropia de uimitoarea viteză a mirosului, drept urmare se auzea din ce mai bine şi mai des trosnitul la fiecare traversă strâmbă sau podeţ.

În ciuda orei relativ târzii căldura era insuportabilă aşa că mi-am zis să-mi pun ceva muzică şi să mă joc pentru a-mi ţine mintea la altele. Deschid companionul de luptă, aprind, uindoz şi dăi nene. Fac un playlist scurt şi-mi deschid NFS Porsche şi mă pun pe “condus”. După vreo oră de activitate de genul ăsta, aveam 2 fani pe o banchetă din diagonală care analizau situaţia: “De unde s-aude muzica, bă?”.

A fost prima ocazie de a juca Porsche cu force feedback, culmea… de pe un laptop. Am avut o cursă la care trenul s-a sincronizat aproape exact cu traseul meu şi simţeam cam fiecare groapă din joc (nu vă gândiţi la forţe G şi alte prostii d-astea… aproape tot drumul e fără curbe). Deja trecuse mai bine de o oră jumătate şi mă plictiseam la culme. Tot mai erau vreo 15 minute de mers în hruba aia pe roţi metalice aşa că am dat un restart şi am pornit linuxu, pentru muzică şi jucat d-aiurea cu interfaţa :D.

Acu deja se duce a treia seară de când sunt aici, după calculele mele, ultima. Au fost destule nefericiri de rezolvat şi vreau şi eu acasă. Tre să mai lenevesc (de fapt nu pot, am ceva de lucru şi acasă), tre să mai stau de vorbă până la 3 dimineaţa, tre să mai ies cu beţivii, tre să-mi revin.

Peste vreo jumătate de oră mă uit la eclipsă… apoi cred că o să cad ca soldatu din prima linie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *