Tot ziceam de începuturi

mai clar în situaţii neclare, mai exact în ce priveşte formarea opiniilor.

De unde până unde?

Păi astăzi, după ceva tergiversări am înţeles de ce majoritatea persoanelor au o antipatie preventivă în ce priveşte vânzătorii de produse financiare. După un curs de amorţeală am observat ce înseamnă să nu cunoşti reguli de bază ale bunelor maniere şi ce înseamnă să ai succes în acest domeniu.

Să îţi omori tot timpul şi să-ţi vinzi practic timpul pentru bani. Nu e ceva pentru oricine şi sigur nu pentru mine pentru simplul fapt că astăzi mi s-a prezentat o situaţie clară: “Nu se pleacă de la încerc, ci de la fac”, de aici am tras concluzia că nu este decât pentru cei fie inconştienţi, fie orgolioşi (după cum chiar s-a prezentat unul din angajatori). Cum nu consider că mă încadrez în una din aceste categorii nu avea rost să mai încurc lumea.

S-a ajuns la punctul în care s-a spus: care crede că nu face mai departe aia… este liber să se ridice acum şi să plece. Rămânem prieteni şi alte alea. Pentru mine atât a fost nevoie. Nu caut un loc de muncă pentru care să mă consum, ci unul cu care să mă întreţin. Mai mult, dacă e part-time şi program flexibil nu ar trebui să existe “obligatoriu vii atunci”.

Nu mai vreau aşa ceva pentru că am avut un semestru în care am trăit pe deplin asta, fugă în toate direcţiile, un sentiment destul de plăcut în ce făceam şi ce obţineam şi cam atât.

În cazul în care mă răzgândesc s-ar găsi totuşi un loc de muncă acolo, dar cred că nu va fi cazul. Se pune simplu problema: Nu ai dorinţă, dacă ai avea, ţi-ai da seama cât de mult ai nevoie de bani şi tot aşa… în principal discuţia se învârtea în jurul banilor şi vânzărilor. Dorinţa mea poate nu se rezumă la bani, or fi ei o parte acolo dar nu centrul.

Un pic mai devreme mai auzisem una bună. Facultate de stat, la care pentru a termina cum trebuie ai nevoie de un curs particular care costă cam cât un an de facultate la finalul căruia examinarea poate fi particulară, poate fi de la facultate, nu se ştie încă. Egalitate la greu. Altă chestiune, la ce naiba aleg facultate de stat, specializare anume, ca ulterior să fiu nevoit să fac specializare la particular?

PĂI EU NU SPECIALIZARE FAC ÎN FACULTATEA ASTA ÎN DUREREA MEA? Sau şi aici, o să mergem pe premisa, facem de toate că nu strică şi în final nu ştii nimic?
Oare de ce mă întreb, ştiu răspunsul… clar de data asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *