N-am mai cântat de mult timp. Şi pentru că ieri şi azi am ascultat Luna Amară mi-am reamintit piesa “Albastru”. Am făcut un cover, cântat aşa, old school, în casă, înregistrat cu ce-am nimerit. Pentru că albastru înseamnă apă, pentru că înseamnă cer, pentru că blogul meu e albastru şi pentru că albastru e culoarea mea preferată.
Tags: albastru, Daniel Gheorghe, Luna Amara, snapto
Dacă românii au superstiţia numită religie, măcar să-i dăm şah mat.
Există şi o disciplină numită “religie”, studiată în şcolile din România. După părerea mea ar fi cam cea mai nefolositoare. O dată pentru că nu are legătură cu nimic din ceea ce ar trebui învăţat în şcoală, a doua oară pentru că oamenii sunt de religii diferite, a treia oară pentru că religia e un lucru pe care îl respecţi/trăieşti/accepţi doar dacă vrei şi nu te poate obliga nimeni să faci asta şi lista poate continua, dar mai avem şi alte lucruri de făcut.
Federaţia Naţională cică a făcut o propunere: ca şahul să devină o disciplină obligatorie în şcoli. Bineînţeles că asta nu se va întâmpla niciodată, pentru că noi nu avem nevoie de discipline care să dezvolte minţile copiilor. Noi avem nevoie de discipline care să ne înveţe cum să fim superstiţioşi şi cât mai uşor de manipulat de către oricine. De ce să se distreze copiii printr-o metodă educativă şi să nu adoarmă în continuare la poveşti cu şi despre oameni imaginari?
Şi aşa mai mult de jumătate dintre disciplinele studiate în şcoli şi licee sunt degeaba, aşa că eu mi-aş dori de exemplu ca şahul să fie introdus în locul uneia, de exemplu în locul religiei. Ar fi şah la disciplinele nefolositoare, iar următoarea mutare ar putea fi mat. Dar şi matul ăsta e cam greu de dat…
Noi, românii, avem un defect gigant – suntem superstiţioşi. Nu, nu suntem un popor credincios, noi suntem doar superstiţioşi şi proşti. Proşti grămadă.
Respectăm o sumă de ritualuri penibile fără a ne pune o întrebare atât de simplă: DE CE? Babele merg duminica la biserică, de ce? Ca să bârfească. Bine, dar pot face asta şi la scara blocului. Oricum Dumnezeu e peste tot. După cum se ştie urăsc tradiţiile şi ritualurile. Despre nunţi am scris aici, despre cununii aici, iar acum vreau să zic urât despre botezuri. Botezul este ritualul grotesc prin care unui copil i se dă un nume în urma scufundării acestuia într-un vas imens plin cu apă. Nu o să înţeleg niciodată de ce un copil abia venit pe lume este supus unui chin care certifică primirea numelui. Ce căcat, după ce că respectivul copil primeşte un nume, fără voia lui (gest egoist), pe care va fi nevoit să îl poarte o viaţă, mai trebuie să se şi chinuie? Şi nu, nu sunt ironic absolut deloc, e cruntul adevăr.
Şi, ca să vedeţi căt de idiot şi periculos este ritualul numit botez, să urmărim imaginile de mai jos, în care un copil nou-născut este la un pas de a muri, pentru că un idiot cu barbă voia să-l boteze. Nu o să înţeleg de ce botezul necesită scufundare (periculoasă pentru un nou-născut) şi nu s-ar putea face altcumva mai puţin periculos, de exemplu să se stropească.
Şi, ca bătaia de joc şi prostia să meargă mai departe, ce zice popa când familia bebeluşului intră în panică? “Eh, n-aveţi credinţă!”. Cum, mă?! N-am credinţă?! Pai ia să-l înec eu pe fi-tu, să vedem cât de credincios eşti tu! Cum ar fi să-l ţinem pe popa cu capul în apă sfinţită vreo trei ore, să vedem dacă are credinţă. Păi ori eşti fan Dumnezeu, ori nu mai eşti…
În principiu pentru că intervine logica: se joacă prea des pe el.
Avem şi noi un singur stadion mai bunicel şi îl calcă toţi în picioare. Am senzaţia că Arena Naţională e sinteticul de pe Ghencea, pe care joc eu în fiecare Duminică – Îl suni pe nenea care se ocupă cu terenul, îi zici că vii în ziua X pentru Y ore, el îţi spune că trebuie să plăteşti Z bani şi în ziua respectivă joci fără probleme. Ori gazonul de pe Arena Naţională, ca să vezi, nu e din plastic! E din iarbă care se prăpădeşte de la prea mult călcat în picioare şi alunecări de crampoane. Prin urmare, calitatea gazonului este invers proporţională cu numărul de meciuri jucate.
Nu o să înţeleg niciodată de ce Steaua sau Rapid sau oricare altă echipă trebuie să-şi joace meciurile din campionat pe acel stadion. Pentru ce să joci cu Concordia Chiajna pe Arena Naţională? N-ai stadion, mergi pe oricare altul în afară de Arena Naţională. Lasă stadionul pentru derbyurile mari şi pentru meciurile din cupele europene, unde vin peste 30000 de spectatori care vor să vadă spectacol. Chiajna poate să joace şi pe stadioane modeste, cum au făcut până acum, că nu le cad crampoanele.
De fapt mai bine să joace toată lumea acolo şi să plângem că avem super arenă dar nu se poate juca pe ea.
Tags: arena nationala
Cică un prof a violat o elevă, aşa se aude pe net. Şi nu cred că asta e propoziţia corectă care rezumă ce s-a întâmplat între cei doi. Corect cred că ar fi una şi-a tras-o cu un prof şi s-a auzit în toată ţara.
Varianta elevei e că, fiind în excursie la Predeal, profu’ a fost bad-bad şi a violat-o. Varianta profului, clar mai credibilă, e că ea a fost de acord să şi-o tragă cu el, ba chiar de mai multe ori. Ceilalţi spun că eleva a venit luni la şcoală şi a început să se laude la toată lumea cum a fost ea beată mangă şi ce a făcut ea. Pentru că aşa sunt elevele tip, au două caracteristici: se laudă cu cât de toante sunt şi nu pot promova bacul.
Eu nu înţeleg de ce s-a făcut atâta zarvă. Eleva voia şi ea să-şi satisfacă fanteziile cu profi, iar ăla, băiat de gaşcă, a făcut o faptă bună şi a ajutat-o. Că aia s-a dus a doua zi la şcoală şi s-a lăudat cum a bulit-o pe ea profu’ de sport, asta e altă treabă. Mă-sa şi ta-su, în loc să o înveţe pe toantă că nu e bine să dai cu goarna unde nu trebuie, l-au reclamatără pe prof, pe motiv că le-a violat odrasla. E mai simplu să strigi “viol, muică!”, decât să admiţi că fii-ta e o panaramă cu gura mare.
Urăsc din inimă diminutivele. Şi am început textul cu cuvântul “urăsc”, ca să fie clară ura. Nu există multe lucruri care să fie mai libidinoase decât aceste cuvinte, numite “diminutive”. Probabil au fost inventate pentru copiii preşcolari, puţin retardaţi mintal, de către cineva retardat mintal.
Nu există niciun motiv pe lume pentru care poţi folosi un diminutiv. Nu ai de ce să foloseşti aşa ceva, cu atât mai rău dacă eşti bărbat. Dacă ai penis şi foloseşti diminutive, nu-l meriţi. Care e motivul pentru care să foloseşti diminutiv şi nu foloseşti cuvântul normal? La femei să zicem că se mai poate trece cu vederea câteodată, că na, asta e firea lor, să se prostească şi să se pisicească şi în situaţiile când au discuţii serioase. Dar, bărbat fiind, mi-e greu să cred că poţi fi atât de penibil încât să te porţi ca un homosexual. Unii cred că sunt simpatici când le folosesc, mai ales dacă sunt şi femei în jur. Şi nu, nu sunt. În cel mai bun caz sunt libidinoşi.
Nu mai mâncaţi căcuţa pe pâinică şi vorbiţi ca nişte oameni normali, gheiuţilor!
Tags: diminutive
Am fost şi la inaugurarea noului stadion, când s-a putut vizita gratis şi mi s-a părut ceva făcut bine. Sau măcar mult mai bine în comparaţie cu ceea ce s-a făcut până acum. Dacă la meciul de inaugurare a noii arene zburau smocuri de iarbă din gazon, din cel nou parcă nu sar deloc şi pare foarte bun.
Accesul în stadion
Am ajuns în faţa porţilor cu foarte puţin timp înainte ca meciul să înceapă (vreo 20 de minute). Lumea era grămadă pe porţi şi nerăbdătoare să între în stadion. Pentru că românul e obişnuit cu ideea că i se cuvine orice şi dacă a plătit bilet ar trebui şi luat cu maşina de acasă, aproape toţi întârziaţii făceau ce ştiu ei cel mai bine: înjurau şi huiduiau pentru că meciul aproape începea şi ei încă nu intraseră. Bineînţeles că e greu să-ţi mişti fundul şi să vii mai devreme cu cel puţin 45-60 de minute ca să poţi intra până la începerea meciului. Mai bine venim toţi cu un sfert de oră înainte şi începem să înjurăm organizarea, pe Mircea Sandu şi pe jandarmi.
La porţi, controlul şi accesul în stadion se fac foarte repede, dar e logic şi normal că atâţia oameni nu pot intra deodată în stadion. Ai venit în ultimul sfert de oră, aşteaptă-ţi rândul şi nu comenta că pierzi cinci minute din meci. Nu poţi să te aştepţi ca la un meci pe un stadion nou şi modern, cu Manchester venită în România pentru un meci din grupele Champions League, să vii în ultimul sfert de oră şi să intri imediat. Nu e logic.
Comportamentul românilor
Românul n-o să se dezveţe niciodată de obiceiurile proaste de a huidui orice şi de a aplauda greşelile adversarului. Nu mi se pare nici măcar ironic să aplauzi o pasă dată greşit, în afara terenului, de către adversar. Nu înţeleg ce rost are să aplauzi aşa ceva şi mi se pare că aplauzi pentru că te bucuri cu o oarecare aroganţă de greşeala adversarului. Fapt oribil şi plin de laşitate, parcă şi pedepsit în tenis, dacă nu greşesc.
De asemenea nu înţeleg huiduielile românaşilor la adresa jucătorilor englezi întraţi pe teren după pauză. Pentru care motiv să huidui echipa Manchester United intrată pe teren după pauză? Nu e rivală din campionatul intern, nu ne-a făcut rău, ba chiar nici nu ne dăduse gol încă. Dar gândirea de oameni preistorici, neevoluaţi, se bazează pe “nu e cu noi, e împotrivă, huă!”
Oţelul – Manchester 0-2
Manchester nu a dat semne că s-ar fi chinuit cu Oţelul. Mi s-a părut că au jucat lejer şi fără urmă de îndoială că va fi un meci câştigat. Aşa a şi fost până la urmă, Rooney înscriind de două ori din două penaltyuri. Oţelul s-a apărat când bine când stângaci. Parcă se simţea o oarecare frică şi probabil e şi normal. Meci previzibil, scor previzibil.
Şi nişte minusuri legate de stadion – Unul ar fi pentru plasele de protecţie din spatele porţilor. Strică din vizibilitate, probabil pentru că sunt şi groase. Ţin minte că şi pe Ghencea erau, dar se vedea mult mai bine, poate că erau mai subţiri. Şi al doilea ar fi legat tot de vizibilitate. Stâlpii care susţin plasele de protecţie puteau fi mai subţiri, astfel nu ar mai fi fost nevoie să îmi mut capul stânga-dreapta la fiecare lovitură liberă şi la fiecare pătrundere pe centrul careului de 16 metri.
Tags: arena nationala, Manchester, otelul
Hai să stabilim un lucru: De azi, orice propoziţie de genul “Am văzut aseară/ieri/astă-primăvară un documentar pe Discovery” e laudă penibilă. Şi hai să înţelegem de ce.
În primul rând nu interesează pe nimeni pe ce post ai văzut tu respectivul documentar, deci nu e necesar să precizezi pe ce post s-a întâmplat minunea. În al doilea rând, dacă te-ai uita pe gesepe teve, la meciul dintre Concordia Chiajna şi Metalul Plopeni, nu ai preciza pe ce post ai văzut meciul nici dacă ţi-ar cere cineva. Ai spune: nu ştiu, frate, mai contează pe ce post a fost? N-o să auziţi niciodată pe cineva spunând că a văzut meciul precizând pe ce canal. Însă, când e vorba de băşini, trebuie să le tragem apăsat şi cu detalii, să se simtă la toată lumea. Aşa că trebuie să spui tare că tu te uiţi pe Discovery. Dacă scrii asta pe net, scrie cu bold şi cu majuscule!
Şi asta cu Discovery e fumată de mult timp. Dacă se chinuia încă puţin şi mai trăia câţiva ani şi bunică-meu s-ar fi putut lăuda în sat că el nu se uită la Capatos ca toţi ţăranii lui, el pe Discovery îşi bea ţuica. Bă da’ cu câtă mândrie spun unii că au văzut nu ştiu ce căcat pe Discovery, de parcă Discovery ar fi Dumnezeu din ceruri. Hai să mai stabilim un lucru: ăştia care se laudă că s-au uitat marţi după ploaie pe Discovery sunt la fel de penibili cu alea care se laudă că citesc mizeria “Twiligt”. Mi se pare acelaşi lucru să te lauzi că te-ai uitat la televizor cu să te lauzi că ai citit cărţi pentru minore sub 10 ani.
Hai s-o n-o mai dăm din Discovery în Animal Planet.
Tags: discovery
Un semafor stătea, ca de fiecare dată, nemişcat. Se plictisea groaznic aşa că se gândi că are nevoie de socializare. Internetul prin wireless nu-i mergea aşa că, în loc să intre pe Facebook, se gândi să-l întrebe de vorbă pe celălalt semafor din intersecţie, situat peste stradă:
- Vasileeee, tu te plictiseşti?
- Da, Ioane, grav. Ia zi, îmi faci tu un scurt, sau îţi fac eu ţie?
- Nu, bă, Vasile, că ultima oară am aşteptat după ăştia aproape două zile să ne repare. Şi la noi cam tot ca la oameni e, te simţi bine, da’ stai dup-aia într-un somn… Hai mai bine să le facem o poantă la şoferi!
- Şi, ia zi Ioane, cum o facem?
- Păi, cum stau eu aşa pe roşu, imediat mă pun pe verde şi în timpul ăsta tu eşti tot pe verde. Te-ai prins?
- Ioane, semafoarele nu se droghează, să mi se ardă becu’ portocaliu!
- Nu, mă, retardat cu trei ochi, de culori ziceam.
Vremea a trecut şi semafoarele, ca şi oamenii, au trecut în alte dimensiuni. Dacă în cazul oamenilor cei buni merg în rai iar cei răi merg în iad, în cazul semafoarelor cele bune au fost transformate în semne de circulaţie în timp ce Ion şi Vasile au fost sortiţi să se chinuie: au fost transformaţi în oameni şi li s-a dat fluier şi şapcă. Dar au fost puşi în intersecţii diferite.
Tags: semafoare
Pe 11 octombrie, într-o zi de toamnă, mă apucam de scris un blog. Atunci nu ştiam ce vreau să scriu, despre ce vreau să scriu şi nici măcar DE CE vreau să scriu. Au trecut patru ani din acea zi şi încă n-am reuşit să-mi răspund exact la întrebări, însă a început să-mi placă.
Ştiu că articolele s-au rărit din ce în ce mai mult. Şi nu-mi place. Am ajuns să scriu în jur de 4-5 articole pe lună pentru că nu mai am timp. Nu-mi pare nici rău, dar nu-mi pare nici bine. Sunt avantaje şi dezavantaje. În fine, cine mă citea când scriam aproape zilnic, probabil mă citeşte şi acum, când scriu din an în Paşte – ori află de pe Facebook, ori de pe Twitter, ori e abonat la RSS. Am văzut că sunteţi activi peste tot, deci, vorba aia “nu-i bai”.
Şi, pentru că de patru ani s-a adunat ceva scriitură pe-aici, v-aş ruga să îmi spuneţi care anume articole v-au plăcut cel mai mult, care v-au displăcut, cu care aţi descoperit snapto.eu şi alte chestii care vă “leagă” de blogu’ ăsta. Da’ doar dacă vreţi şi aveţi chef, nu e obligatoriu. snapto.eu în cifre se prezintă astfel:
Articole: 1061
Comentarii: 2967
Tags: 2509
Vă mulţumesc pentru că aţi comentat, aţi dat mai departe când v-a plăcut şi mai ales pentru că aţi citit pană acum snapto.eu!
Tags: Daniel Gheorghe, snapto
Ultimele comentarii