Da’ măcar recunosc, spre deosebire de alţi mari frustraţi, care nu fac asta.
Mă gândisem acum ceva timp să încep un serial. Am apelat şi la cititori, pentru un nume. M-aţi ajutat. Mulţumesc mult!. Încă mai cred că era mişto ideea şi că, prin serialul respectiv, aş fi reuşit să transmit nişte stări/trăiri frumoase. Mă gândisem să transpun aici, pe blog, trăirile personajelor respective. Deci nu mă gândisem la cine ştie ce acţiune sau suspans. Poate doar dacă se nimerea.
Apoi m-am gândit că n-are sens. Pentru că la un serial episoadele ar fi trebuit să curgă. Ori eu făceam episod doar când aveam chef, inspiraţie şi timp liber. Am zis că, decât să încep ceva şi să nu termin, mai bine o las baltă. Şi aşa am făcut.
Apoi am început cu “Aventurile lui Remus”, care voiam să fie un serial comico-tragic. Remus ar fi fost un personaj cât se poate de real, banal şi-aşa mai departe. Un personaj de care “mi-aş fi bătut joc”. Am pus episodul pilot, care era o introducere în serial (familiarizarea cu unele personaje). Şi iată că, acum, m-am răzgândit. Nu mai fac nimic. Nu mai am chef de niciun serial.
Ştiu că unii mă vor înjura, da’ le trece. Oricum, cine mă citeşte nu mă citeşte pentru asta.
Nu sunt articole asemanatoare cu cel de mai sus
Tags: frustrare
September 18th, 2009 at 21:47
Ar fi fost intersant sa continui cu Remus:P oricum ai dreptate, cel putin eu nu te citesc pentru asta. Am citit multe articole ale tale si imi place cum scrii. Din cauza ta am inceput sa ascult Tapinarii :))
September 18th, 2009 at 21:52
Multumesc pentru aprecieri! Inseamna mult pt mine :)
Cat despre Tapinarii… ce sa zic… am facut o fapta buna :D
September 18th, 2009 at 22:05
Cu placere :) si da..ai facut o fapta buna cu Tapinarii :P
September 19th, 2009 at 19:53
Eu am un coleg pe care il cheama tot Remus si e acelasi tip de personaj si mi-ar fi placut sa vad cum evolueaza :))