Cişmigiul e locul care, până în ziua de azi, a găzduit numeroase generaţii. De la hipioţi şi metalişti, până la emoişti şi hipsteri. Doar el ştie adevărata poveste a generaţiilor, care se tot schimbă.

E chiar haios să mergi în Cişmigiu, să te aşezi pe o bancă şi să admiri toate soiurile de oameni. Câteodată mai auzi şi discuţiile lor şi asta devine interesant. Cred că fiecare stil are farmecul lui. Nu sunt împortriva niciunui curent, fie că e emo, fie că e hippie, fie că e reggae fie că e orice altceva.

Totuşi, noul stil, sau modă, nu ştiu exact ce e – ala cu pălărioare hipsteristice – mă intrigă. Nu pot să înţeleg de ce te-ai lua după Moga, care s-a luat după Timberlake şi să-ţi tragi pălărie pe cutia craniană. Nu pot să înţeleg, de ce te-ai crede deasupra tuturor, doar pentru că porţi un căcat pe cap. Eventual să-ţi acopere prostia.

Ieri eram în cişmigiu, pe bancă, mă uitam la o duduie, care râdea ca proasta la pulă, probabil să iasă în evidenţă. Prin ce poţi să ieşi în evidenţă când, bine nu arăţi iar singurul neuron o ia la labă, în speranţa că se va înmulţi? Prin râs stupid şi răcnit din adâncul ambilor plămâni. Dar nu despre hidoase neamuzante voiam să vorbesc…

Atenţia mi-a fost distrasă de la duduia neamuzantă, pentru că, în retină, m-a pocnit un gog cu pălărie. Mergea ţanţos cu prietena, privind superior. Mai că l-aş fi scuipat în ochi să văd dacă se şterge sau merge mai departe, pentru că e prea atent la atitudinea lui de căcat. N-a trecut mult timp şi alt gog cu pălărie mi-a distras atenţia. Ăsta era pe bicicletă. Rahat, hipster pe bicicletă… Ăsta n-a luat bine lecţii de la Moga şi Smiley. Adică cel mult mergi pe jos, dar nu pe bicicletă. Bicicleta îţi şterge aerul semi-elegant şi-ai terminat cu hipstereala.

Am mai numărat încă şapte gogi şi am ieşit. Mă simţeam în plus.

UPDATE: Băi, sunt un idiot… Cică aşa e cool acum, să ai bicicletă. Da’ nu orice… Trebuie neaaparat de-aia aşa… să pară mai demodată. Un fel de biciclete de-alea ruseşti. Şi dacă are şi portbagaj, eşti ZEU!

Nu sunt articole asemanatoare cu cel de mai sus

    Tags: , , , ,

3 Comentarii to “Cişmigiu, acest lăcaş romantic, împodobit de pălărioare”

Trackbacks/Pingbacks

  1. Nelămurire
  2. De ce urăsc moda
  3. Unde au dispărut houserii? | snapto.eu

Lasa un raspuns!

Poti utiliza aceste taguri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>