Vremea asta de-afară mi-a adus din nou aminte de dimineţile când eram prin clasele I-IV. Ce bucuros eram că merg la şcoală… Mă trezea mama sau tata, mai din timp, ca să am timp să şi mănânc ceva şi plecam grăbit cu ghiozdanul în spate. Vremea mohorâtă, lumina aprinsă din clasă, copiii care abia stăteau în bancă, pe jumătate adormiţi.
Acelaşi lucru mi s-a întâmplat şi zilele trecute. Mergeam pe undeva, pe lângă Liceul Tudor Vladimirescu, vremea era tot mohorâtă, mai că nu ploua. Şi mergând eu aşa, aud vreo două-trei “pliciuri” pe jos, ca şi când ar fi căzut câteva picături de apă. M-am uitat în spate, găinaţ de cioară. Mare mi-a fost sperietura, am crezut că a picat şi pe mine minunea, dar n-a fost aşa. :))
Am ridicat iarăşi ochii spre cer şi mă uitam cum zburau ciorile, gândindu-mă la fel ca azi, la anii I-IV ai şcolii, când Doamna Învăţătoare ne punea să facem compuneri despre toamnă şi toată clasa începea exact aşa:
“E toamnă. Toamna păsările pleacă în ţările calde.” :)) Apoi stăteam şi ne gândeam – Ce se mai întâmplă toamna? A, toamna plouă şi cad frunze. Vedea şi colegul sau colega de bancă ce scrii, aşa că acopereai caietul, să nu care cumva să scrie acelaşi lucru.
Eu aveam o colegă, care mă tot ţinea de vorbă şi mă mai întreba ce am scris. Îi răspundeam morocănos cu un: “Lasă-mă-n pace, nu vezi că scriu?!”. Dar n-o spuneam în şoaptă, o spuneam mai tare, s-audă şi Doamna Învăţătoare, poate-i atrăgea ea atenţia :P Nu eram răutăcios, doar voiam să ies în evidenţă, să zică Doamna Învăţătoare că eu sunt elev silitor. Cam aşa se întâmplă la toţi copiii când sunt în perioadele astea.
Aşadar, e toamnă, păsările pleacă în ţările calde. :))
Am plecat la doctor să vedem ce are imina mea. Pardon, inima.
Nu sunt articole asemanatoare cu cel de mai sus
Lasa un raspuns!