De câte ori nu ai vrut să adormi vizionând un post de televiziune la care se difuzează muzica ta preferată? Probabil de nenumărate ori. Să recunoaştem că UTV, MTV, Atomic şi celelalte posturi de muzică din România difuzează decât muzică house, dance şi subgenuri. Pe mulţi nu-i atrage muzica comercială, nu-i atrage danceul, nu-i atrage houseul şi vor ceva pentru sufletul lor.

     Şi eu mă regăsesc în situaţia celor mai sus descrişi. Multe nopţi am adormit cu gândul că o să avem şi noi în România posturi de muzică la care să se difuzeze muzică rock (chiar nu mă interesează ce ramură a genului, numai să adorm cu altceva decât cu muzica fetelor cu fuste scurte de pe UTV).

     Să ajung unde voiam – Am găsit un “post” cu muzică heavy-metal şi hard-rock. Din câte am văzut eu, se difuzează muzică mai veche, formaţii mari (legende) şi cred că muzica este perfectă pentru a adormi ascultând-o (mai ales dacă eşti ascultător al muzicii heavy-metal).

     Merge fullscreenul, claritate, sunet bun, ce trebuie mai mult? :D

POSTUL AICI : Copiaţi adresa următoare într-o fereastră nouă şi postul se va deschide cu Windows Media Player –  mms://194.116.83.15/Hard%20and%20Heavy

Şi ca să puteţi pune şi PCul să se oprească după un anumit timp, aveţi mai jos şi un program. Programezi calculatorul să se închidă, restarteze sau să intre în modul de hibernare la un timp setat de tine.

Programul poate fi descărcat de AICI.

Nu sunt articole asemanatoare cu cel de mai sus

    Tags: , , , , , , , ,

5 Comentarii to “Hard & Heavy-Metal TV”

  1. Salut. Zi-mi si mie ce codec ti-ai pus la WMP ca la mine nu merge, imi spune ca nu am codec. Merci.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Nu folosesc codecuri. Trebuie sa ai instalat Media Player 9 sau o versiune mai noua.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Sau poate ca nu merge fara sopcat, eu il am instalat, dar nu prea cred ca e din cauza lui. Poti incerca, download de aici: http://www.tvon.ro/SopCast.exe

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. Probabil ca am ceva la player ca nici posturile de pe siteul recomandat de tine nu merg. Eu nu folosesc deloc WMP si probabil ca nu am cine stie ce prostie instalata.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. aaaaaa http://www.cool-tv.net/tv-chan.....music.html … mda deci aveti nevoie de INTERNET EXPLORER nu opera . sau plm n nush mai mule aflati pe site ( http://www.cool-tv.net) plm tipilor aveti software tot ce va trebuie acolo aaaaaaaaaaaa si plm da PUTETI URMARII GSP TV ACOLO sau plm MECIURILE LIGA 1 plm lam gasit si eu

    Thumb up 0 Thumb down 0

Lasa un raspuns!

Poti utiliza aceste taguri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>